Nicușor Dan, întrebat despre demisia premierului în cazul în care măsurile nu trec de CCR: Dreptul nu este o ştiinţă

62573114

Președintele Nicușor Dan a declarat joi că, în opinia sa, premierul Ilie Bolojan nu ar trebui să demisioneze în cazul în care pachetele de reformă vor fi declarate, integral sau parțial, neconstituționale.

"Eu am facut vreo patru sau cinci obiecţii, sesizări de neconstituţionalitate. Una mi-a fost admisă, una mi-a fost respinsă. Curtea Constituţională a apreciat altfel decât am apreciat eu. E democraţie, da. Dreptul nu este o ştiinţă, nu este chiar matematică, e o chestiune de a interpreta nişte texte care sunt scrise în limbajul natural, în limbajul natural poţi să ai ambiguităţi", a afirmat şeful statului.

El a apreciat că, în acest caz "a fost o absolută bună-credinţă a Guvernului şi a coaliţiei".

"Dar se întâmplă, în viaţă, în ştiinţa juridică, ca ceea ce tu crezi că este legal şi constituţional să nu fie. Se mai întâmplă, nu e absolut nimic", a spus Nicuşor Dan.

De asemenea, preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că este "sarcina" actualelor partide din coaliţie să facă în aşa fel încât configuraţia politică de după alegerile parlamentare din 2028 să fie o majoritate de partide pro-occidentale în Legislativ.

Despre viitoarele alegeri parlamentare

Întrebat dacă, în 2028, în ipoteza în care AUR va avea majoritate la alegeri, va numi un premier din această formaţiune, şeful statului a răspuns: "Voi face tot ce ţine de mine ca să nu ajungem în situaţia asta. Ce pot să spun în momentul acesta este că avem nişte partide de guvernare care au fiecare dintre ele problemele lor şi greşelile lor istorice din trecut, care însă în momentul ăsta încearcă să pună România pe picioare şi încerc să colaborez cu ele, când le văd excesele să le corectez, astfel încât încet-încet să ducem ţara în direcţia corectă şi am speranţa, optimismul, că oamenii vor înţelege ce facem".

El a refuzat un scenariu al unei coaliţii PSD-AUR, în cazul în care cea actuală va eşua.

"Cu toate criticile pe care i le-am adus, PSD nu este partidul care să ducă România într-o astfel de aventură. Acest scenariu nu există", a comentat acesta.

Întrebat dacă l-ar numi vreodată premier pe George Simion sau pe Călin Georgescu, şeful statului a replicat: "Nu există această variantă în actuala configuraţie parlamentară care va ţine până în 2028 şi este sarcina noastră ca (...) în configuraţia politică de după 2028 să avem o majoritate de partide pro-occidentale".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62571618
Nicuşor Dan: Direcţia de acţiune a partidelor suveraniste este aliniată cu Moscova

Direcţia de acţiune a partidelor suveraniste este "aliniată cu Moscova", a declarat joi preşedintele Nicuşor Dan.

62577590
Guvernul ar pregăti două rectificări bugetare în decurs de o lună. Subvențiile partidelor ar putea fi reduse cu 10%

Guvernul se pregătește pentru o nouă împărțire a banilor din buget. Ar urma să facă două rectificări bugetare într-un interval de o lună. Liderii coaliției s-au reunit într-o ședință ca să negocieze cine va primi mai mulți bani și cine va pierde.

62501907
Victor Negrescu: Rusia ar cheltui 1% din PIB-ul Moldovei pentru a influenţa alegerile, inclusiv prin reţele din România

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, joi, că în Republica Moldova se vorbeşte de 1% din PIB-ul ţării, folosit de Federaţia Rusă, milioane de euro cheltuiţi pentru a influenţa alegerile.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.