„În opinia mea, nu”, a spus Nicușor Dan, întrebat dacă AUR este un partid prooccidental, arată Agerpres.

El a precizat că nu a fost anunțat în momentul în care premierul desemnat Adrian Veștea s-a dus să negocieze cu AUR și că o eventuală intervenție i-ar fi depășit atribuțiile constituționale.

Veștea a negociat cu AUR fără să îl anunțe

Președintele a reiterat că nu a fost anunțat în momentul în care Adrian Veștea s-a dus să negocieze cu AUR. „Nu, nu. Domnul Veștea a primit un mandat și mai departe a fost sarcina domniei sale”, a precizat el.

Nicușor Dan a menționat că a aflat că Veștea negociază cu AUR, dar că nu ar fi putut să intervină, deoarece acest lucru îi depășea atribuțiile. „Evident că în respectiva zi această informație era cunoscută de multă lume, inclusiv de dumneavoastră, da? Dar ar fi fost dincolo de atributul meu constituțional să intervin”, a subliniat el.

Întrebat dacă Eugen Tomac, consilierul său onorific, a negociat alături de Adrian Veștea cu parlamentarii AUR, președintele a declarat că nu are informații în acest sens.

„Nu sunt un președinte jucător”

Nicușor Dan a respins ideea conform căreia ar fi un președinte „jucător”. „Nu, sunt un președinte cu mandat”, a replicat el, subliniind că acționează în limitele prerogativelor constituționale.

Președintele a reiterat că România nu își permite alegeri anticipate în această perioadă, așa cum solicită AUR. „Eu cred că ar fi o soluție extrem, extrem de nefericită pentru România, pentru că nu ne permitem, în evaluarea mea, nu ne permitem câteva luni de incertitudine, în special din perspectiva încrederii piețelor financiare față de România”, a spus el.