Soluția găsită de Nicușor Dan după consultări: „Varianta care pare să se contureze, un guvern politic minoritar”

×
Publicitate

Nicușor Dan a transmis după consultările de la Cotroceni că se conturează varianta unui guvern politic minoritar. Președintele le cere partidelor parlamentare să negocieze rapid un acord de susținere pentru viitorul Executiv.

La câteva ore după încheierea consultărilor desfășurate marți la Palatul Cotroceni, șeful statului a anunțat că soluția care se conturează în acest moment este formarea unui guvern politic minoritar, susținut printr-un acord parlamentar negociat și agreat în prealabil de partidele dispuse să sprijine noul cabinet.

„Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil”, a transmis președintele.

Nicușor Dan le-a transmis partidelor parlamentare să înceapă discuțiile pentru semnarea acestui acord, urmând ca, după finalizarea negocierilor, să formuleze propuneri privind componența viitorului guvern și numele premierului.

În aceste condiții, decizia lui Nicușor Dan de a desemna un al doilea premier, după eșecul din Parlament al lui Adrian Veștea, este condiționată de stabilirea unei formule de susținere parlamentară care să ofere noului Executiv șanse reale de învestire și funcționare.

Președintele a subliniat că negocierile trebuie să se desfășoare într-un ritm accelerat, invocând urgența instalării unui guvern funcțional și stabil, în contextul crizei politice generate de respingerea Cabinetului Veștea în Parlament.

Mesajul complet al președintelui Nicușor Dan:

„Am avut astăzi consultări cu partidele și grupurile parlamentare pentru identificarea unei soluții de deblocare a crizei politice în care ne aflam. Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil. Invit, așadar, partidele parlamentare să demareze discuțiile pentru semnarea acestui acord parlamentar și, ulterior, să îmi facă propuneri pentru formula de guvern minoritar, susținut în concordanță cu acest acord. Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat, deoarece urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră.”

Primele concluzii după consultările de la Cotroceni

Potrivit unor surse politice participante la consultările de luni de la Cotroceni, președintele Nicușor Dan le-a întrebat pe formațiunile din fosta coaliție dacă ar fi dispuse să susțină prin vot un guvern minoritar. În ambele scenarii analizate, șeful statului mizează pe sprijinul parlamentar al partidelor pro-occidentale.

În condițiile în care un executiv de centru-dreapta nu beneficiază de susținerea PSD, surse politice susțin că cea mai probabilă variantă luată în calcul este desemnarea unui premier social-democrat. În acest context, în interiorul PSD este vehiculat numele lui Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru.

Surse politice afirmă însă că, indiferent de formula de guvern minoritar asupra căreia se va ajunge, liderii partidelor care ar urma să asigure susținerea parlamentară cer încheierea unui acord politic. Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și reprezentanții minorităților naționale insistă ca formațiunile implicate să semneze un document valabil pentru următoarele șase luni, care să stabilească prioritățile guvernării și angajamentele asumate în schimbul votului din Parlament.

Negocierile pentru acest acord ar putea dura cel puțin una-două zile, motiv pentru care, potrivit unor surse de la Cotroceni, desemnarea noului premier are șanse reduse să fie făcută înainte de vineri. Programul președintelui include o deplasare externă începând de joi și până duminică, însă surse politice nu exclud ca Nicușor Dan să își scurteze vizita și să revină în țară încă de vineri, ceea ce ar putea deschide calea pentru un vot de învestitură la începutul săptămânii viitoare.

Dumitru Coarnă, după consultările cu Nicușor Dan: „Se pare că va fi un guvern monocolor PSD”

Deputatul neafiliat Dumitru Coarnă a declarat după consultările cu Nicușor Dan că „se pare că va fi un guvern monocolor PSD”, adăugând că o astfel de nominalizare ar fi o respectare a „spiritului” articolului 103 din Constituţie, iar desemnarea ar fi făcută de către partidul cu cei mai mulţi parlamentari. 

„Au fost două încercări eșuate ale domnului președinte și i-am explicat că a început cu sfârșitul și am ajuns acolo exact unde am spus eu. (...) De această dată am înțeles că o să fie o desemnare din această zonă ...e vorba de PSD. Am înțeles eu că o să fie desemnat un premier și că să vedem susținerea în Parlamentul României se pare că va fi un guvern monocolor. După toate discuțiile pe care le-am, le-am purtat și întrebările pe care le-am pus domnului președinte, se pare că o să fie un un guvern monocolor PSD și o să vedem susținerea”, a declarat Dumitru Coarnă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Surse: Cine ar fi favorit pentru funcția de premier după respingerea Guvernului Veștea. Scenariul discutat la Cotroceni

Din declarațiile liderilor politici, cele mai mari șanse pare să le aibă un guvern minoritar ori unul format doar din PSD - sau din PNL-USR-UDMR.

Concluzia consultărilor de la Cotroceni, după respingerea Guvernului Veștea. Cele două variante propuse de Ilie Bolojan

După eșecul Guvernului Veștea în Parlament, toate privirile s-au îndreptat, marți, spre Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare, pentru a găsi o soluție la criza politică. 

Război în PNL după votul pentru Guvernul Veștea. Fostul premier desemnat și aliații săi, la un pas de excluderea din partid

Conducerea PNL pregătește excluderea acelor liberali care au susținut și chiar votat cabinetul Veștea. Pe listă se află Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu și Hubert Thuma.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.