Abiotic Factor este un crafting survival FPS care te pune în pielea unui cercetător în prima zi de muncă la Cascade Facility. Crafting survival înseamnă că trebuie să supraviețuiești folosind arta meșteșugului.
Cascade Facility este un laborator secret, îngropat sub deșertul Australiei. Însă, ca în orice altă zi de luni, imediat ce intri în birou afli că noul tău loc de muncă a fost invadat de extratereștri și fanatici religioși înarmați până în dinți. Tu trebuie să găsești o cale către suprafață printr-un complex imens și întortocheat, în timp ce afli la ce experimente secrete lucrau colegii tăi și cum totul a scăpat de sub control.
Poți face asta singur sau multiplayer, împreună cu alți cinci prieteni.
Fanii Half-Life 1 se vor simți ca acasă jucând Abiotic Factor: lumea, personajele, povestea, designul vizual... Studioul Deep Field Games s-a inspirat fără rușine din jocul care a schimbat istoria jocurilor pentru totdeauna.
Jocul e o combinație inedită de RPG, horror și survival, toate ambalate într-un hit indie. Începi jocul construindu-ți un personaj. Alegi cum vrei să arate sau ce fel de cercetător este: de la fizician teoretic la intern... fiecare are avantajele lui. Există și atribute pe care le poți crește pe parcursul jocului, care te ajută să te strecori mai ușor pe lângă inamici, să folosești arme mai puternice sau să construiești lucruri noi.
După ce ți-ai făcut un personaj și ai trecut prin instructajul companiei, te trezești blocat în cantina laboratorului. Nu știi ce se întâmplă sau încotro să o iei. Mai mult, trebuie să fii atent să mănânci și să mergi la baie, ca să eviți niște accidente. După ce scapi de problemele acestea, afli de la colegii tăi că experimentele lor au scăpat de sub control. Ce-i drept, dacă nu se întâmpla asta, nu ar fi existat jocul.
Prin laboratoare vei găsi tot felul de materiale pe care le poți folosi pentru a-ți crea arme, grenade, armuri și componente de care ai nevoie pentru a deschide uși sau a repara liniile de tramvai pe care le folosești să călătorești prin complex.
Când spun că harta este imensă, nu o zic doar așa... Jocul are în total 15 locuri distincte: laboratoare secrete, orășele misterioase sau planete din alte dimensiuni, în care ajungi cu ajutorul unor portale. Și aici jocul excelează: toate locurile au propria lor personalitate și fiecare spune o poveste doar prin design... iar asta te face să vrei să afli cât mai mult despre secretele din spatele acestor locuri.
Și ce ar fi un crafting survival fără să-ți faci o bază unde să îți ții lucrurile importante? În Abiotic Factor poți să te instalezi în oricare dintre aceste locuri. Ai nevoie de un pat unde să dormi, dulapuri, un aragaz pentru gătit și o masă de lucru unde să construiești lucrurile de care ai nevoie. Însă trebuie să fii pe fază, pentru că inamicii explorează și ei harta, iar dacă îți descoperă baza, o vor ataca.
Abiotic Factor costă 35 de euro și este disponibil pe Steam, pentru Windows.