Nicușor Dan a explicat când va returna Ucraina cele 90 de miliarde de euro împrumutate de la UE. De unde au fost luați banii

×
Publicitate

Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, vineri, soluţia agreată de liderii europeni pentru finanţarea Ucrainei, precizând că UE ia de la băncile comerciale un împrumut de 90 de miliarde de euro, iar Kievul va rambursa banii la finalizarea conflictului.

Dombânzile vor fi plătite din bugetul Uniunii, chiar dacă Ungaria, Slovacia, Cehia au exprimat rezerve cu privire la achitarea acestora, ceea ce şeful statului a catalogat mai mult ca o poziţionare politică.

”Uniunea împrumută 90 de miliarde de euro îi dă Ucrainei ca împrumut. Şi, după cum ştiţi, Uniunea a blocat deja activele ruseşti şi activele blocate ruseşti sunt parte din garanţia pentru acest împrumut. Pe scurt, asta a fost concluzia summit-ului”, a declarant, vineri dimineaţă, preşedintele Nicuşor Dan, după participarea la reuniunea Consiliului European.

Şeful statului a explicat că ”este un împrumut pe care îl ia Uniunea, pe care după aceea îl împrimută la rândul său Ucrainei”.

”Ucraina va rambursa când se va termina războiul şi dobânzile pentru acest împrumut sunt plătite de asemenea din bugetul Uniunii (…) Este vorba de un împrumunt al Uniunii, a fost nevoie de unanimitate care a fost obţinută. Trei ţări au exprimat rezerve cu privire la contribuţia lor la dobânzile care, aşa cum am spus, vor fi plătite din bugetul unui. Cele trei ţări fiind Ungaria, Slovacia, Cehia”, a mai declarant preşedintele.

El a precizat că ”e mai mult o chestiune politică decât una tehnică”, pentru că, împrumutul fiind al Uniunii, cele trei state participă oricum la bugetul UE.

”Asta este mai degrabă o poziţionare politică pentru că, aşa cum am spus, împrumutul, însemnând şi garanţiile şi dobânzile, este al bugetului Uniunii, la care toate cele 27 de state contribuie. Deci e mai mult o chestiune politică decât una tehnică”, a explicat preşedintele.

El a menţionat că soluţia agreată de liderii europeni presupune ”că Uniunea ia din nişte bănci comerciale 90 de miliarde şi le dă Ucrainei”.

”Soluţia alternativă era ca Uniunea să ia exact acei bani blocaţi (activele ruseşti – n.r.) şi să-i dea Ucrainei. Deci diferenţa între cele două alternative este că, pe alternativa a doua, erau nişte bani pe care pur şi simplu îi lua şi dădea Ucrainei şi acum se duce şi printr-o procedură de achiziţie, ia nişte bani din piaţă. Asta este diferenţa. Dacă vom folosi sau nu direct acei bani, discuţiile continuă”, a menţionat şeful statului.

Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru a acorda Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro, după ce nu au reuşit să se pună de acord asupra utilizării activelor ruseşti îngheţate, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62600258
Radu Miruţă la Apărare şi Irineu Darău la Economie. USR a validat propunerile de miniștri

Comitetul Politic al USR a validat, vineri, nominalizarea miniștrilor Radu Miruță la Apărare și Irineu Darău la Economie.

62594354
Nicușor Dan, despre greșelile coaliției: „Da, păi să-i încurajăm că nu avem alternative”. Ce aşteptări are pentru anul viitor

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, vineri, că este un lucru lăudabil că cele patru partide au fost dispuse să preia guvernarea României într-un moment în care ţara era într-o poziţie vulnerabilă, cu risc de retrogradare de către agenţiile de rating.

62600206
Reacții tensionate după decizia coaliției de a majora salariul minim. Sindicatele nu exclud o grevă generală

De la 1 iulie, salariul minim brut va crește cu 300 de lei, iar senatorii și deputații vor avea bani mai puțini, la fel și partidele politice.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.