Bogdan Ivan: Luăm în calcul un scenariu B, cu reducerea treptată a plafonării prețului la gaze

62585023

Discuţiile cu operatorii privind eliminarea plafonării preţului la gaze au început încă din luna septembrie, pentru a avea mai multe scenarii şi a nu apărea o scumpire după 31 martie. 

În condiţiile în care apar evenimente foarte puţin probabile prin care să se perturbe piaţa, să fie luat în calcul scenariul în care să avem o reducere graduală a acestei plafonări, a declarat, joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic Naţional.

"Discuţiile au început cu operatorii încă din luna septembrie, pentru a avea scenarii diferite de lucru. În momentul de faţă, pe predicţiile pe care le avem, nu vom avea o creştere a preţului după data de 31 martie 2026. Ceea ce este foarte important, de exemplu, chiar şi acum sunt operatori care furnizează gaze naturale sub preţul plafonat de lege, astăzi, în condiţiile în care avem suficientă producţie. Mai departe, dacă vorbim totuşi despre varianta B, în care apar evenimente foarte puţin probabile prin care să se perturbe piaţa, luăm în calcul scenariul în care să avem o reducere graduală a acestei plafonări. Adică să nu avem, ca şi în cazul energiei electrice, când, de la 1 iulie, brusc s-au dublat preţurile pentru consumatorul final...în cazul gazelor punem în calcul şi acest scenariu. Scenariul de bază este cel în care, împreună cu operatorii din piaţă, ne asigurăm că nu avem nicio perturbare şi că vom avea în continuare un preţ în mod sănătos pe piaţă, sub preţul plafonat astăzi. În condiţiile în care avem producţie internă, în condiţiile în care începem să exploatăm din anul 2027 şi Neptun Deep, avem predicţia de a ne asigura că în cursul iernii viitoare nu o să avem perturbaţii şi preţuri mărite", a explicat Bogdan Ivan.

Acesta a precizat că la acest al doilea mecanism încă se lucrează şi ar putea fi vorba, de exemplu, de o reducere de 8-10% gradual, până în aprilie 2027.

"Cel de-al doilea scenariu, acum lucrăm şi la acest mecanism, care ar trebui să dureze aproximativ un an, pentru că pe noi ne interesează foarte mult sezonul rece, fiindcă atunci este un vârf de consum la nivel naţional şi în special în zona consumatorilor casnici, şi calculăm. Poate să fie reducere, de exemplu, de 10% gradual, 8-10% în fiecare lună până în luna aprilie a anului 2027, pentru întreaga piaţă. Repet, cred foarte mult în soluţii corecte de piaţă şi soluţii naturale şi sănătoase în care statul intervine, dar intervine până la un punct, pentru că mă interesează consumatorul final. Dar, în condiţiile în care avem companii foarte serioase, companii listate la bursă, deşi au majoritar statul român, ele răspund unor cerinţe şi criterii de piaţă, astfel încât, ceea ce facem noi, împreună cu toţi operatorii, e să găsim acele mecanisme sănătoase prin care preţurile se menţin la nivel scăzut, fără o intervenţie brutală a statului în piaţă. Iar acum, ca să mai spun explicit, sunt oferte pentru gaze naturale sub preţul plafonat", a precizat ministrul Energiei.

Până la 31 martie 2026, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul clienţilor casnici, şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică şi al clienţilor noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al celor din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62577064
Un bărbat care gonea pe străzile din Galați cu o mașină de 100.000 de euro a fost oprit de polițiști. Cum a rămas fără ea

Un autoturism în valoare de aproximativ 100.000 de euro, căutat de autorităţile italiene, a fost depistat în trafic de poliţiştii rutieri, în localitatea Vameş, la sfârşitul săptămânii trecute, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

62590169
Preşedinta INACO: Nu IA în sine definește secolul XXI, ci riscul dispariției alegerilor democratice

Inteligenţa artificială nu este doar o tehnologie, ci o infrastructură de putere, iar secolul XXI nu este important pentru că avem IA, ci pentru că după el s-ar putea să nu mai avem alegeri reale, consideră preşedinta INACO, Andreea Paul.

62597441
Un tânăr din Constanța a spart mai multe autoturisme parcate, a furat cardurile găsite și le-a folosit la cumpărături

Un tânăr de 23 de ani din Constanța a fost reținut de polițiști după ce a spart autoturisme parcate și a folosit fraudulos carduri furate.

Recomandări
Examen
„Au colaborat împreună” şi „pericol eminent”. Testul-grilă la care aproape o treime dintre candidaţii la funcţia de director de şcoală au picat

Pleonasme, paronime, procente şi probleme de logică: 2.069 de profesori care voiau să conducă o şcoală au fost eliminaţi marţi, 13 octombrie, după un test-grilă de o oră. 

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.