Ministrul Toader vrea pedepsirea abuzului în serviciu numai dacă funcționarul ”obține un folos patrimonial”

×
Publicitate

Ministerul Justiției a transmis luni comisiei speciale comune a Senatului și Camerei Deputaților, condusă de Florin Iordache, o propunere de modificare a articolului 297 din Legea 286/2009 privind Codul Penal.

Acest articol se referă la abuzul în serviciu, iar propunerea ministrului Justiției este impunerea unui prag echivalent cu salariul minim, însă numai dacă funcționarul public ”obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă”.

Textul integral al propunerii de modificare:

”Abuzul în serviciu

Alin. (1) - Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau care îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziii exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constată prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă.”

Descarcă aici propunerea de modificare transmisă de Ministerul Justiției!

Comisia parlamentară specială pentru Legile Justiției continuă, luni, dezbaterile privind modificarea Codului Penal. Unul din articolele care urmează să fie analizate este cel referitor la abuzul în serviciu.

Liviu Dragnea
 Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, pe 21 iunie la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu.

108.612 lei reprezentă daunele materiale cu care s-a constituit ca parte civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

De asemenea, un alt inculpat care ar putea scăpa este fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. El a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul Colectiv.

Cristian Popescu Piedone
 Piedone este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București.

Potrivit unui comunicat al DNA, infracțiunea de abuz în serviciu (sub formă autoratului, respectiv a complicității) reținută în sarcina inculpaților din dosarul Colectiv constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.

DNA precizează că primarul și funcționarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competență de a emite acorduri și autorizații de funcționare pentru societățile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante.

Deputatul USR Stelian Ion s-a arătat revoltat de aceasstă propunere, susținând că ”Dragnea scapă de condamnare”:

”Dragnea scapă de condamnare. Cu el scapă și baronii locali. Cu ajutorul lui Tudorel Toader, avocatul infractorilor, România își afirmă pregnant caracterul de Stat Mafiot.

Stelian Ion

Ministrul Justiției ne-a trimis cu 10 minute înainte de începerea ședinței faimosul text pe care l-a căutat timp de 9 luni. Abuzul în serviciu este făcut franjuri, avem de a face cu o dezincriminare mai gravă decât cea din OUG 13.

Îndrăzniți să credeți că vor mai pleca niște milioane de români din țară cât de curând!

Precizare: Dragnea scapă pentru că nu a săvârșit fapta pentru sine, o rudă sau un afin, așa cum a propus acum avocatul său, Tudorel Toader, ci pentru partid.” - a scris pe Facebook deputatul USR.

Afirmaţiile opoziţiei i-au înfuriat pe cei de la PSD.

Eugen Nicolicea, deputat PSD: "Confirmaţi faptul că nu vă comportaţi ca un deputat. faceţi pe poştaşul, pe DJ-ul, pe reporter şi cameraman, numai pe deputatul nu puteţi să faceţi."

Stelian Ion, deputat USR: "Nu fac pe ticălosul, asta e esenţial!"

Eugen Nicolicea, deputat PSD: "Eşti!"

Cei de la PNL l-au acuzat pe Tudorel Toader că fuge de răspundere în cazul modificărilor la Codul Penal.

Cătălin Predoiu, deputat PNL: "Această propunere este expresia unei constante în abordarea ministerului. Este spălarea pe mâini de acest proiect. Ministrul a spus că nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă aici, că nu sunt textele ministerului, sunt textele comisiei. Adică a confirmat ceea ce noi spunem de multă vreme: Ministerul nu-şi asumă aceasta reformă. Nu doreşte să-şi asume responsabilitatea şi asta nu este în regulă."

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61844805
Dacian Cioloș: ”Guvernul transformă Roșia Montană într-un prizonier”

Fostul premier Dacian Cioloș a criticat pe Facebook decizia Guvernului de a suspenda înregistrarea la UNESCO a sitului Eoșia Montana.

61966113
Toader spune că Iohannis întârzie ”categoric” decizia în cazul Kovesi. ”Ce exemplu să dea?”

Tudorel Toader afirmă că este o întârziere în respectarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul revocării procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, dar îşi exprimă convingerea că preşedintele Klaus Iohannis va respecta această decizie.

61937799
Parlamentul intră, luni, în sesiune extraordinară. Aleșii urmează să adopte modificările la Codul penal și administrativ

Parlamentul va fi în sesiune extraordinară începând de luni și până în 19 iulie, pentru a adopta modificările la Codul penal. Totodată, ar urma să fie adoptat și Codul administrativ, care prevede pensii speciale pentru aleșii locali.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.