Ministrul Diana Buzoianu îl schimbă pe șeful Apelor Române după doar 6 luni: ”Am promis românilor că noi vom fi diferiți”

62597949
Agerpres

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, joi, că va ”veni cu o decizie de schimbare din funcție a directorului general Doru Cazan de la Apele Române”, deoarece acesta ar fi trecut ”o linie roșie”.

Potrivit ministrului, Doru Cazan ”a renumit pe funcție, pentru un nou mandat, directoarea de la Olt”, despre care Buzoianu spune că nu și-ar fi îndeplinit corespunzător atribuțiile, ba dimpotrivă, nu ar fi văzut ”cea mai mare balastieră ilegală”.

Buzoianu afirmă că, în urma unor controale realizate în județul Olt, au fost descoperite 2 balastiere ilegale: una de 25 de hectare, a doua de 75 de hectare, iar prejudiciul este de ”minim 10 milioane de lei doar din pietrișul nedeclarat”.

În aceste condiții, mai spune ministrul interimar al Mediului, nu este de înțeles cum Doru Cazan a decis ”recompensarea” unor oameni care ”au întors ochii ani de zile la ilegalități e o linie roșie”.

Mesajul complet al ministrului interimar al Mediului, Diana Buzoianu:

”Nu întoarcem ochii de la ilegalități. Oamenii care nu au văzut cea mai mare balastieră ilegală nu pot fi răsplătiți cu funcții noi. În urma unor controale realizate în județul Olt au fost descoperite 2 balastiere ilegale: una de 25 de hectare, a doua de 75 de hectare. Prejudiciul pentru români: minim 10 milioane de lei doar din pietrișul nedeclarat. La balastiera de 75 de hectare nu fuseseră făcute anterior controale de către Administrația Bazinală Olt.

Directorul General al Administrației Naționale Apele Române, domnul Doru Cazan, a promis audit. A promis proceduri de selecție meritocratice. A promis sancționarea celor care au întors ochii la ilegalități ani de zile - ilegalități vizibile din avion.

Acum câteva zile, domnul Doru Cazan a renumit pe funcție, pentru un nou mandat, directoarea de la Olt care nici ilegalități nu a văzut, nici controale nu a cerut. Pentru mine, indiferent cine e directorul general al Apele Române, recompensarea, în spatele unor proceduri birocratice fără fond, a unor oameni care au întors ochii ani de zile la ilegalități e o linie roșie.

Îi mulțumesc domnului Doru Cazan pentru mandat, dar am promis românilor că noi vom fi diferiți. Că atunci când găsim ilegalități vor exista consecințe, nu cadouri. Am avut deja această discuție ieri cu domnul Cazan și am transmis că pentru noi valorile și principiile nu sunt negociabile.

Așadar, voi veni cu o decizie de schimbare din funcție a directorului general Doru Cazan de la Apele Române”.

Cine este Dragoş Doru Cazan

În luna ianuarie a anului 2026, Dragoş Doru Cazan a fost numit în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

El a mai deţinut funcţia de director general al ANAR în 2015, iar între 2012 şi 2020 a condus Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul instituţiei.

”Am decis ca, pe baza analizei tuturor informaţiilor relevante cu privire la candidaţii care s-au înscris în această cursă, nominalizarea mea să fie în favoarea unui specialist cu experienţă solidă în sistemul de gospodărire a apelor, capabil să gestioneze atât provocările imediate, cât şi reforma de care ANAR are nevoie. Prin această numire, transmit un mesaj clar: competenţa, integritatea şi performanţa contează cu adevărat", a declarat la acea vreme ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-un comunicat.

Doru Dragoş Cazan are peste trei decenii de experienţă în domeniul gospodăririi apelor, managementului riscului la inundaţii şi coordonării investiţiilor publice în infrastructura hidrologică, potrivit CV-ului său.

Din anul 2021, el a fost director tehnic al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) şi a mai ocupat funcţia de şef al Serviciului Managementul Riscului la Inundaţii şi Secetă în cadrul INHGA, respectiv funcţia de director general ANAR în 2015.

În perioada 2012-2020, Cazan a condus Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul ANAR, fiind responsabil de monitorizarea cantitativă şi calitativă a apelor, emiterea avizelor şi autorizaţiilor şi implementarea Directivei Cadru Apă.

Șeful de la „Apele Române" este absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică a Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, doctor în inginerie civilă - specializarea Hidraulică, deţine un master în Managementul Sectorului Public (SNSPA) şi a beneficiat de mai multe cursuri şi stagii de pregătire în Franţa şi Germania.

De asemenea, a reprezentat România în numeroase grupuri de lucru bilaterale şi internaţionale privind calitatea apelor şi managementul Dunării şi a contribuit direct la modernizarea sistemelor de monitorizare hidrologică la nivel naţional.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Ministerul Mediului vrea să oprească „mafia balastierelor”: Noi sancțiuni pentru exploatările ilegale și iazurile „fantomă”

Ministrul interimar al Mediului a anunțat o serie de modificări pentru Legea Apelor și a Legea Minelor, în încercarea de a opri fenomenul balastierelor ilegale și al iazurilor piscicole care rămân ani la rând doar „pe hârtie”. 

Diana Buzoianu: În Olt sunt zeci de hectare gestionate ilegal de balastiere. Mii de transporturi ignorate de autorități

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susține că în județul Olt există zeci de hectare exploatate ilegal de balastiere, de unde s-au extras nisip și balast vândute ulterior, acuzând că neregulile au fost cunoscute de conducerea ABA Olt și SGA Olt.

Diana Buzoianu: 30.000 de accesări în aplicația „Inspectorul balastierelor”. „Există o caracatiță cu legături politice”

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, anunţă că, după lansarea aplicaţiei Inspectorul Balastierelor, în sistemul informatic au fost înregistrate zeci de mii de accesări din partea unor oameni.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.