Ministerul Mediului a amendat Primăria Capitalei cu 75.000 lei pentru poluare. Ce spune Firea

×
Publicitate

Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a afirmat sâmbătă că Primăria Capitalei și primăriile de sector au fost amendate cu 75.000 lei de către comisarii Gărzii de mediu.

Motivul: neimplementarea măsurilor asumate în Planul integrat de calitate al aerului.

"Aş vrea să vă spun foarte clar, în momentul de faţă scrie în Planul integrat de calitate al aerului, asumat de Primăria Generală a Capitalei, că sursa principală pentru poluarea aerului din Bucureşti o reprezintă traficul auto. Până în acest moment, toate aceste măsuri, asumate de către Primăria Generală a Capitalei şi de doamna primar Gabriela Firea pentru a reduce poluarea aerului în Bucureşti, sunt zero sau aproape de zer", a declarat Alexe, potrivit Agerpres.

Acesta a anunţat că Primăria Generală a Capitalei şi primăriile de sector au fost amendate cu 75.000 lei de către comisarii Gărzii de mediu pentru neimplementarea măsurilor asumate în Planul integrat de calitate al aerului.

De asemenea, a explicat Alexe, "în acest moment, Planul integrat de calitate al aerului din Bucureşti are 20 de măsuri, din care până acum şase nu au fost implementate deloc, plus că în momentul de faţă sunt măsuri care au termen de finalizare în 2020, 2021 şi 2022. Comisarii Gărzii de mediu au evaluat faptul că doar 40% din tot ce şi-a asumat Primăria Generală a Capitalei ca măsuri pentru reducerea poluării din Bucureşti au fost operaţionalizate şi implementate".

"Comisarii Gărzii de mediu au sancţionat cu amenzi Primăria Generală a Capitalei şi primăriile de sector pentru neimplementarea acestor măsuri pe care şi le-au asumat în Planul integrat de calitate al aerului. Pentru că, dacă am avea acest control asupra traficului din Bucureşti, dacă am avea o salubrizare eficientă a străzilor din Bucureşti şi dacă am avea şi un control mai bun asupra tuturor acestor arderi necontrolate, cu siguranţă calitatea aerului din Bucureşti ar fi una mult, mult mai bună", a afirmat ministrul interimar al Mediului.

Oficialul a explicat că episodul din Bucureşti de poluare aerului de duminică spre luni a fost rezultatul unui cumul de factori.

"Din păcate, Bucureştiul în mod frecvent în ultima perioadă este supus unor astfel de episoade de poluare a aerului. Din păcate, spun acest lucru pentru că am avea un aer mult mai curat dacă măsurile asumate de Administraţia publică locală, Primăria Generală a Capitalei din Planul integrat de calitate al aerului ar fi implementate, nu am avea atât de multe surse de poluare, şi duminică seara, din păcate, nici condiţiile meteo nu au ajutat la dispersia poluanţilor de pe cerul Capitalei. Aceleaşi episoade de poluare au avut loc în ultimul timp în Bucureşti, mai ales în perioadele în care avem calm atmosferic şi viteze reduse ale vântului", a spus Alexe.

Acesta a adăugat că autorităţile au toleranţă zero faţă de toţi cei care depozitează neconform deşeurile, le incendiază, sau nu respectă reglementările legale în vigoare în ceea ce priveşte protecţia mediului.

"Este foarte important pentru noi, fie că vorbim de Bucureşti şi împrejurimile lui, sau de toate celelalte oraşe ale României. Vom reveni cu controale ori de câte ori va fi cazul, săptămânal, până la remedierea situaţiei", a mai afirmat ministrul interimar.

La începutul săptămânii, acelasi oficial lega de poluarea care avusese loc de aşa-zise arderi ilegale de deşeuri. Deşeuri care ar fi fost importate de anumite firme din Marea Britanie.

Costel Alexe: "Aceste deșeuri ajung în Portul Constanța, cum sunt și aceste percheziții de astăzi, în județul Ilfov sau în alte locații și mare parte din aceste deșeuri, repet înc-o dată, sunt supuse arderi necontrolate, ilegale și evident apoi să fie depozitate pe gropile de gunoi din România.” - sursa: libertatea.ro

Și totusi anchetatorii nu ar fi găsit niciun incinerator ilegal sau vreo dovadă. Acum, ministrul ocolește întrebarea.

Costel Alexe, ministrul Mediului: "Din nefericire majoritatea acelor obiecte de uz casnic erau deșeuri care și ajung în România pe groapa de gunoi fie sunt incinerate sau ajung să fie depozitate neconform pe malurile de râu. ”

Jurnalist: Unde sunt incinerate?

Costel Alexe, ministrul Mediului: "Unde sunt incinerate? Fiecare operator economic care fac astfel de, care au astfel de practici cu siguranță își aleg depozitele de deșeuri unde le duc sau incineratorul."

Reprezentanții organizatiilor de mediu dau vina pe traficul de peste zi.

Dan Trifu, reprezentant ONG: "În ziua respectivă, sambătă și spre duminică seara târziu, am avut intrări și ieșiri de mașini într-un număr extraordinar de mare. Toate acestea sau corelat cu ziua de 1 martie, când orașul ați văzut bine era ca într-o zi de lucru, nu aveai unde să parchez nu aveai loc într-un centru comercial. Nu aveam vânt, curenți care se antreneze acest nor de noxe. Acest nor a levitat până când s-a lăsat seara, toate aceste noxe au fost apăsate de acest strat de umezeală si ținut la sol și din cauza asta am înregistrat aceste valori extraordinare."

Și noaptea trecuta stațiile independente de masurare au raportat din nou probleme în aer potrivit utilizatorilor de aplicații de profil.

 

Firea îi cere demisia lui Costel Alexe ”pentru minciunile pe care le spune”

 

 

În replică, Gabriela Firea a tranmis un comunicat de presă în care îi cere demisia ministrului interimar al Mediului:

Îi cer demisia domnului ministru Costel Alexe pentru minciunile pe care le spune în fiecare zi, dumnealui fiind în campanie electorală pentru Consiliului Judeţean Iaşi, supărat fiind pe colegii lui că nu l-au desemnat candidat pentru Primăria Iaşi şi l-au preferat pe actualul primar, domnul Chirica. Acum, în goana după voturi la Iaşi, îi terorizează pe bucureşteni, ca să punem lucrurile în primul rând în matca lor firească din punct de vedere politic.

 

In ceea ce priveşte poluarea din noaptea dintre 01 si 02 martie, am afirmat public joi că domnul ministru a primit raportul scris de la Garda de Mediu miercuri şi minte, în sensul ascunderii unor informaţii vitale pentru noi toţi.

De ce nu face public domnul ministru Alexe acest raport? De ce a pus acele informaţii din raport cu titlul de secret de serviciu?

Ca să nu aibă alte persoane acces la acel dosar şi să existe riscul ca aceste informatii să fie transmise către presă.

Astfel, domnul ministru Alexe îl protejează pe colegul său de partid de la PNL, pe domnul ministru Virgil Popescu, pentru că imensa poluare de duminică spre luni, poluare mult peste nivelul de poluare obişnuită cauzată de trafic, acei nori, acele pulbere în suspensii, acel dezastru ecologic de duminică spre luni, a fost cauzat de CET Grozăveşti, iar eu am am toate informaţiile in acest sens.

Am toate documentele şi toate dovezile, dar i-am lăsat posibilitatea domnului ministru să recunoască public faptul că din cauza lipsei modernizării, din cauza lipsei de retehnologizare a CET-urilor din Bucureşti s-a ajuns la acest dezastru.

Cetăţenii trebuie să ştie faptul că CET-urile din Bucureşti, dar in special Grozăveşti, au ars foarte multă păcură, iar păcura este intens poluantă. Păcura se foloseşte în timpul iernii când sunt temperaturi cu minus, -10, -15, -20 de grade.

În primul moment au minţit şi au spus că nu e adevărat si ar fi ars doar gaze.  Nu este adevărat, avem dovezile de la Termoenergetica, fostă RADET.

Ulterior, cand au aflat că noi avem aceste dovezi, domnul ministru Virgil Popescu a fost nevoit să recunoască chiar în cadrul consultărilor şi analizei de la Parlament, în comisiile de specialitate, ca s-a ars pacura in CET-urile din Bucuresti.

Pot să declar şi am dovezi: poluarea imensă a aparut ca urmare a faptului că s-a ars foarte multă păcură în toate CET-urile din Bucureşti, cel care a poluat cel mai mult şi a dat peste cap calitatea aerului din Bucureşti fiind CET Grozăveşti.” - se arată comunicatul de presă al primarului general al Capitalei.

.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO O prezentatoare TV și-a cucerit fanii după ce s-a fotografiat la Italian Open: ”Bărbații merg la război pentru femei ca tine”
FOTO O prezentatoare TV și-a cucerit fanii după ce s-a fotografiat la Italian Open: ”Bărbații merg la război pentru femei ca tine”
Citește și...
Majorări de salarii în 47 de companii de stat, aprobat de Guvern. Banii vor veni din propriul lor buget

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că Guvernul a aprobat majorări salariale şi angajări pentru 47 de companii din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale, fiind vorba de companii pe profit.

Nicușor Dan a convocat toate partidele parlamentare la Cotroceni. Luni încep consultările pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare, pentru ziua de luni, începând cu ora 09.00, în vederea desemnării premierului.

Oana Gheorghiu a respins acuzaţiile de trafic de influenţă: „Nu am solicitat nimănui să contracteze servicii”

Vicepremierul Oana Gheorghiu respinge acuzaţiile de trafic de influenţă şi spune că informaţiile „lansate de preşedintele-demis al ADR” sunt „complet false”.

Recomandări
Rodul reformelor: UE a aprobat României 2,6 miliarde de euro din PNRR. Bolojan vorbește despre „însănătoșirea economiei”

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că aproape 40% din banii colectați de stat merg deja către salariile din sectorul public, iar România a intrat tehnic în recesiune.

România riscă să piardă 15 miliarde de euro din PNRR dacă reformele restante nu sunt adoptate în timp util

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, avertizează că România riscă să piardă până la 15 miliarde de euro din PNRR dacă reformele și proiectele asumate în fața Comisiei Europene nu vor fi duse la capăt.

Schema prin care 30.000 de oameni din toată Europa au căzut în plasa unor escroci. Horia Brenciu: ”Mi-au scris oamenii”

Cel puțin 30.000 de oameni din toată Europa, inclusiv din România, au căzut în plasa unor escroci.