Marcel Ciolacu: România nu intră în recesiune. În România nu există şomaj!

62230279
Agerpres

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, că România are şansa de a trece mult mai uşor peste criza economică ce se anunță în această iarnă, având în vedere investiţiile care se realizează în prezent.

 

Liderul PSD a amintit de proiectele de infrastructură şi a subliniat că în mandatul actualului ministru al Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, s-a atins un record absolut al contractelor semnate, în valoare de 4,7 miliarde euro.

"Este un lucru extraordinar! Ca o ţară să intre în recesiune sunt doi indicatori importanţi: inflaţia şi şomajul. În acest moment există inflaţie în România, există inflaţie în toată Europa, dar în România nu există şomaj. Cu astfel de lucrări pornite, mai ales în zona de execuţie, şi pe termene scurte - pentru că cei mai grei ani vor fi următorii doi ani pentru întreaga Europă - România are şansa de a trece mult mai uşor peste aceste crize", a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres, la Buzău, la semnarea contractului pentru execuţia centurii oraşului.

Presa internațională: Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune

 

Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele publicate luni arătând o agravare a crizei costului vieţii şi o perspectivă nefavorabilă, care îi va face pe consumatori reticenţi la cheltuieli, transmite Reuters.

Deşi a avut loc o oarecare relaxare a presiunilor preţurilor, potrivit sondajelor, acestea au rămas ridicate, iar Banca Centrală Europeană (BCE) este sub presiune, deoarece inflaţia este de peste patru ori ţinta oficială de 2%, atingând luna trecută un record de 9,1%.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62272746
Marcel Ciolacu: Salariul minim trebuie mărit la 3.000 lei. Vorbim de 1,5 milioane de români care se încadrează aici
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că salariul minim trebuie majorat la 3.000 lei având în vedere numărul mare al românilor din sistemul privat care au aceste venituri.
62284630
Moțiune simplă împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu.
Deputaţii au dezbătut, marți, moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Virgil Popescu, intitulată: ”România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu”.
62065295
Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat la 6 ani închisoare
Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, la 6 ani de închisoare într-un dosar privind cheltuirea frauduloasă a banilor din subvenții de la stat încasați de formațiunea politică.