Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat la 6 ani închisoare

62065295
Pro TV

Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, la 6 ani de închisoare într-un dosar privind cheltuirea frauduloasă a banilor din subvenții de la stat încasați de formațiunea politică.

Decizia nu este definitivă.

În luna iunie, Mircea Drăghici a semnat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției.

Potrivit acestui acord, în perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, Drăghici, care avea atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând Partidului Social Democrat, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea şi/sau cazarea în destinaţii turistice exotice a sa şi a altor persoane, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mircea Drăghici a recunoscut fapta și a acceptat o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea acesteia, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (trezorier partid politic) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Anul trecut, Mircea Drăghici a fost condamnat la 5 ani cu executare într-un alt dosar care a avut ca obiect deturnarea banilor încasați de PSD din subvenția de la stat. În prezent, el se află în închisoare, iar instanța a contopit pedepsele.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62283011
Ciucă, despre prețul la energie: „Încercăm să stimulăm populaţia să facă o economie, românii nu vor fi afectați”

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a făcut luni precizări cu privire la ordonanţa care prelungeşte acordarea de compensări din partea statului pentru electricitate.

62247127
Ciucă, despre criticile venite de la Moscova la adresa României: Avem o datorie faţă de cetăţeanul român

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, întrebat cum răspunde criticilor venite dinspre Moscova pentru că România susţine Ucraina în războiul declanşat de Federaţia Rusă, că principala datorie a autorităţilor române este faţă de cetăţeni.

62250710
Nicolae Ciucă, la începerea noului an şcolar: Guvernul îşi propune să readucă învăţământul românesc în top

Premieurl Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis cu ocazia începerii noului an şcolar, că, prin noile legi ale educaţiei, Guvernul îşi propune să readucă învăţământul românesc în top, pentru că avem o generaţie tânără cu mare potenţial.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.