Lupta pentru un loc eligibil în Parlament provoacă tensiuni în alianța USR-PLUS

USR, alegeri parlamentare
Facebook.com

Alianţa USR PLUS finalizează în această perioadă listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, însă procesul de desemnare a unor candidați a provocat nemulțumirea unora dintre membrii de partid.

Decizia care i-a nemulțumit pe unii dintre membrii USR  este cea a invalidării candidaturii lui Vlad Teohari.

Avocatul Dumitru Dobrev, care îl reprezintă pe Teohari, afirmă  că acesta a câştigat alegerile interne în filiala USR Diaspora, fiind ales pe locul 1 pe lista pentru Camera Deputaţilor, dar candidatura sa a fost invalidată de USR cu mai puţin de 48 de ore înaintea datei limită de depunere a listelor de candidaturi la Biroul Electoral de Circumscripţie.

Avocatul, care era și el membru USR, și-a dat demisia din Biroul Naţional al USR, anunțând că a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie faţă de lista de candidaturi pentru diaspora. În opinia sa, ”lui Vlad Teohari i s-a încălcat dreptul de a fi ales, dreptul la apărare şi a fost discriminat faţă de numeroşi alţi colegi”.

Citește și
Ludovic Orban şi Florin Cîţu ar putea deschide lista PNL la alegerile parlamentare. Nume surpriză printre candidați
Ludovic Orban şi Florin Cîţu ar putea deschide lista PNL la alegerile parlamentare. Nume surpriză printre candidați

Un alt membru USR nemulțumit de deciziile luate de chipa lui Dan Barna este Cornel Zainea. Și el a anunțat că demisionează din USR, dar și din Parlament, urmând să candideze ca independent, pentru un nou loc la Camera Deputaților, în Ilfov, la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

USR și se pare că și PLUS devin partide în care câștigă cine “are control pe filială”. Demisionez din USR. Dar și din Parlament! Din acest punct, cred că doar un mesaj politic extrem de puternic mai poate produce schimbările pe care societatea le așteaptă de 30 de ani. Limitarea mandatelor pentru orice funcție publică. Vot pentru persoane, nu pentru liste. Un stat în care oamenii ajung în funcții pe merit, nu un stat capturat de impostori.” - a transmis, Zainea, nemulțumit de conducerea USR..

Un alt membru USR nemulțumit de actuala conducere a USR este Iosif Prodan, din filiala Mogoșoaia. El susține că procesul de desemnare a candidaților USR-PLUS pentru un loc în Parlament, pe listele din București, a fost ”o farsă”, deoarece pe locurile eligibile ar fi fost puși doar oameni din cercul apropiat al lui Dan Barna.

”Și, v-a plăcut farsa cu listele USRPLUS de la București? Din cei 9 oameni de care ziceam dimineață că intră sigur, chiar au intrat toți, iar schema cu pozițiile semi-eligibile a fost pusă și ea în practică. Prezența Florinei Presadă și a lui Vlad Alexandrescu pe pozițiile 6 și 7 la Senat (complet ne-eligibile, nu mergeți după calculele fanteziste ale lui Teniță) e mai mult decît suspectă. (...) Puțin probabil să se schimbe în bine scorul ăsta, deci pe poziții eligibile la Cameră sînt: Năsui, Prună, Țoiu, Seidler, Buzoianu, Badea, Teniță, Pop și eventual Stoica (9). La Senat: Pălărie, Dinică, Spătaru și Ghica (4). Astea sînt numele despre care vorbim și singurele care au fost luate în calcul. Ce urmează după, pe listă, sunt nume puse doar pentru imagine. Nu vă lăsați prostiți de PR-ul de partid.” - afirmă Prodan.

Și Florina Presadă, care își dorește un nou mandat la Senat, pe listele USR-PLUS, îl susține pe Teohari în scandalul intern din USR.

”Sunt alături de colegul meu Vlad Teohari, a cărui candidatură la Camera Deputaților a fost invalidată de către conducerea partidului, deși a primit votul majorității colegilor din USRPLUS Diaspora, fiind desemnat cap de listă. Din păcate, meritocrația mult clamată de unii este doar o manta de vreme rea!” - a scris ea pe Facebook.

Parlamentarii USR, Mihai Goțiu (senator) și Emanuel Ungureanu (deputat), nu sunt pe un loc eligibil pe lista USR-PLUS pentru alegerile parlamentare din decembrie

 

Senatorul USR Mihai Goțiu s-a declarat dezamăgit de faptul că, după alegerile interne din Cluj pentru desemnarea candidaților la parlamentare, nu a mai prins un eloc eligibil. El susține că, de fapt, dezbaterea internă din partid a fost extrem de superficială.

” (...) În rest, toată ”dezbaterea” internă s-a limitat la o prezentare și răspunsul la câteva întrebări, cu un timp total alocat de 11 minute. La care s-au adăugat 2 minute de prezentare, în deschiderea Conferinței Județene, de astăzi. În total… 13 minute.

M-aș bucura dacă Cristian Bordei (de la PLUS), cel care a ajuns pe prima poziție pe listă (nu-mi fac iluzii în cazul meu, locul 2 nu e eligibil la Senat), va face cel puțin cât am făcut eu pentru mediu, pentru ape și păduri. Sau pentru orice altceva care să schimbe lucrurile în bine, în România. Fără nicio răutate, spun, însă, că nu-l cunosc. Mai mult de 13 minute durează un interviu pentru angajarea unui portar… Până la alegeri sper că va avea mai mult timp să se prezinte și să-și facă cunoscute ideile, proiectele și capacitatea de a le pune în practică. Și, din păcate, lipsa dezbaterii reale nu a fost singura problemă (ba, poate, chiar cea mai mică din toată această ultimă săptămână… dar vine și vremea memoriilor).” - a afirmat Goțiu.

La rândul său, actualul deputat USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, cunoscut pentru dezvăluirile pe care le-a făcut despre problemele din sistemul de sănătate, a obținut abia pe locul 5 pe lista de candidaturi, adică un loc neeligibil. 

De această dată, el a promis că va face dezvăluiri despre ”cum arată din interior organizația USR-PLUS Cluj, cine a acaparat puterea politică și mai ales ce face cu ea.”

”Voi explica mecanismul perfid prin care am fost eliminat de pe locurile eligibile ale Alianței USR PLUS Cluj pentru noul Parlament și care sunt proiectele mele de viitor pe Sănătate.” - a anunțat el pe Facebook.

Președintele USR, Dan Barna: ”Este larma firească a unei democrații funcționale”

 

Președintele USR Dan Barna a respins toate acuzațiile actualilor și foștilor colegi de partid, susținând că este firesc să apară aceste tensiuni interne, pentru că sunt locuri puține pentru Parlament și colegi mulți care doresc să ajungă acolo.

”Este larma firească a unei democrații funcționale, pentru că, nu știu, din fericire sau din păcate, nici eu și nici colegul meu Dacian Cioloș nu avem, nu știu, să-i spunem luxul sau ocazia să punem într-o conferință de presă frumoasă, liniștită, cu sigla alienței în spate, să spunem aceasta este lista de parlamentari USR-PLUS, ne-am gândit noi de vreo 2 zile, i-am trecut cu mâna și aceștia sunt parlamentarii.

În USR-PLUS e pe bune altfel. Altfel înseamnă că, în fiecare filială, colegii noștri, și cei care au fost parlamentari și cei care acum aspiră la această poziție, trebuie să obțină susținerea și să-i convingă pe colegii lor de filială. Ori acest proces e firesc să fie unul care să creeze nemulțumiri. Pentru că atunci când sunt câteva poziții eligibile și mult mai mulți colegi care concurează legitim pentru aceste locuri e normnal să existe nemulțumiri, pentru că, în cele din urmă, votul filialei e cea care stabilește lista care este trimisă mai departe în procesul de stabilire a candidaților.” - a declarat Barna la Digi 24.

Cioloș: Listele "nu sunt decise la nivel central”

 

Recent, copreședintele USR-PLUS Dacian Cioloş a afirmat că listele "nu sunt decise la nivel central, de şefii celor două partide, candidaţii nefiind puşi cu mâna într-un birou, ci sunt rezultatul unui proces intern" de selecţie.

El a precizat că, la întocmirea listelor, nu se ţine cont de rezultatele obţinute de filiale la alegerile locale, ci de "profilul" candidaţilor, de modul în care aceştia reuşesc "să convingă colegii", iar toţi cei desemnaţi vor trebui să treacă de criteriile de integritate.

"Vom face un filtru ca să ne asigurăm, mai ales, că toţi candidaţii respectă criteriile de integritate prevăzute de statutele celor două partide, de protocolul Alianţei, dar, altfel, deciziile sunt luate prin implicarea membrilor la nivel local", a spus liderul USR PLUS, potrivit Agerpres.

Cine sunt candidații USR-PLUS care au obținut locuri eligibile la parlamentare, până acum

 

USR PLUS Bucureşti a desemnat candidaţii pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la alegerile din decembrie.

Conform unui comunicat, pe cele două liste, pentru Senat şi Camera Deputaţilor, "se regăsesc parlamentari care au reprezentat cu succes organizaţia şi în actuala legislatură, dar şi oameni noi, cu experienţă în mediul privat şi în societatea civilă, oameni care au contribuit prin activitatea lor la proiecte importante".

Procesul de desemnare a candidaţilor a fost primul în care membrii celor două partide şi-au ales candidaţii comuni.

Candidaţii clasaţi primii pentru Senat sunt: Ştefan Pălărie, Silvia Dinică, Simona Spătaru, Cristian Ghica, Anca Dragu, Florina Presadă, Vlad Alexandrescu, Adina Săniuţă, Cezar Cobianu şi Cosmin Niţu.

La Camera Deputaţilor, candidaţii clasaţi primii sunt: Claudiu Năsui, Cristina Prună, Oana Ţoiu, Cristian Seidler, Diana Buzoianu, Mihai Badea, Cătălin Teniţă, Tudor Pop, Diana Stoica, Alin Apostol, Denisa Neagu, Oana Marciana Ozmen, Alexandru Dimitriu şi Octavian Berceanu.

Dan Barna deschide lista de deputați la Sibiu

 

Iată și situația pe județe:

-► Sibiu: copreşedintele USR PLUS Dan Barna deschide lista de candidaţi ai alianţei pentru Camera Deputaţilor, iar cea pentru Senat este deschisă de economistul Claudiu Mureşan

-► Brașov: preşedintele USR Braşov, Irineu Darău, deschide lista pentru Senat, iar deputatul Tudor Benga pe cea pentru Camera Deputaţilor

-► Arad: senatorul Adrian Wiener este primul de pe lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce deputatul Sergiu Vlad este primul pentru Senat. Unii dintre candidaţi se regăsesc pe ambele liste ale USR PLUS Arad.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Alegeri parlamentare 2020. Cum pot vota românii de peste granițe în contextul pandemiei de coronavirus
Alegeri parlamentare 2020. Cum pot vota românii de peste granițe în contextul pandemiei de coronavirus

În mai puțin de două luni ar trebui să mergem la urne să ne alegem deputații și senatorii.

Ludovic Orban şi Florin Cîţu ar putea deschide lista PNL la alegerile parlamentare. Nume surpriză printre candidați
Ludovic Orban şi Florin Cîţu ar putea deschide lista PNL la alegerile parlamentare. Nume surpriză printre candidați

Ludovic Orban ar putea deschide lista candidaţilor PNL la Camera Deputaţilor, iar ministrul de Finanţe Florin Cîţu pe cea la Senat, au declarat surse liberale, pentru News.ro.

Cine este Clotilde Armand, noul primar al Sectorului 1 al Capitalei
Cine este Clotilde Armand, noul primar al Sectorului 1 al Capitalei

Europarlamentarul USR Clotilde Armand este, potrivit rezultatelor provizorii la alegerilor locale de duminică, noul primar al Sectorului 1 al Capitalei.

Cine sunt noii primari ai USR care au câștigat în mari orașe din țară
Cine sunt noii primari ai USR care au câștigat în mari orașe din țară

Noii primari ai USR, care au cucerit oraşe importante din ţară, au fost prezentaţi miercuri la Bucureşti. Toţi spun că au fost votaţi pentru că oamenii s-au săturat de probleme şi de promisiuni neonorate şi vor să trăiască mai bine.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.