Liberalul Rareş Bogdan: ”Susţin cu toată tăria introducerea uniformelor şcolare obligatorii. Şcoala nu este o paradă de modă”

Rares bogdan
Inquam Photos / George Calin

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan și-a anunțat pe Facebook susţinerea faţă de introducerea uniformelor şcolare obligatorii, proiect de lege inițiat de PSD, argumentând că şcoala nu este o „paradă de modă”.

"Susţin cu toată tăria introducerea uniformelor şcolare obligatorii. Îi rog pe colegii mei din Platforma Liberal Conservatoare din PNL, 23 în total (astăzi), din care 17 în Camera Deputaţilor, să voteze legea! Şcoala nu este o paradă de modă, ci un spaţiu unde se formează caractere şi se configurează arhitectura unor destine!", spune Rareş Bogdan într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.

El mai explică şi faptul că şcolile cu tradiţie din Marea Britanie, Franţa, Elveţia şi alte ţări civilizate, unde există mult mai mulţi părinţi cu posibilităţi, au uniforme.

"De ce să existe între copii diferenţe de natură să-i frustreze, să le inducă sentimentul excluziunii într-o eră a bullying-ului căruia, din nefericire, autorităţile îi găsesc soluţii pompieristice, pentru că n-a existat viziune strategică? De ce unii părinţi să se simtă în imposibilitatea de a oferi aceiaşi pantofi sau tricouri, flanele sau ghiozdane copiilor lor, nu de puţine ori cu calităţi peste nişa bine înţolită?", întreabă retoric Rareş Bogdan.

Europarlamentarul liberal adaugă că elevii de la licee de top din această lume îşi poartă cu mândrie uniforma, simbolurile, pentru că ele reprezintă tradiţie, rigoare academică, premisa succesului.

"Haideţi să nu ne prefacem că nu pricepem!", îşi încheie Rareş Bogdan postarea.

Proiect de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare

Senatul a aprobat, luni, cu 84 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi patru abţineri, proiectul de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat, iniţiat de PSD.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ) au transmis, joi, că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele şcolii şi au anunţat un protest pentru luni, 28 septembrie. Elevii sunt îndemnaţi să poarte haine negre.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că nu susţine proiectul referitor la introducerea uniformelor şcolare, o chestiune pe care o consideră "lipsită de sens" şi că le va cere deputaţilor formaţiunii să voteze "împotrivă".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
000 32jj26t
Elevii nu vor uniforme obligatorii. Cer Parlamentului să respingă legea. „Ne pregătesc haine pe măsură, fără să ne întrebe”
Consiliul Naţional al Elevilor le solicită parlamentarilor să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei şcolare obligatorii, susţinând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educaţie.
Elev 2
Uniforma obligatorie în școli stârnește dezbateri printre părinți. Cine ar urma să plătească pentru ținutele elevilor
Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie în învățământul preuniversitar. După mai multe discuții, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat și a fost trimisă la Camera Deputaților. 
Shutterstock 2645115129
Senatul a adoptat proiectul privind uniformele școlare obligatorii. Camera Deputaților va decide forma finală a legii
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.