Laufer, nou atac la adresa președintelui: ”Iohannis calcă în picioare constituția”

61894940

lan Laufer, consilierul onorific al premierului Viorica Dăncilă, a spus joi, într-un mesaj postat pe Facebook, că România e pregătită pentru președinția rotativă a consiliului UE. În același mesaj a lansat atacuri la adresa președintelui Klaus Iohannis.

În mesajul respectiv, Laufer a afirmat, între altele, că Iohannis calcă în picioare constituția și legile țării.

La jumătatea lunii decembrie, Ilan Laufer a fost numit consilier onorific al prim-ministrului, funcţie neremunerată, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă. Anterior, Harry-Ilan Laufer a deţinut funcţia de ministru pentru Mediu de Afaceri în guvernul condus de Mihai Tudose.

Ilan Laufer a fost propus în luna noiembrie de PSD pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, dar a fost respins de președintele Klaus Iohanni. La data respectivă, Laufer a provocat un val de reacții critice după ce la acuzat pe șeful statului că este antisemit din cauză că nu l-a numit membru al Guvernului.

”România a preluat președinția rotativă a consiliului UE, cu siguranță cel mai important moment în ceea ce privește atât politica externă și internă a României, cât și cea economică, de după aderarea la NATO și UE. Cred că România este foarte bine pregătită și va face o treabă nu bună, ci extraordinară, în ciuda faptului că s-a încercat și se încearcă sabotarea guvernului României atât din țară cât și din străinatate prin toate mijloacele de care dispun și acestea nu sunt puține deloc, este un asalt fără precedent asupra guvernului României și al Președintelui PSD Liviu Dragnea. Nu am văzut ca presa internațională sau politicieni străini (de altfel foarte preocupați de Președintele PSD-ului) să condamne până și modul în care Președintele Iohannis calcă în picioare constituția și legile țării, sau existența protocoalelor secrete care au dus la călcarea în picioare ale drepturilor omului în România și implicit ale cetățenilor români, cetățeni europeni fără drepturile omului garantate în țara lor. În toți acești ani companiile cu capital românesc și oamenii de afaceri din România au devenit ținte și apoi victimele acestui “stat paralel” odios care a făcut posibile toate abuzurile incomensurabile din România.

Revenind la președinția comisiei UE, Guvernul este foarte bine pregătit pentru această responsabilitate și oportunitate!
Oportunitatea este mare din punct de vedere economic, România urmând să aiba un rol esențial în construcția următorului exercițiu financiar multianual și a finalizării procesului pentru Brexit. Avem ocazia să facem un pas mare înainte în ceea ce privește eficiența cu care reușim să atragem fondurile UE, dar și o poziție mai bună pentru negocierile următorului exercițiu financiar. Impactul în economie al acestor acțiuni va fi unul semnificativ.

O prioritate uriașă a României din punct de vedere economic și politic este aderarea la spatiul Schengen. Aderarea României la spațiul Schengen nu mai poate fi amânată. Este pur și simplu o “sancțiune” nejustificată împotriva cetățenilor României și a economiei românești, cu toate că UE consideră că România este pregătită de foarte multă vreme, până acum interesele altor țări membre precum Olanda, Germania și Austria au dus la menținerea României în afara spațiului Schengen!
Aderarea la spațiul Schengen va fi un motor suplimentar pentru economia românească, mai ales pentru capitalul românesc.
O altă prioritate pentru economia românească este finalizarea autostrăzii care leagă Constanța de vestul țării, iar acum avem și legea PPP care va aduce un aport simțitor pentru proiectele de infrastructură mare.

Guvernul României va face o treabă extraordinară în perioada în care deținem președinția rotativă a consiliului UE, asta îi sperie cel mai mult pe cei care atacă neîncetat guvernul României și PSD”, este mesajul integral postat de Laufer.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61968521
Codrin Ştefănescu: ”Iohannis se cere pur şi simplu să fie suspendat”

Ștefănescu susține că Iohannis blochează o întreagă naţiune prin refuzul de a face un anunţ cu privire la propunerile avansate de Guvern pentru noii miniştri.

62009544
Klaus Iohannis a semnat decretele pentru revocarea lui Paul Stănescu și Lucian Șova

După o lună de dispute între guvern şi preşedinţie, Klaus Iohannis a semnat joi decretele şi i-a eliberat din funcţie pe miniştrii demisionari de la Transporturi şi Dezvoltare.

62009541
Iohannis cere reexaminarea modificărilor Legii Educației

Președintele Klaus Iohannis, a trimis joi Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.