Klaus Iohannis a semnat decretele pentru revocarea lui Paul Stănescu și Lucian Șova

×
Publicitate

După o lună de dispute între guvern şi preşedinţie, Klaus Iohannis a semnat joi decretele şi i-a eliberat din funcţie pe miniştrii demisionari de la Transporturi şi Dezvoltare.

Lucian Şova şi Paul Stănescu au fost remaniaţi la sfârşitul lui noiembrie, iar preşedintele are pe biroul său şi numele celor care ar trebui să le ia locul.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Lucian Şova, ministrul Transporturilor.

Președintele are pe masa sa numele celor doi care ar putea să preia cele două portofolii: Olguța Vasilescu - care a rămas pe dinafara guvernului -, pentru Ministerul Dezvoltării, iar un apropiat al lui Liviu Dragnea, trezorierul PSD, MIrcea Drăghici, pentru Ministerul Transporturilor.

 Pe 20 noiembrie anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis a semnat remanierea miniştrilor propuşi de PSD, cu excepţia celor doi miniştri, considerând că propunerile de înlocuire a acestora, respectiv Lia Olguţa Vasilescu şi Ilan Laufer, sunt nepotrivite.

Ulterior, la Transporturi a fost propus Mircea Drăghici, iar Lia Olguţa Vasilescu la Dezvoltare.

Pe 22 noiembrie, Lucian Şova a demisionat de la Ministerul Transporturilor, iar pe 26 noiembrie a demisionat şi Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării.

Guvernul a sesizat la CCR un conflict cu preşedintele Iohannis, iar Curtea a decis că şeful statului nu şi-a exercitat atribuţiile constituţionale când nu a luat act de demisiile celor doi miniştri şi nu a constatat vacantarea posturilor. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62009541
Iohannis cere reexaminarea modificărilor Legii Educației

Președintele Klaus Iohannis, a trimis joi Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

62008878
FT: Liderul din umbră al României, în vizorul UE. Liviu Dragnea trage sforile în țara care a preluat conducerea Europei

Cotidianul Financial Times face o amplă caracterizare a liderului PSD Liviu Dragnea, cel care conduce din umbra Guvernul de la București, Guvern care trebuie să asigure buna funcționare a președinției Consiliului UE, pentru următoarele șase luni.

62008398
Florin Cîțu (PNL), despre subiectul „măsluirii datelor”: ”Ieşire de spital a lui Teodorovici”

Disputa senatorului PNL Florin Cîţu cu ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici continuă, atât pe tema execuţiei bugetare pe 2018, cât şi pe cea a ameninţărilor ministrului la adresa presei după ce a publicat declaraţiile sale.

Recomandări
Nava petrolier pescarus
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 dispăruți (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.