Klaus Iohannis, prezent în Dubai la Conferinţa Statelor parte la Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice

62407097

Preşedintele Klaus Iohannis participă, începând de sâmbătă, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care are loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

 

Şeful statului va susţine mai multe alocuţiuni la acest eveniment, care se va încheiea luni, 4 decembrie, urmând să susţină necesitatea implementării de urgenţă a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice, mai transmite Administraţia Prezidenţială.

Reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de şefi de stat şi de guvern confirmând participarea şi urmând să aibă declaraţii naţionale la Summitul Global privind Acţiunea Climatică, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Intervenţiile naţionale, limitate la aproximativ trei minute de regulile ONU, având în vedere numărul foarte mare de vorbitori, vor iniţia negocierile care urmează la COP28 pe parcursul întregii Conferinţe care va dura două săptămâni şi la care sunt aşteptaţi zeci de mii de negociatori, reprezentanţi ai guvernelor, întreprinderilor, ONG-urilor şi mediului academic şi de inovare.

Preşedintele României va susţine declaraţia naţională în dimineaţa zilei de sâmbătă şi va evidenţia faptul că schimbările climatice se intensifică, iar efectele acestora sunt dezastruoase în întreaga lume. Preşedintele Klaus Iohannis va susţine necesitatea implementării de urgenţă a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice. Totodată, va sublinia importanţa pe care educaţia privind clima şi mediul înconjurător o are în sistemul de învăţământ din România. În acelaşi timp, va reliefa ambiţia României de a reduce în continuare emisiile de gaze cu efect de seră şi deschiderea spre cooperare într-un cadru multilateral pe teme relevante pentru diplomaţia climatică a ţării noastre, mai indică sursa citată.

În intervenţia sa, şeful statului va face un apel cu privire la un angajament comun ambiţios având ca obiectiv protejarea mediului înconjurător, în beneficiul tuturor cetăţenilor.

Preşedintele României va participa, totodată, sâmbătă, la evenimentul la Nivel Înalt pe Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, alături de alţi şefi de stat şi de guvern, va discuta cu privire la răspunsul la nivel global la schimbările climatice prin măsuri de atenuare care pun accent pe tranziţia climatică justă

În 3 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianţa Solară Internaţională. În mesajul său, va evidenţia, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianţă de state care promovează extinderea energiei solare, a transmis Administraţia Prezidenţială.

În aceeaşi zi are programată o întâlnire cu reprezentanţii European Youth Forum.

Pe 4 decembrie, preşedintele României, în calitate de vorbitor principal, va participa la Forumul Inovaţiei Sustenabile pentru a extinde dialogul cu actorii non-statali a căror importanţă este crucială în limitarea schimbărilor climatice. Acţiunea climatică eficientă are nevoie de investiţii, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri şi implicarea universităţilor în dezvoltarea unor noi tehnologii şi soluţii climatice.

Prezenţa Preşedintelui României la COP28 se înscrie în rândul acţiunilor privind clima şi sustenabilitatea iniţiate şi sprijinite constant de-a lungul celor două mandate şi transmite un semnal puternic la nivel naţional şi internaţional în ceea ce priveşte angajamentul serios şi consecvent al ţării noastre de a răspunde provocării schimbărilor climatice, conform Administraţiei Prezidenţiale.

România se va implica activ la nivel politic şi tehnic pentru a sprijini procesul global de atenuare şi adaptare la schimbările climatice, aşa cum a făcut constant în ultimii ani. Prin această abordare, România îşi propune să beneficieze de multiplele efecte pozitive pe care acţiunea climatică le aduce planetei, economiei mondiale şi cetăţenilor, în special în materie de sănătate, locuri de muncă decente, sisteme alimentare sustenabile şi preţuri accesibile la energie.

Ţara noastră are un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor în raport cu alte ţări UE, un angajament de a reduce în continuare emisiile şi obiectivul de a colabora cu celelalte state ale lumii în procesul de gestionare a provocării fără precedent a schimbărilor climatice.

Conform datelor publicate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice al ONU, ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat la nivel global. Planeta se încălzeşte din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, iar posibilitatea de a limita suficient schimbările climatice se reduce, în vreme ce fenomenele meteorologice extreme se intensifică.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62395732
Ciolacu susține că "România ar fi rămas fără fonduri europene" de la 1 martie, dacă nu se luau măsurile fiscale

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri seară, că, dacă nu ar fi fost luate măsurile fiscale, România ar fi rămas de la 1 martie 2024 fără fonduri europene, iar acest lucru ar fi însemnat un dezastru naţional.

62312176
Mesajul pe care i l-a transmis Nehammer lui Ciolacu. Ce șanse are România de a adera la Schengen

Cancelarul austriac Karl Nehammer i-a trimis o scrisoare premierului român Marcel Ciolacu de ziua sa, în care i-a urat „la mulți ani!”.

62407097
Iohannis: Este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul naţiunii şi să rămânem vigilenţi în faţa curentelor extremiste

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri la recepţia oferită la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Naţionale a României, că ţara noastră este un stat sigur, iar cetăţenii nu au motive să se teamă.

Recomandări
Arsvom 14
VIDEO. Cum arată acum clădirile ARSVOM, încă devastate, la patru luni de la explozia dronei din Portul Constanța

La patru luni de la explozia dronei ucrainene în Portul Constanța, clădirile Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au rămas devastate, iar angajații se tem acum de venirea iernii.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Panouri sate
Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia.