Mesajul pe care i l-a transmis Nehammer lui Ciolacu. Ce șanse are România de a adera la Schengen

62312176
Profimedia

Cancelarul austriac Karl Nehammer i-a trimis o scrisoare premierului român Marcel Ciolacu de ziua sa, în care i-a urat „la mulți ani!”.

Ciolacu a interpretat acest gest al cancelarului drept un semn că Austria nu se va mai opune aderării României la Schengen.

Recent, liderii politici de la Viena au arătat deschidere către aderarea României la Schengen.

Președintele Van der Bellen a declarat în urmă cu două săptămâni, în timpul unei vizite în Republica Moldova, că regretă decizia guvernului său de a bloca aderarea la Schengen a României și Bulgariei și că speră ca decizia să fie revizuită la următoare solicitare de aderare.

„În momentul în care guvernul federal austriac a zis nu pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, eu, în calitate de președinte nu fost am de acord cu acea decizie. Eu nu am văzut niciun motiv în blocarea României și Bulgariei la Schengen, în cazul în care sistemul oricum nu funcționează” a spus Alexander Van der Bellen.

Iar ministrul austriac al Afacerilor Sociale, Sănătăţii, Îngrijirii şi Protecţiei Consumatorilor, Johannes Rauch, a transmis în urmă cu câteva zile că aderarea României la Schengen ar avea beneficii atât pentru Austria, cât şi pentru România şi ar aduce avantaje pentru multe companii.

„Atât Austria, cât şi România ar beneficia considerabil de pe urma aderării României la Schengen. Ar exista avantaje pentru multe companii şi ar fi, de asemenea, o mare uşurare pentru cei 30.000 de îngrijitori care lucrează 24 de ore pe zi şi de care depind mii de familii din Austria", a scris Johannes Rauch pe Twitter.

Consiliul JAI din 4 decembrie ar urma să se discute situaţia aderării României şi Bulgariei la Schengen fără să se supună la vot acest lucru, în condiţiile în care în Olanda încă sunt negocieri pentru formarea noului Guvern.

Un Consiliu Extraordinar al JAI, la finalul lunii decembrie, ar urma să supună la vot o posibilă aderare a României şi Bulgariei, dar în etape, mai întâi pe aerian, din luna martie anul viitor, şi apoi pe rutier şi maritim, în etapa a doua.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62407097
Iohannis: Este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul naţiunii şi să rămânem vigilenţi în faţa curentelor extremiste

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri la recepţia oferită la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Naţionale a României, că ţara noastră este un stat sigur, iar cetăţenii nu au motive să se teamă.

62406986
Clotilde Armand, mesaj de Ziua României: ”Spre deosebire de mulți dintre voi eu, am ales să fiu româncă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, le-a mulțumit românilor, de 1 Decembrie, într-un mesaj publicat pe Facebook, că au primit-o alături de ei, afirmând că este ”profund recunoscătoare” pentru acest ”gest”.

62392321
USR a reclamat DNA la Comisia Europeană, pentru dosarul vaccinurilor Covid-19: ”Acuzații penale absurde”

USR a reclamat la Comisia Europeană - printr-o scrisoare deschisă - acțiunile ”îngrijorătoare și nejustificate ale unui procuror, respectiv ale procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România”.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Nato gettyimages 2206758662
Comandantul NATO e sigur că Putin nu va ataca convențional Europa, Alianța e mult prea puternică. Se mulțumește cu sabotaje

Capabilităţile militare ale NATO sunt în mod clar superioare celor ale Rusiei, a declarat comandantul suprem aliat al Alianţei Nord-Atlantice, generalul american Alexus Grynkewich, pentru revista germană Der Spiegel, relatează vineri dpa.