Rotativa guvernamentală ar putea fi amânată. Klaus Iohannis: Nu cred că se va face până la încheierea grevei din învățământ

×
Codul embed a fost copiat

Greva profesorilor dă peste cap și planurile lui Marcel Ciolacu, de a se instala de săptămâna viitoare, în funcția de prim-ministru

Deşi actualul premier, Nicolae Ciucă, a anunțat în repetate rânduri că își va da demisia vineri, președintele Klaus Iohannis a transmis că graba nu ar trebui să fie atât de mare. Și, mai rămâne o necunoscută - rămâne, sau nu UDMR, la guvernare.

Prezent la Sibiu, unde l-a însoțit pe președintele Germaniei aflat în vizită, șeful statului a anunțat o schimbare de calendar în ceea ce privește instalarea unui nou cabinet. Nicolae Ciucă anunțase că-şi depune mandatul.

Klaus Iohannis, președintele României: „Fiind azi, joi, și greva încă neîncheiată, vom vedea dacă reușim să începem procedura rocadei guvernamentale acum sau peste câteva zile. Nu e important dacă mâine sau peste o săptămână se face rocada. Important este să avem o procedură clară, să avem stabilitate. Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta dacă mâine se încheie greva. Atunci e nevoie ca Guvernul și coaliția să negocieze în continuare. Nu cred că se va face rotația în timpul unor negocieri"

Invocând protestele din stradă, Marcel Ciolacu a suspendat de sâmbătă negocierile pentru formarea cabinetului, iar declarația președintelui nu a făcut decât să împlinească așteptările celor de la PSD. Social-democrații ezitau să se instaleze la Palatul Victoria cu profesorii în stradă. În plus, pentru săptămâna viitoare sunt anunţate proteste ale angajaților CFR și polițiștilor.

Citește și
CCR
Contestațiile unui avocat, membru AUR, împotriva a doi judecători CCR, amânate fix pentru ziua în care CCR discută de pensii

Sorin Grindeanu, primvicepreședinte PSD: „Până când nu se închid toate discuțiile cu greviștii, să nu intrăm cu discuții aplicate pentru formarea noului guvern.”

În aceste condiții, rămâne de văzut dacă premierul încă în funcție mai demisionează vineri.

Nicolae Ciucă, prim-ministru: „Ajung la București, discut cu partenerii de coaliție și luăm o decizie”

Pe de altă parte, profesorii nemulțumiți de salarii i-au huiduit pe politicieni. Premierul Nicolae Ciucă a fost aşteptat de zeci de dascăli în fața Primăriei Cluj Napoca.

Iar la Buzău, în orașul său natal, Marcel Ciolacu a dat ochii cu aproximativ 1.000 de dascăli. Președintele PSD le-a atras atenția că venise pentru un moment solemn, mai exact să depună coroane de ziua eroilor.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: „Încă de la început aș vrea să vă mulțumesc pentru respectul pe care îl adresăm unii altora.”

Reporteri: Dan Oprea, Teodora Puzdrea, Răzvan Dan, Iulia Petcu

Articol recomandat de sport.ro
Ruptură în familie: Gigi Becali: "L-am iubit ca pe un frate, dar am aflat ce a făcut"
Ruptură în familie: Gigi Becali: "L-am iubit ca pe un frate, dar am aflat ce a făcut"
Citește și...
Contestațiile unui avocat, membru AUR, împotriva a doi judecători CCR, amânate fix pentru ziua în care CCR discută de pensii
Contestațiile unui avocat, membru AUR, împotriva a doi judecători CCR, amânate fix pentru ziua în care CCR discută de pensii

Curtea de Apel București va judeca în 16 ianuarie 2026 contestația depusă de un avocat care este membru AUR, Silvia Uscov, privind neîndeplinirea unor criterii în ceea ce privește numirile la CCR ale judecătorilor Mihai Busuioc și Dacian Dragoș.  

Nicușor Dan participă la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” din Franța, la Palatul Élysée
Nicușor Dan participă la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” din Franța, la Palatul Élysée

Președintele Nicușor Dan va participa, marți, 6 ianuarie, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” care are loc la Paris, la Palatul Élysée, a anunțat Administrația Prezidențială.

Partidul AUR solicită declararea anului 2026 drept ”Anul Americii în România” și anunță că va ”acționa în consecință”
Partidul AUR solicită declararea anului 2026 drept ”Anul Americii în România” și anunță că va ”acționa în consecință”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) vrea ca autoritățile să declare anul 2026 drept „Anul Americii în România”, ”în contextul aniversării a 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii”.

Recomandări
La ONU, aliați și inamici ai SUA denunță „crima de agresiune” a lui Trump în Venezuela. SUA invocă aplicarea legii
La ONU, aliați și inamici ai SUA denunță „crima de agresiune” a lui Trump în Venezuela. SUA invocă aplicarea legii

SUA s-au confruntat luni cu condamnări pe scară largă pentru „crima de agresiune” din Venezuela, la o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, relatează The Guardian.

Cum va fi anul 2026 pentru angajații din România. Creșterile salariale din privat vor fi mai mici decât în 2025
Cum va fi anul 2026 pentru angajații din România. Creșterile salariale din privat vor fi mai mici decât în 2025

Angajații din privat trebuie să se aștepte în 2026 la creșteri salariale mai mici decât anul trecut sau doar la majorări punctuale acordate strict pe criterii de performanță.

Șefa Curții de Apel București dă vina pe Parlament și procurori pentru prescrierea marilor dosare de corupție
Șefa Curții de Apel București dă vina pe Parlament și procurori pentru prescrierea marilor dosare de corupție

Șefa CAB, Liana Arsenie, dă vina pe Parlament și procurori pentru prescrierea dosarelor de corupție. Judecătoarea spune că Legislativul a dat dovadă de pasivitate în modificarea Codului Penal, iar procurorii au ținut prea mult dosarele.