Întrecere în prepararea cărnii de porc la Oradea. ”Porcu-i bun oricând”

×
Publicitate

Cine a trecut sâmbătă prin oraşele din Ardeal putea să creadă că se apropie Crăciunul și nu sărbătorile de primăvară.

La Oradea, zeci de oale cu sarmale, cârnați și jumări fierbeau la foc mic, lângă un porc pârlit cu foc de paie. Oamenii s-au adunat la un festival gastronomic, ultima ocazie de răsfăț cu multă carne, înainte de intrarea în Postul Paștelui.

Peste 30 de purcei au fost sacrificaţi sâmbătă dimineaţă pentru ultimele zile în care se mai consumă carne. Bucătari din Bihor, dar şi două echipe din Ungaria s-au întrecut în arta gătitului. Unii au făcut un godac în miniatură din carne pentru cârnaţi.

Puţin mai încolo, doi bucătari învârteau un toroș, o specialitate din carne de porc cu varză acră.

În fata standurilor, după câteva paharele de tărie, unii vizitatori au început să danseze, acompaniaţi de tradiţionala vioară cu goarnă.

Iar bucătăresele nu au avut nici un moment de răgaz.

"Am pregătit sarmale cu varză acră, toros, caltaboş şi sângerete, cârnaţi, toba."

Oamenii au încercat să guste din toate.

"Când se taie porcul, aici în Bihor se mănâncă toros. Se numeşte "toros caposta", cred.
Cum vi se pare să mâncaţi acum tot felul de produse de porc acuma când vin Paştele?
Pai, e cam ciudat he he, dar porcu-i bun oricând, de mâine intrăm în post, nu ne dă numai vegetariană."

"De mine intrăm în post. E ultima strigare, cum s-ar zice."

Festinul este ultimul înainte de Postul Paştelui când, promit participanţii, nu se vor mai atinge de carne, lapte şi ouă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61941338
Dispariția dronei subacvatice ”Vasilică” aduce acuzații grave. S-a început urmărirea penală

Dispariția de acum mai bine de o jumătate de an a dronei subacvatice într-o misiune de testare a militarilor de la Institutul de Cercetări Științifice al Forţelor Navale este urmată de acuzaţii grave.

61941337
Sentințele definitive, așteptate ani de zile în România din cauza numărului mare de dosare

Oamenii care își caută dreptatea în instanțele din ţara noastră ajung să aştepte ani de zile până la o decizie definitivă. Sistemul judiciar este sufocat de dosare, unele care, spun chiar judecătorii şi avocaţii, ar putea fi rezolvate în afară tribunalelo

61933130
Polițistul Eugen Stan putea fi prins mai devreme, dar a fost acoperit. Concluziile raportului corpului de control al MAI

Polițistul Eugen Stan, acuzat de multiple agresiuni sexuale asupra unor copii, putea fi prins mai devreme dacă prima anchetă în cazul său era făcută corect, arată raportul corpului de control al Ministerului de Interne.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.