INSCOP: Partidele din coaliția de guvernare pierd procente. AUR urcă în preferințele electoratului

×
Publicitate

La doar un an distanță de alegerile europarlamentare, competiția de pe scena politica devine din ce în ce mai strânsă.

Potrivit unei analize a Institutului de Sondare a Opiniei Publice (INSCOP), datele înregistrate în ultimii doi ani, arată că experiență guvernării, i-a costat câteva procente importante pe liberali. În schimb, din opoziție, AUR urcă în preferințele electoratului.

Datele INSCOP Research realizate din iunie 2021 și până acum arata că imaginea liberalilor în ochii electoratului are de suferit. Se întâmplă asta pentru că s-au aflat cel mai mult la guvernare. Astfel PNL pierde puțin peste 8 procente comparativ cu iunie 2021 și doua procente comparativ cu decembrie 2021 când s-a instalat guvernul PNL-PSD-UDMR.

Social democrații percep și ei o schimbare negativa în sondaje. PSD pierde aproximativ 7 procente fata de momentul în care a intrat la guvernare în noiembrie-decembrie 2021 și un procent și jumătate fata de iunie 2021 când era în opoziție .

Potrivit analizei INSCOP, AUR, aflat mereu în opoziție în această perioadă, deși a avut o evoluție foarte sinuoasă, crește șase procente în ultimii doi ani, iar în ultima jumătate de an înregistrează o creștere relativ constantă a intenției de vot. Asta în timp ce USR are o fluctuație foarte mică între iunie 2021 și iunie 2023

Sondajele sunt reprezentative la nivel național pentru populația adultă a României. Datele au fost culese prin interviuri telefonice, pe eșantioane de 1.100 de respondenți, eroarea maxima admisă fiind de +/-3%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62335468
Lege promulgată. Înregistrările Serviciilor nu pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal. DOCUMENT

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.

62363169
DOCUMENT. Legea care prevede că abuzul în serviciu poate fi incriminat fără prag valoric a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative.

62363168
Premierul Marcel Ciolacu: Nu cred că SRI se va implica în vreun fel în viaţa politică din România

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Berlin, dacă Eduard Hellvig ar putea intra în politică după demisia de la conducerea SRI.

 

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62231719
INS: Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025 a urcat la 6,6%, faţă de 6,2%, în august

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.