Ilie Bolojan spune că va anunţa la jumătatea lunii septembrie elemente din al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare

62568265
Inquam Photos / George Calin

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri, că la jumătatea lunii septembrie va prezenta elementele celui de-al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare.

"În perioada următoare, trebuie să mai adoptăm şi alte legi, unele sunt de corectare de nedreptăţi, altele de reduceri de cheltuieli, altele de a veni cu proiecte de dezvoltare, în aşa fel încât să creăm condiţii de relansare economică. Dar, după ce adoptăm acest pachet, după ce facem o nouă analiză a situaţiei noastre, vom anunţa la jumătatea lunii septembrie aceste lucruri", a spus Ilie Bolojan, la un post tv, întrebat în legătură cu cel de-al treilea pachet pe care îl are în vedere Guvernul.

Şeful Executivului a precizat că toate măsurile de stimulare înseamnă, în acest moment, aspecte care ţin de predictibilitate. "Să nu facem rău, pentru că aspecte care ţin de ajutoare de stat sau de forme de sprijin de genul acesta trebuie să le luăm într-o manieră bine gândită", a adăugat premierul.

În acest sens, el s-a referit la programul Rabla.

"Ani de zile am pompat sume destul de mari în sistemele de vouchere de tip Rabla. Dar gândiţi-vă că pompând foarte mult în aceste sisteme pentru maşini care nu se fabricau în România deloc, noi, practic, ne-am agravat şi mai mult deficitele de balanţă comercială şi dacă, într-adevăr, dorim să susţinem înlocuirea parcului auto vechi, am respectat toţi indicatorii pe tema asta, şi indirect să ne susţinem industria românească, înseamnă că ar trebui să dimensionăm aceste vouchere pe tipuri de maşini care se regăsesc în producţia din România", a adăugat premierul.

Prim-ministrul a spus că, "nemaiavând atâţia bani", s-au redus fondurile pentru această componentă, dar a fost lăsată cu "un centru de greutate pentru ceea ce se produce în România".

"Este o formulă de a sprijini industria românească. Altfel, nu facem decât să încurajăm importurile şi să contribuim şi mai mult, aşa cum v-am spus, la aceste deficite care ne creează mari probleme. (...) Orice fel de susţinere pentru companii care sunt în România înseamnă sprijin pentru economie. Orice fel de susţinere pentru companii care aduc tehnologii noi în România înseamnă sprijin în anii următori pentru dezvoltare. Orice politici de a susţine dezvoltări de capacităţi energetice în România reprezintă un sprijin indirect pentru toate domeniile. Sunt nişte lucruri pe care le veţi vedea în perioada următoare", a explicat premierul Ilie Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62565818
„De frica” CCR, guvernul Bolojan a „spart” Pachetul 2 în șase „pachețele”. Lista măsurilor asumate oficial
Guvernul a decis împărțirea Pachetului 2 de măsuri fiscale în pachete mai mici de teama Curții Constituționale. În consecință, își va asuma pe rând, în aceeași zi, șase proiecte de lege în Parlament.
62500911
CTP: „În Nicușor Dan există ceva întunecos și rece”
Cristian Tudor Popescu spune că începe să înțeleagă de ce i se părea, înainte de alegeri, că Nicușor Dan are în el „ceva întunecos și rece”. Iar ceea ce intuia atunci îi este confirmat acum de deciziile președintelui României luate „în aplauzele AUR”.
62555672
Ursula von der Leyen vine în România, dar nu se va opri în București. Orașul în care șefa UE și-a anunțat prezența
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni în vizită în România, la Constanţa, unde va avea întrevederi cu Preşedintele României, Nicuşor Dan, şi cu prim-ministrul Ilie Bolojan.