Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență privind semnătura electronică

62102980
Inquam Photos / Alexandru Busca

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

 

Prin acest act normativ, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale devine prestator de servicii de încredere calificate (Autoritate de certificare calificată) pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale în domeniul semnăturii electronice.

"Luând în considerare nevoia de respectare strictă a regulilor de distanţare socială şi de creare a condiţiilor tehnice necesare pentru lucrul de la distanţă, în condiţii de izolare sau carantină, devine necesară semnarea cu semnătură electronică a documentelor emanate în cadrul raporturilor juridice derulate în şi între instituţii şi autorităţi publice în vedere conducerii, coordonării şi intervenţiei în acţiunile de prevenire, limitare şi înlăturare a efectelor generate de situaţiile de urgenţă, pe de o parte, şi în vederea continuităţii relaţionării normale între acestea, pe de altă parte", se arată în nota de fundamentare, citată de Agerpres.

Faţă de cele arătate, precum şi din necesitatea implementării conceptelor care concură la asigurarea de servicii de încredere calificate pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale, este astfel necesară "emiterea unui act normativ prin care să se desemneze un prestator de servicii de încredere calificate pentru raporturile juridice care se nasc, se modifică sau se sting în cadrul şi între instituţiile şi autorităţile publice centrale".

Citește și
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

"Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se preconizează să devină prestator de servicii de încredere calificate pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale", se spune în document.

Tot acolo se precizează că un prestator unic de servicii pentru entităţile statului nu face altceva decât să asigure continuitatea comunicării, să garanteze autenticitatea decizională la nivel managerial şi să sprijine actul de guvernare în orice situaţie şi în mod independent de orice tip de ingerinţă sau limitare de orice natură deoarece prestatorul propus a presta serviciile de încredere este el însuşi un organ central de specialitate al administraţiei publice centrale, entitate componentă a sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

"Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de organ central de specialitate în domeniul telecomunicaţiilor speciale, poate asigura continuitatea serviciilor de încredere atât în condiţiile stării de normalitate şi mai ales pe perioada unor eventuale cazuri care fac excepţie de la starea de normalitate (exced stării de normalitate), spre deosebire de persoane juridice de drept privat, care au ca obiect de activitate şi desfăşoară activităţi în domeniile tehnologiei informaţiei sau serviciilor informaţionale a căror activitate poate fi afectată de întreruperi ale activităţii în cazuri de forţă majoră şi/sau de eventuale decizii ale organelor de conducere competente", se mai spune în nota de fundamentare.

Totodată, Guvernul urmează să adopte în şedinţa de luni un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, prelungirea şi prorogarea unor termene şi pentru reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României.

Ca măsură pentru pacienţi, în nota de fundamentare a proiectului se arată că "serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru identificarea, diagnosticul şi tratarea cazurilor cu COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă şi se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii şi bugetul Fondului naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate, după caz".

Tot acolo se precizează că prin reglementările proiectului de hotărâre sunt puse în aplicare dispoziţiile Decretului 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi o serie de măsuri care au în vedere limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României şi faptul că neluarea unor măsuri urgente ar avea un impact deosebit de grav asupra dreptului la sănătate şi la viaţă al persoanelor.

Prin acelaşi proiect se are în vedere prorogarea termenului de 31 martie 2020 prevăzut în HG 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019, cu modificările ulterioare, în forma actuală pentru aplicarea unor reglementări, până la termenul de încetare a stării de urgenţă.

Va fi prelungită pe perioada stării de urgenţă şi aplicabilitatea HG 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare.

De asemenea, prin reglementările articolului 3 din proiectul de hotărâre, se asigură cadrul legal pentru decontarea serviciilor medicale, medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale, dispozitivelor şi tehnologiilor asistive, inclusiv a celor care fac obiectul programelor naţionale de sănătate curative, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor efectuate de unităţile de specialitate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică din bugetul alocat cu acesta destinaţie, în cadrul bugetului Ministerului Sănătăţii - pe perioada stării de urgenţă.

Un alt proiect de hotărâre aflat pe agenda şedinţei de Executiv vizează achiziţia studiilor de fezabilitate destinate construirii unor noi locuri de detenţie în sistemul administraţiei penitenciare.

"Prin prezenta hotărâre a Guvernului se autorizează Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, să efectueze cheltuieli pentru achiziţia studiilor de fezabilitate destinate realizării de locuri noi de detenţie în sistemului administraţiei penitenciare", conform notei de fundamentare a actului normativ.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

"Dacă va fi nevoie, schimbăm lăutarul". Este refrenul cântat la unison, zilele acestea, de Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, cu referire la Ilie Bolojan.

Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari
Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari

Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, că ”salută” inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind formarea unui așa numit ”Consiliu al Păcii” pentru conflictul din Gaza și pentru ”alte provocări globale majore”.

Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor

Primarul Buzăului, Constantin Toma, afirmă că dacă primarii din ţară vor fi consultaţi cu privire la proiectul de buget pe anul 2026, va cere ca banii plătiți de cetăţeni în plus la taxe şi impozite să rămână la bugetele locale.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.