Explicațiile ministrului demisionar al Transporturilor pentru situația de pe căile ferate

62003077
Agerpres

Cinci zone sunt în prezent afectate de căderile de copaci pe liniile de cale ferată, iar majoritatea trenurilor de pe aceste secţii au fost adăpostite în gări şi călătorii au primit "o minimă asistenţă", precum apă şi ceai, a declarat ministrul Șova.

Ministrul demisionar al ransporturilor, Lucian Şova, a subliniat că reglementările actuale nu prevăd despăgubiri pentru călătorii afectaţi, potrivit Agerpres.

"Începând de la ora 6:00 dimineaţa, când au început primele probleme, sunt în legătură cu cei de la CFR. Au fost 16 zone afectate de căderi de copaci. S-a intervenit în medie cu 10 drezine şi peste 200 oameni pe schimb. La această oră mai sunt 5 zone în care nu am reuşit să descongestionăm aceste căderi de copaci.

Trenul de la Arad (spre Bucureşti n.r), urmează să poată fi remorcat, pentru că au fost situaţii în care nici locomotivele diesel care au fost disponibilizate imediat nu au putut ajunge la trenul izolat, pentru că nu au avut acces pe linie. Acesta va fi tras în gară la Târgu Jiu, însă, din informaţiile pe care le am eu, în continuare va mai aştepta pentru că sunt probleme de căderi de copaci în următoarele segmente de traseu.

În afară de acest tren în care pasagerii au condiţii foarte, foarte proaste, fiind neîncălzit din cauza lipsei alimentării cu energie, celelalte trenuri sunt adăpostite, ca să zic aşa, în staţii, în gări şi aşteaptă eliminarea problemelor generate de efectele meteorologice.(...)

Este vorba de diverse linii, cele mai importante fiind pe regionalele Craiova şi Timişoara. În afară de cele care au fost prinse în capcană, toate celelalte trenuri au fost oprite în condiţii de siguranţă. Am informaţii de la CFR Călători că se acordă o minimă asistenţă călătorilor, apă, ceai, lucruri de minimă necesitate", a spus Şova, la Digi24.

Întrebat dacă vor putea fi despăgubiţi călătorii afectaţi, ministrul a precizat că legislaţia în vigoare nu prevede deocamdată acest lucru şi abia din 2020 va intra în vigoare regulamentul european în acest sens.

"Reglementările de azi din România nu prevăd o despăgubire prin efectul legii, însă în măsura în care sunt afectaţi de o manieră consistentă în interesele lor economice, unii poate au pierdut alte legături, poate dincolo de disconfortul fizic, care nici acesta nu este de neglijat, sigur se pot îndrepta pe cale normală, legală, în vederea obţinerii de despăgubiri.

Încă în sistemul de cale ferată din România nu funcţionează sistemul din transporturile aeriene, unde am vazut că şi acolo s-a întors un avion din Timişoara înapoi, cu părere de rău am văzut că sunt câţiva pasageri care au pierdut conexiuni internaţionale şi transatlantice, acolo reglementările sunt de aşa natură făcute încât despăgubirile vin în mod direct prin efectul legii. Începând din 2020 regulamentul european care prevede acest lucru şi pentru căile ferate se va aplica şi în România.

Nu putem spune că cineva din neglijenţă a oprit aceste trenuri. Iar măsurile luate încă de la primele semnale şi preventiv înainte, pentru că funcţionează comandamentele de iarnă, am percepţia că această latură a activităţii este îndeplinită corespunzător, însă îndepărtarea efectelor meteo nefavorabile necesită timp şi resursă umană şi materială, care este alocată mai mult chiar decât standardele prevăzute.

Însă acolo unde s-au prăbuşit copaci liniile sunt înguste şi greu accesibile", a explicat Lucian Şova.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
PSD s-a reunit. Mesajul lui Dragnea despre OUG de amnistie și grațiere: ”Nu mai ezitați!”

Consiliul Naţional al PSD s-a reunit duminică, la Palatul Parlamentului, pentru a fi validat preşedintele CN şi să fie aleşi şefii departamentelor de specialitate ale social-democraţilor.

Orban: E ”ilogic” să dai jos un premier PSD pentru a pune un alt premier PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă că este "o chestiune absolut ilogică" să dai jos un premier PSD pentru a pune un alt premier PSD.

Dacian Cioloș renunță la Mișcarea România Împreună și face partid nou. Cum se va numi

Dacian Cioloş a lansat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), formaţiune care a fost deja înregistrată la Tribunal şi face parte din registrul partidelor politice.

Recomandări
Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan. Europarlamentarul PNL: Accept propunerea președintelui

Nicușor Dan l-a propus premier pe Siegfried Mureșan, iar acesta i-a solicitat un timp de gândire înainte de a accepta. El este susținut de PNL, USR și UDMR. La scurt timp, el a transmis că acceptă propunerea președintelui.

Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.