Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat duminică, la evenimentul public ”Timişoara. Revoluţia continuă”, că peste trei zile Dominic Fritz nu mai este primarul municipiului Timişoara şi a precizat că cei care au făcut acest lucru au arătat cu o singură mişcare disperată cât de frică le este de USR, conform News.ro.

„Peste trei zile, Dominic nu mai e primar. Cei care și-au imaginat că asta înseamnă un câștig au o veste. Și vreau să le mulțumesc foarte mult pentru că au reușit poate ce nu a reușit USR să facă în zece ani de zile, să arate, cu o singură mișcare disperată, cât de frică le este de USR. Uitați-vă cât de mult le-a trebuit. Un parlament, un guvern demis pe drum, o Curte Constituțională, o lege cu numele unui om pe ea, o mașinărie care a lucrat luni de zile ca să scoată un primar din primărie. Forța nu arată așa. Așa arată frica”, a declarat, duminică, Diana Buzoianu.

„Așa arată frica”

Diana Buzoianu a precizat că Dominic Fritz a dovedit că se poate conduce un oraș fără să furi, că se pot da afară șefii care nu fac nimic.

„Dacă la Timișoara se poate, realizarea care îi bântuie peste tot este că se poate în toată țara. De asta trebuia neapărat Dominic să plece”, a mai afirmat Buzoianu.

Evenimentul public „Timișoara. Revoluția continuă” este organizat de primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, și echipa sa, cu prilejul împlinirii a șase ani de la alegerile locale din 2020.

Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei

Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, ca urmare a aplicării Legii integrității nr. 180/2026, prin care persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate, conflictul de interese sau averea nejustificată și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției „le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Amendamentul în acest sens a fost susținut de PSD și contestat puternic de USR.