Dezbateri în Parlament, pe bugetul de stat. PNL și USR au anunțat că nu-l votează

62006348
Pro TV

Şedinţa Parlamentului în care se dezbat proiectele legii bugetului de stat şi legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 a început, miercuri după-amiază.

Birourile permanente reunite au stabilit că în şedinţa de miercuri au loc dezbaterile generale asupra proiectelor până la ora 20,00, iar joi vor fi dezbateri asupra articolelor şi anexelor.

Votul final este programat vineri.

Potrivit Agerpres, la dezbaterile generale, Guvernul are alocat 50 de minute, iar grupurile parlamentare au 78 de minute, fiind câte 10 secunde pentru fiecare parlamentar. Astfel, PSD are 35 de minute, PNL - 16 minute, USR - 7 minute, UDMR şi ALDE câte 5 minute, PMP - 2 minute, minorităţile naţionale -3 minute, iar neafiliaţii 5 minute.

Parlamentarii PNL și USR au anunțat deja că nu vor vota acest proiect de buget.

Turcan: PNL nu va vota bugetul; este îndoielnic din punct de vedere constituţional

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a anunţat miercuri, la dezbaterile generale asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2019, că liberalii vor vota împotrivă, considerând bugetul "îndoielnic" din punct de vedere constituţional.

"Acest buget poartă semnătura unui prim-ministru care a picat toate examenele importante ale educaţiei - admiterea la liceu, examenul de treapta a II-a, admiterea la facultate. Marele regres al societăţii româneşti este că o asemenea persoană a ajuns ulterior europarlamentar şi prim-ministru al României. (...) PSD este la guvernare, are preşedintele Camerei, şefii comisiilor parlamentare importante, îl are şi pe domnul Vâlcov, marele guru în bugete, finanţe şi cimitire şi cu toate aceste avantaje, nu a reuşit să alcătuiască un buget coerent şi care să fie dezbătut în condiţii de legalitate optime. Cu trei luni întârziere am obţinut un buget improvizat, mincinos şi rupt de marile interese ale României. Este îndoielnic din punct de vedere constituţional. Este un buget exact ca Viorica Vasilica Dăncilă - pică cu brio toate testele care ţin de priorităţile reale ale societăţii româneşti. (...) Este un buget al celor certaţi cu Codul penal şi mai binevoitor cu infractorii decât cu românii cinstiţi. Acest buget 'Dragnea şi Vâlcov' este cârpit, lăudat, contrazis şi amendat exact în stil de interlopi politici. Este bugetul vitamina D, în loc să fie un buget care să primească un tratament pentru bolile cronice instaurate de guvernarea PSD. Este un buget promovat prin manipulări grosolane şi dureroase. Puneţi cinic în balanţă cele patru milioane de copii ai României cu instituţiile esenţiale pentru siguranţa noastră, a tuturor. (...) Sunt multe motive pentru care PNL nu va vota acest buget", a spus Turcan.

Ea a mai susţinut că bugetul conţine falsuri, precum "PSD este bun şi dă copiilor mâncare din banii de la AEP, adică de la partidele politice, când de fapt acelaşi guvern PSD a mărit cota alocată partidelor politice, autor-impostor Liviu Dragnea".

"Niciodată construcţia, promovarea şi susţinerea unui proiect de buget nu au ajuns atât de jos. (...) Este un buget întemeiat pe jaf, cu preţul distrugerii sectoarelor care susţin din greu bugetul", a mai spus Turcan.

Liderul deputaţilor PNL a criticat şi OUG 114/2018.

"Ordonanţa ticăloşiei domnilor Dragnea şi Vâlcov spoliază şi demonizează firmele româneşti şi străine, companiile de stat, toată administraţia locală, bănci, fură pensiile private ale tinerei generaţii. Pe asta v-aţi întemeiat dumneavoastră bugetul pe anul 2019. Procedaţi precum Chavez-Maduro, care au adus o ţară cu bogăţii mari, Venezuela, în mari lipsuri şi faliment. Spre ca România să nu ajungă în faliment în guvernarea dumneavoastră", a afirmat Turcan.

Deputatul PNL a susţinut şi că bugetul conţine adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale.

"Ştiţi care sunt adevăratele ameninţări? Faptul că vă bateţi joc de sistemul de sănătate românesc, faptul că aţi respins cu brutalitate propunerile PNL de a îmbunătăţi infrastructura în sănătate. (...) Din opt spitale regionale, aţi ajuns la trei, nici măcar astea nu vor ajunge să fie construite şi degeaba aţi majorat salariile medicilor, dacă în continuare infrastructura este la pământ. Educaţia este o rană deschisă şi din nefericire este specialitatea PSD, din moment ce aţi adus-o din nou în fruntea acestui minister pe doamna Ecaterina Andronescu, care ştim foarte bine cum a reuşit să nenorocească câteva generaţii de copii şi de tineri", a spus Raluca Turcan.

Ea a mai afimat că prin proiectul de buget pe anul 2019 investiţiile sunt "amanetate".

Turcan: Din raportul comisiilor de buget pe proiectul de buget lipsesc amendamente respinse

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a mai declarat miercuri, în plenul Parlamentului, la începutul dezbaterilor generale pe proiectul legii bugetului pe 2019, că în raportul final al comisiilor de buget-finanţe nu se regăsesc mai multe amendamente respinse.

raluca turcan

"Mi-aş fi dorit ca dezbaterea de astăzi să înceapă cu dreptul şi într-adevăr să putem purta o discuţie aplicată în plenul comun pe bugetul pentru 2019, însă, din nefericire, am constatat în puţinul timp pe care l-am avut la dispoziţie de la momentul transmiterii formei finale a proiectului de buget pentru anul 2019 că lipsesc amendamente respinse în comisia de buget-finanţe, însă aceste amendamente trebuie să figureze la dezbaterea din plen, chiar şi la amendamente respinse, pentru a nu priva parlamentarii de dreptul lor constituţional de a prezenta amendamentele şi a le supune votului dumneavoastră.

Aşadar, există două variante: fie corectaţi de urgenţă acest neajuns şi, dacă doriţi, putem face un test, de exemplu pe educaţie, cultură, inclusiv obiective de interes local, lipsesc amendamente respinse, fie facem o pauză de 10 minute - o jumătate de oră, astfel încât să poată să fie transmise aceste amendamente", a afirmat Turcan.

Preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, a precizat că toate amendamentele, respinse sau admise, se vor regăsi în raportul final.

Florin Iordache

"Fără îndoială, amendamentele tuturor colegilor, că sunt admise sau sunt respinse, trebuie să se regăsească în una din cele două anexe. Eu vă propun altă variantă. Atât timp cât astăzi am hotărât că nu facem decât dezbateri generale, rog colegii din stafful tehnic de la cele două comisii de buget să verifice, astfel încât mâine dimineaţă (joi - n.r.), când vom face dezbaterea pe anexe, toate amendamentele, fie că sunt respinse sau sunt admise, să se regăsească.

Apreciez efortul pe care colegii noştri din cele două comisii, cât şi stafful tehnic l-au făcut, au terminat azi-noapte undeva la ora 4-5 dimineaţa şi s-ar putea să existe una sau două erori, dar fac apel la colegii din stafful comisiilor, vom vedea ce amendamente solicită colegii noştri şi nu le-au regăsit, le completăm, iar mâine dimineaţă când facem dezbaterea pe anexe aceste amendamente să se regăsească să poată fi susţinute", a spus Iordache.

Comisiile de buget-finanţe au dat marţi noapte raport favorabil asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2019, cu 21 de voturi "pentru" şi 11 "împotrivă".

Raportul comisiilor conţine 69 de amendamente admise la proiectul bugetului de stat şi peste 3.400 de amendamente respinse.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62008396
Tăriceanu spune că Guvernul ar putea renunța la taxa de 2 % impusă companiilor din energie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri, că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu prim-ministrul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie a reieşit că aceasta este excesivă.

62021270
Partidul Social Democrat: ”Mulțumim, Olguța! Rușine, Iohannis!”

Partidul Social Democrat a transmis un nou mesaj pe Facebook, dar de această dată de felicitare a Olguței Vasilescu, pentru decizia de a-și retrage candidatura la funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării.

62021258
Nemulțumit de buget, un președinte de CJ propune intrarea în grevă administrativă

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, le propune administraţiilor locale intrarea într-o grevă administrativă împotriva noii Legi a bugetului de stat.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.