Puterea PSD-PNL-UDMR s-a lăsat înfrântă de opoziție la moțiunea pe Pensii. De obicei se vota electronic, acum a fost secret

×
Publicitate

Opoziția reușește o primă victorie în Parlament împotriva coaliției de la putere. O moțiune pe tema pensiilor a trecut luni de votul senatorilor, după o ședință tensionată, cu multe vociferări și contre.

Inițiatorii au acuzat Guvernul că schimbările legislative pe care le-au făcut în privința pensiilor nu au fost unitare și astfel ar fi creat mai multe probleme decât soluții.

Deși nu a fost o acțiune împotriva ministrului muncii, după vot, parlamentarii din opoziție au cerut demisia Simonei Bucura Oprescu. Cu lacrimi în ochi, aceasta a catalogat demersul de luni drept o nedreptate.

Moțiunea a fost votată de senatorii AUR, POT, S.O.S. ROMÂNIA și USR.

Simona Bucura: ”În toată cariera mea am luptat împotriva nedreptății. Consider că munca pe care am făcut-o este cu adevărat în folosul comunității. Iar ceea ce se întâmplă astăzi cred că este o nedreptate”.

Pe parcursul dezbaterilor, parlamentarii opoziției și cei ai puterii s-au acuzat reciproc de jocuri politice.

Gheorghe Vela, senator POT: ”În realitate, puterea de cumpărare a scăzut și oamenii din România, bătrânii noștri care au lucrat pentru noi au sărăcit sub ochii indiferenți ai Guvernului. ”

Irineu Darău, senator USR: ”Ce-am vrea de la un ministru al muncii? Să fie foarte performant, ceea ce nu e cazul. Sau măcar să fie sincer. ”

Din partea Guvernului, ministrul Muncii a prezentat mai multe statistici și a acuzat opoziția că folosește moțiunea pentru a aduna voturi.

Simona Bucura, ministrul Muncii: ”Nu pot fi de acord că acest demers al opoziției să fie construit pe date false, pe jumătăți de adevăr sau pe omisiuni. Continuați cu populismul, doar pentru a lua votul.”

Deși de obicei se votează electronic, parlamentarii din opoziție au cerut să se voteze cu bile. Unii au spus că nu au cartelele la ei sau că nu funcționează.

Deși prevederile din Senat spun că moțiunile simple sunt obligatorii pentru Guvern, acestea nu produc efecte directe.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62539160
Cine este românul controversat invitat de Trump Jr. la evenimentul său din București. Are legătură cu alegerile din 2024
Cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, fiul cel mare al președintelui Donald Trump este în România și participă la un eveniment privat, organizat într-un hotel din centrul Capitalei.
62500773
AUR, după adoptarea moțiunii simple: ”Castelul lui Ciolacu se prăbuşeşte. Să o demită pe doamna ministru”
AUR susține că, prin adoptarea moţiunii de cenzură împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, ”românii au primit un semnal clar: castelul lui Ciolacu se prăbuşeşte”.
62539079
Surpriză mare în Parlament. Opoziția a învins majoritatea PSD-PNL-UDMR la moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii - intitulată ”Sistemul de pensii, un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri” - a fost adoptată de Senat cu 61 de voturi pentru şi 59 de voturi contra.