Lista chiulangiilor din Parlament. Cine este deputatul campion la numărul absențelor

×
Publicitate

Biroul permanent al Camerei Deputaților a primit spre examinare și decizie situația absențelor nemotivate ale unor parlamentari din lunile ianuarie și februarie 2025.

Potrivit notei oficiale, mai mulți deputați nu au participat la lucrările parlamentare, fără a solicita motivarea absențelor.

Din lista făcută publică reiese că deputatul Alexandru Popa se află pe primul loc la numărul de absențe nemotivate, cu patru zile de absență în luna februarie: 17, 18, 19 și 25. Următorul în clasament este deputatul Sighiartău Robert-Ionatan, cu trei absențe, urmat de Grosaru Ioana și Ponta Victor-Viorel, fiecare cu câte două absențe.

În total, 14 deputați apar pe lista absențelor nemotivate pentru perioada ianuarie-februarie 2025. Singura absență raportată pentru luna ianuarie aparține deputatei Toiu Oana-Silvia, în data de 27 ianuarie.

Lista chiulangiilor din Parlament

Sancțiuni pentru absențele nemotivate

Președintele interimar al României Ilie Bolojan a semnat, pe 2 aprilie, decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea regulamentului parlamentarilor. Conform noii Legi, deputații și senatorii care vor lipsi nemotivat de la ședințele din Plen vor pierde 5% din indemnizație pentru fiecare absență.

Proiectul de lege a fost adoptat de către Plenul reunit al Parlamentului săptămâna trecută, cu 337 de voturi „pentru”, 10 voturi „contra” și 51 de abțineri.

„Neparticiparea la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, în cadrul programului și ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absență nemotivata și are drept consecință reținerea a 5% din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului”, conform proiectului.

Absențele pot fi motivate de liderul de grup. Potrivit legii, deputații și senatorii pot cere ca absențele să le fie motivate în cazul în care lipsesc pentru a rezolva probleme legate de exercitarea mandatului sau pentru rezolvarea unor probleme personale.

„În situația în care deputatul sau senatorul absentează de la lucrările Camerei din cauza unor situații neprevăzute, acesta se poate adresa în scris Biroului permanent pentru a solicita motivarea respectivelor absențe”, spune legea.

Se consideră absent motivat deputatul sau senatorul care:

· este membru al Guvernului;

· participă la activități stabilite prin decizia Birourilor permanente reunite ale celor două Camere sau a Biroului permanent al Camerei din care face parte ori la invitația Guvernului sau a Președintelui României;

· este în concediu medical;

· are aprobată motivarea absenței de către liderul de grup sau de către Biroul permanent, după caz.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62537190
Ilie Bolojan: „În percepţia românilor, preşedintele are puteri mai mari decât în realitatea dată de Constituţie”

Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă, într-un interviu pentru Bihoreanul, că, în percepţia românilor, preşedintele are nişte puteri mai mari decât în realitatea dată de Constituţie.

62537266
Președintele Ilie Bolojan a anunțat că va merge la funeraliile Papei Francisc

Președintele interimar al României Ilie Bolojan va participa la funeraliile Pepei Francisc de la Roma, a anunțat marți Administrația Prezidențială. 

62532748
Politolog: Poziţiile de politică externă ale lui Călin Georgescu, preluate de aproape toţi candidaţii

Conflictul apărut în societatea românească nu se va rezolva mai devreme de 10-15 ani, afirmă politologul Marius Ghincea într-un interviu acordat News.ro.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).