Deși rețeta originală necesită puțin efort, varianta la tavă este perfectă pentru a obține același rezultat spectaculos, dar cu mai puțin efort.
Gomboți cu prune la tavă – ingrediente
Gomboții cu prune la tavă sunt varianta mai simplă a celebrului desert, care presupune mai puțin efort, dar același gust inconfundabil. În loc să formezi fiecare gălușcă în parte, pur și simplu așezi ingredientele într-o tavă și obții bucăți perfecte de prăjitură.
Pentru această rețetă ai nevoie de:
• 1 litru de lapte
• 70 g zahăr
• 160 g griș
• 1 ou
• 50 g unt
• esență de vanilie
• 12 prune
• 100 ml ulei
• 300 g pesmet
• 80 g zahăr pudră
• 1 linguriță scorțișoară
Cum se prepară gomboții cu prune la tavă
Pentru început, se spală prunele, se taie în jumătate și se îndepărtează sâmburii. Se lasă apoi câteva minute la scurs.
Într-o cratiță se pune uleiul la încins, apoi se adaugă pesmetul. Se rumenește timp de 1-2 minute, amestecând continuu pentru a evita arderea. Se adaugă zahărul și scorțișoara, se amestecă bine și se mai lasă puțin pe foc, până când pesmetul capătă o culoare aurie. Se ia apoi cratița de pe foc și se lasă deoparte.
Pentru crema de griș, într-un bol se amestecă 300 ml de lapte cu grișul, esența de vanilie și oul. Restul de lapte se pune la fiert împreună cu zahărul. Când începe să fiarbă, se toarnă treptat amestecul de griș, în fir subțire, amestecând continuu pentru a evita formarea cocoloașelor. Se fierbe până când compoziția capătă consistența unei budinci. La final, se adaugă untul și se amestecă până când acesta se încorporează complet.
Urmează asamblarea desertului. Într-o tavă se pune jumătate din cantitatea de pesmet și se întinde uniform, apoi se tasează ușor. Se adaugă jumătate din crema de griș și se nivelează. Deasupra se așază jumătățile de prune, cu partea tăiată orientată în jos.
Se adaugă restul de cremă de griș și se nivelează, apoi se presară deasupra pesmetul rămas. Tava se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și se coace timp de aproximativ 40 de minute.
După coacere, gomboții cu prune la tavă se lasă să se răcească înainte de servire. Taie bucăți abia după ce s-a răcit suficient, astfel încât straturile să își păstreze forma.
Cum pregătești prunele pentru desert
Pentru început, spală bine prunele, apoi taie-le în jumătate și scoate sâmburii. Lasă-le câteva minute într-o sită, pentru a se scurge excesul de apă.
Ar trebui să alegi fructe ferme, dar ușor moi la atingere. Ai grijă ca prunele să nu fie lovite, coaja să fie lucioasă, iar fructul să fie bine copt, astfel încât să poți îndepărta ușor sâmburii.
Sfaturi pentru cei mai gustoși gomboți cu prune la tavă
• Alege prune coapte, dar încă ferme, pentru ca acestea să își păstreze forma în timpul coacerii și să nu lase prea mult suc.
• Nu sări peste rumenirea pesmetului. Amestecă-l continuu cu uleiul, zahărul și scorțișoara, pentru a obține o crustă aromată și crocantă.
• Fierbe grișul la foc potrivit și amestecă permanent după ce adaugi compoziția în laptele fierbinte, astfel încât să nu se formeze cocoloașe.
• Lasă budinca de griș să ajungă la o consistență suficient de groasă înainte de a o pune în tavă. Dacă este prea lichidă, straturile se pot amesteca.
• Așază prunele cu partea tăiată în jos, pentru ca sucul lor să se combine cu stratul de griș în timpul coacerii.
• Lasă desertul să se răcească înainte de a-l tăia. În acest fel, straturile se vor stabiliza, iar gomboții cu prune își vor păstra mai bine forma.