Condițiile lui George Simion, pentru ca AUR să negocieze cu PSD sau PNL: ”Dacă vor accepta, unii ori alții, putem discuta”

62585719
Shutterstock

Președintele AUR, George Simion, a anunțat, marți, că are trei condiții pentru liderii PNL și PSD care vor să negocieze rezolvarea crizei politice cu formațiunea pe care o conduce el.

Într-o filmare publicată pe Facebook, George Simion spune că prima sa condiție este reducerea numărului de parlamentari la 300, urmată de renunțarea la subvențiile acordate partidelor și, în final, alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi.

”Să nu vă îndoiți de noi. Trei lucruri le vrem de la acești domni care au dus România acolo unde este, în hău, în prăpastie. Pentru azi. Unul, cum au votat românii, 300 de parlamentari. Doi, renunțarea la subvențiile pentru partidele politice. Trei, alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, sunt proiecte de lege și se pot adopta. 

Nu vom purta negocieri pe sub masă, nu facem decât să ne respectăm alegătorii și să acționăm în direcția punerii pe roate a economiei, care a fost distrusă de către ei. Dacă vor accepta, ori unii ori alții, ca aceste trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva.”, a transmis George Simion.

Recent, secretarul general al Partidului Social Democrat, Claudiu Manda, a exclus posibilitatea formării unui guvern PSD cu cei din AUR.

"În niciun caz nu vom fi într-un guvern PSD-AUR", a declarat Manda în cadrul unei conferinţe de presă.

La rândul lor, cei din PNL și USR au exclus o alianță cu partidul condus de George Simion.

Și președintele Nicușor Dan a anunțat că nu o va gira o formulă guvernamentală în care să se afle și AUR.

Nicușor Dan, președintele României: „Ar trebui ca eu să numesc un premier PSD, care să-mi spună că va avea susținerea AUR și asta eu nu voi face niciodată”.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
George simion aur
AUR a anunțat ce face dacă PSD depune moțiune de cenzură pentru demiterea premierului Bolojan: ”Nu vreau să fiu idiot util”

Președintele AUR, George Simion, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, cum va acționa formațiunea politică pe care o conduce dacă PSD va depune o moțiune pentru demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, din care face parte și PSD.

Shutterstock 1829779367
PSD exclude un guvern alături de AUR. Vrea să dărâme Executivul, dar îl acuză pe Bolojan de provocarea unei crize politice

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Claudiu Manda, a exclus posibilitatea formării unui guvern PSD-AUR.

Oana gheorghiu
„A sosit momentul să punem capăt risipei” – Oana Gheorghiu: 1.500 de companii de stat, multe transformate în găuri negre

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, joi, că avem în România peste 1500 de companii de stat, multe dintre ele cu pierderi istorice de aproximativ 14 miliarde lei.

Recomandări
Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Proteste franta gettyimages 2300257535
Situație critică în Franța. Macron se va adresa națiunii după protestele violente din Hexagon. Primul deces raportat

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va adresa ţării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunţat biroul său, informează Reuters.