Comisia SRI din Parlament a finalizat verificările despre rețelele de ”troli” din România, sesizate de Marcel Ciolacu

62497872
Inquam Photos / George Calin

În România nu au fost identificate, până acum, în contextul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României.

Anunțul a fost făcut de preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii, senatorul Ioan Cristian Chirteş.

Verificările făcute de SRI cu privire la aşa-numitele ”ferme de troli” arată că există conturi false, create şi activate în cursul acestui an, orientate către lansarea de mesaje de denigrare a unor candidaţi la preşedinţie, însă având în vedere „gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului”, acestea nu afectează securitatea naţională

„Ca urmare a sesizării Comisiei de control şi supraveghere asupra activităţii SRI cu privire la alegaţiile din spaţiul public referitoare la existenţa pe teritoriul României a unor entităţi statale sau non-statale care pot afecta/influenţa procesul democratic al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, având în vedere solicitarea Comisiei către SRI şi răspunsul Serviciului către Comisie, doresc să fac următoarele precizări: până în prezent nu au fost identificate elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României”, transmite, marţi, prin intermediul unui comunicat, preşedintele comisiei, senatorul Ioan Cristian Chirteş, potrivit News.ro.

Astfel, în context electoral, ”fermele de troli” sau boţi reprezintă, în general, instrumente utilizate pentru creşterea popularităţii candidaţilor sau atacuri asupra contracandidaţilor, iar analiza realizată în urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor cu privire la aceste ferme de troli a evidenţiat existenţa şi utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creşterea artificială a popularităţii anumitor competitori, precum şi promovarea de conţinut îndreptat împotriva contracandidaţilor.

Conturile false au fost create în acest an electoral, iar prin activitatea lor nu au pus în pericol securitatea naţional precizează sursa citată.

„În privinţa conturilor false, acestea au fost create şi activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaţilor; platformele online vor iniţia demersuri de analiză avansată în vederea identificării de conturi similare şi tipare actionale care conturează amploarea reală a aşa-numitelor ,,reţele de troli"; (...) Având în vedere faptul că, prin amploare şi impact, raportat la gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului generate de conturile false identificate ca active, nu a fost afectată securitatea naţională, datele obţinute fiind transmise Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea acestora conform responsabilităţilor legale”, mai informează oficialul Comisiei de control parlamentar asupra SRI.

Potrivit acestuia, în baza unui ordin emis de o autoritate naţională şi a constatării încălcării prevederilor din termenii de utilizare, platformele pot decide eliminarea conţinutului şi/sau închiderea conturilor false.

„Pentru menţinerea unui climat de securitate în spaţiul virtual, în exercitarea responsabilităţilor legale, Serviciul Român de Informaţii cooperează cu instituţiile şi autorităţile relevante la nivel naţional, avându-se în vedere utilizarea tuturor instrumentelor şi mecanismelor prevăzute de cadrul normativ european şi naţional; Serviciul Român de Informaţii NU «întreprinde nici o acţiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepţia acelor acţiuni ale acestora care contravin securităţii naţionale" conform art. 36 din legea de organizare şi funcţionare a SRI»”; se mai arată în comunicatul dat publicităţii de preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii.

În luna octombrie, premierul Marcel Ciolacu - candidat al PSD la alegerile prezidențiale din 2024 - a declarat, potrivit News.ro, că într-o clădire rezidenţială există o ”fermă de troli” care l-ar ajuta pe Mircea Geoană în campanie şi că instituţiile statului trebuie să spună dacă activitatea este legală.

Scandalul a pornit după ce Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a afirmat că Mircea Geoană - și el candidat, dar independent - s-ar fi întâlnit în secret cu Tal Hanan, cunoscut şi sub numele de ”Jorge”, ”un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de ţări din lume”.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62480415
Comisarul european desemnat de țara noastră va fi audiat marți în Parlamentul European de comisiile de specialitate

Ultimii şase comisari europeni desemnaţi, cei propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, între care şi reprezentanta României, Roxana Mînzatu, sunt audiaţi marţi de comisiile competente ale Parlamentului European.

62421627
Traian Băsescu este revoltat de ceea ce se întâmplă pe internet în numele lui: ”Este inadmisibil!”

Fostul prețedinte al României, Traian Băsescu, a transmis, duminică, într-un mesaj pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook că este revoltat de ceea ce se întâmplă pe internet în numele lui, deși nu are nicio legătură cu acele lucruri.

62486911
Când ar putea intra România în spațiul Schengen, pe cale terestră. Consiliul JAI ar putea decide pe 13 decembrie

România ar putea intra în spațiul Schengen pe cale terestră în primăvara anului următor, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.