La acea dată, Nicușor Dan a explicat decizia de includere a creșterii TVA la 21% în primul pachet de măsuri fiscale, deși în campania electorală promisese că nu va accepta o astfel de majorare.

„În primul rând, pe măsurile fiscale câteva chestiuni. Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic. Așa cum am spus de mai multe ori, la sfârșitul 2026, dacă nu facem greșeli, vom intra în OCDE și, în felul acesta, România va fi interesantă pentru investitori străini. De asemenea, economia românească are un potențial de dezvoltare imediat ce vom trece peste această scurtă perioadă de redresare. (...) Pe chestiunea TVA, angajamentul Guvernului, în momentul în care el a fost investit, a fost că TVA nu va crește și că vom avea o reevaluare la începutul lunii octombrie, înainte de evaluarea Comisiei din 15 octombrie, și vom vedea în acel moment dacă măsurile sunt suficiente sau nu. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA, erau nevoie și erau absolut realizabile un set de măsuri, discuții, cu Comisia, cu agențiile de rating, și această măsură putea să nu fie luată la acest moment”, susținea la acea dată Nicușor Dan.

Șeful statului preciza că, înainte de numirea prim-ministrului, a analizat în detaliu datele financiare și a discutat cu Coaliția și premierul desemnat pentru a stabili măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

„În acea lună pe care am avut-o, înainte de numirea prim-ministrului, m-am uitat în foarte, foarte multe date financiare și, în cunoștință de cauză, am avut această discuție cu Coaliția și cu premierul desemnat, și asta a fost înțelegerea pe care am avut-o la momentul formării Guvernului. Așa cum am spus, pentru ca corecțiile să fie făcute cu păstrarea TVA la 19%, trebuiau un set de măsuri administrative, discuții, în fine, un complex de măsuri care ar fi trebuit să fie luate, și în continuare sunt absolut convins că era o direcție. Din momentul în care am numit Guvernul, cu această condiție, toate discuțiile, măsurile au intrat în atributul Guvernului”, declara Nicușor Dan.

Citește și
Grindeanu, mesaj dur pentru PNL şi USR: „Mai multă decenţă! PSD decide singur, fără lecţii din coaliţie”
Grindeanu, mesaj dur pentru PNL şi USR: „Mai multă decenţă! PSD decide singur, fără lecţii din coaliţie”

„Pentru ca aceste corecții să fie făcute cu păstrarea TVA la 19%, era nevoie de un set complex de măsuri administrative, discuții și planificări suplimentare”, a explicat Nicușor Dan, adăugând că, după numirea Guvernului, toate deciziile fiscale intră în responsabilitatea executivului.

Nicușor Dan, în iulie 2025: „Noi suntem în recesiune în momentul ăsta”

„Așa cum am spus, pentru ca aceste corecții să fie făcute cu păstrarea TVA la 19%, trebuiau un set de măsuri administrative, discuții, în fine, un complex de măsuri care ar fi trebuit să fie luate, și în continuare sunt absolut convins că era o direcție. Din momentul în care am numit Guvernul, cu această condiție, toate discuțiile, măsurile au intrat în atributul Guvernului”, declara la acea vreme șeful statului.

Referitor la criticile că măsurile afectează clasa de mijloc și persoanele vulnerabile, dar nu și marile averi sau companiile multinaționale, președintele a subliniat că planul a fost gândit pentru a fi rapid și credibil în fața Comisiei Europene și a agențiilor de rating. 

„Discuția e complexă, dar noi eram într-o situație în care planul acesta de măsuri trebuia să fie rapid, credibil pentru Comisia Europeană și, mai ales, pentru agențiile de rating și semnalele de la ei au fost că 'nu mai credem, România a promis de multe ori că face reduceri de cheltuieli, nu le-a făcut, pentru ca să credem că vă redresați, trebuie să măriți niște venituri pe care putem să estimăm că vor reduce deficitul în luna următoare a punerilor în practică'. Pe scurt, asta a fost”, a completat el la acea vreme.

La câteva zile distanță, Nicușor Dan a fost întrebat dacă există vreun pericol de recesiune în momentul de faţă.

„Depinde ce înţelegeţi prin recesiune. Noi avem un deficit de 8-9% şi în condiţiile acestui deficit de 8% - 9% avem o creştere economică de 1 - 2%. În mod normal, când ai deficit înseamnă că arunci bani în piaţă şi asta stimulează creşterea economică. Deci, cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta şi în 2024 de asemenea. Dar, pe de altă parte, avem o economie privată care este solidă şi am avut un PIB care s-a dublat în ultimii 10 ani. Deci, în măsura în care reuşim să stabilizăm şi sunt foarte optimist că vom stabiliza, perspectivele economice pe termen mediu şi lung pentru România sunt foarte bune”, a fost răspunsul său.