Cativa senatori PNL vor masuri alternative de executare a pedepselor cu inchisoarea. Detentie in weekend, la domiciliu

×
Publicitate

Mai multi senatori PNL au depus, la Senat, o propunere legislativa privind masurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

Aceasta propunere prevede efectuarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu bratara electronica, executarea in echivalent zile de munca in folosul comunitatii, precum si in zilele de sambata si duminica.

Conform News.ro, reglementarile nu se aplica celor care au comis infractiuni prin violenta, infractiuni de coruptie si recidivistilor.

Potrivit initiativei, masurile alternative de executare a pedepsei privative de libertare sunt masuri de natura judiciara, dispuse de judecator, constand in inlocuirea masurii executarii pedepsei principale cu inchisoarea in regim de detentie cu masura executarii acesteia la domiciliu, in libertate sau in regim special penitenciar.

Astfel, „masura alternativa de executare a pedepsei privative de libertate a executarii la domiciliu consta in executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate, cu supraveghere prin bratara electronica”.

Aceasta masura se poate aplica doar pentru condamnarea la pedeapsa de pana la 3 ani de inchisoare cu executarea acesteia in regim de detentie.

De asemenea, masura nu se poate aplica pentru condamnarile privative de libertate aplicate pentru savarsirea de catre condamnat a unei infractiuni cu violenta sau profitand de starea de neputinta fizica sau psihica a victimei, infractiuni de serviciu, pentru infractiuni de coruptie sau cele conexe infractiunilor de coruptie, cat si persoanelor aflate in stare de recidiva.

Propunerea legislativa mai prevede ca masura alternativa de executare fractionata a unei pedepse privative de libertate consta in executarea pedepsei in regim deschis de detentie numai in zilele de sambata si duminica si numai intr-un centru de detentie special infiintat in acest scop.

In ceea ce priveste masura alternativa de executare in echivalent a unei pedepse privative de libertate, aceasta consta in executarea pedepsei prin prestarea de zile de munca in folosul comunitatii si echivalarea acestora zilelor de executat in regim de detentie. Echivalarea se realizeaza prin raportul de doua zile de munca in folosul comunitatii la o zi de detentie. De asemenea, munca se presteaza la unitatea sau unitatile desemnate de judecator in regim de 8 ore/zi, indiferent de intervalul orar.

La art. 6, alineatul 1, al propunerii legislative este prevazut faptul ca masura alternativa de executare in regim mixt a unei pedepse privative de libertate consta in executarea pedepsei prin prestarea de zile de munca in folosul comunitatii in echivalent si de executare a pedepsei in regim deschis de detentie numai in centrul special infiintat pentru executarea masurilor alternative.

Ultimele trei masuri se pot aplica pentru condamnarea la pedeapsa de pana la patru ani de inchisoare cu executarea acesteia in regim de detentie.

De asemenea, masurile nu se pot aplica pentru condamnarile privative de libertate aplicate pentru savarsirea de catre condamnat a unei infractiuni cu violenta sau profitand de starea de neputinta fizica sau psihica a victimei, infractiuni de serviciu, pentru infractiuni de coruptie sau cele conexe infractiunilor de coruptie, cat si persoanelor aflate in stare de recidiva.

Potrivit expunerii de motive, „situatia din sistemul penitenciar romanesc este considerata inacceptabila de CEDO, iar Romania risca adoptarea unei decizii pilot de condamnare pentru rele tratamente aplicate persoanelor care executa o pedepasa privativa de libertate”.

„Masurile alternative neprivative de libertate sunt rar utilizate in activitatea judiciara romaneasca. Pentru a evita aplicarea sanctiunilor CEDO consideram ca este de datoria legiuitorului sa adopte norme care sa ofere judecatorului posibilitatea de a inlocui o pedeapsa in regim privativ de libertate cu masuri alternative credibile care realizeaza mai bine scopul reeducarii, al reinsertiei sociale, dar si al prevenirii recidivei”, sustin initiatorii.

Liberalii mai precizeaza ca adoptarea unor masuri alternative de executare a pedepsei conduce la „asigurarea si garantarea respectarii drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate”.

„Masurile propuse sunt adecvate cadrului european in aceasta materie si au fost alese dupa analiza cadrului legislativ in domeniu al statelor membre ale UE, in special al Cehiei, Italiei, Olandei si Belgiei”, arata initiatorii.

Masurile pe care le propune initiativa legislativa sunt: „executarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu bratara electronica, executarea in echivalent zile de munca in folosul comunitatii, executarea pedepsei in zilele de sambata si duminica, executarea pedepsei in regim mixt de zile de munca in folosul comunitatii, combinat cu zile de detentie sambata si duminica”.

Senatorii PNL care au semnat initiativa mai precizeaza ca pentru aplicarea reglementarii este necesar ca statul roman sa procedeze la redimensionarea sistemului de probatiune, astfel incat acesta sa ajunga la 5.000 de inspectori de probatiune si la implicarea comunitatilor locale in asigurarea conditiilor pentru executarea masurilor alternative.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61864724
Proiect de lege. Parlamentarii vor sa isi angajeze la cabinet persoanele cu care au lucrat in ultimii 5 ani

Patru deputati au depus, la Senat, o propunere legislativa pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor.

61867640
Sindicatele considera nerealista dublarea salariilor promisa de Olguta Vasilescu. Reactia ministrului Muncii, pe Facebook

Primele negocieri intre sindicate si Ministerul Muncii privind Legea salarizarii unice pornesc de la un anunt socant, facut de Olguta Vasilescu.

61870448
Ludovic Orban: "Sunt plin de schije, de cicatrice, in urma bataliilor pe care le-am purtat"

Liberalul Ludovic Orban a declarat la Consiliul National de Coordonare al PNL ca este in campanie in partid inca de cand s-a inscris in formatiune, fiind astfel plin "de schije si de cicatrici”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.