Bolojan, întâlnire cu o delegaţie a agenţiei de rating Moody’s: România traversează o criză bugetară

62569405

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a agenției internaționale de rating Moody’s, în cadrul vizitelor periodice pe care aceasta le efectuează în România.

În discuții au fost abordate măsurile adoptate de Guvern pentru echilibrarea situației bugetare și aspecte legate de stabilitatea politică.

Premierul a subliniat că România traversează o criză bugetară ce poate fi depășită printr-un set coerent de reforme, care includ reducerea cheltuielilor statului, creșterea veniturilor bugetare și prioritizarea investițiilor publice.

Ilie Bolojan a precizat că Executivul va continua implementarea unor măsuri suplimentare de reformă, menite să asigure o mai bună finanțare și eșalonare a investițiilor, dar și corectarea unor inechități existente.

Întrevederea a inclus și discuții privind poziționarea României în actualul context regional, relația cu Uniunea Europeană, nivelul cheltuielilor militare și alte provocări externe.

Din partea României, la discuții au mai participat șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și șeful Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu.

Guvernul a transmis că va continua să urmărească menținerea stabilității economice și consolidarea credibilității României în fața partenerilor și investitorilor internaționali.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62570134
Un nou partid ”suveranist” în România. Alianţa România Modernă (ARM): ”O clasă politică nouă, animată de patriotism lucid”
Avocatul Radu Ghidău, fost preşedinte al Partidului Alianţa Naţional Ţărănistă, care a făcut parte din Alianţa electorală AUR, lansează Partidul Alianţa România Modernă (ARM) – „Ordine, Onoare şi Bunăstare”.
62570115
Mediul de afaceri reacționează după întâlnirea lui Nicușor Dan cu ambasadorii. Criticile aduse de antreprenori
Nicușor Dan le-a transmis ambasadorilor și consulilor că diplomații trebuie să ajute firmele românești să se dezvolte peste graniță, într-un efort de relansare a economiei, după măsurile de reducere a deficitului. Iar acest efort a lipsit până acum.
62570114
Partidele din coaliție, aproape de consens pe Pachetul 2. Lista măsurilor pe care Guvernul își va asuma răspunderea
Liderii partidelor din coaliție au căzut de acord cu privire la măsurile ce vor fi luate în Pachetul 2. Printre altele, șefii secțiilor din spitale vor da concurs, iar valoarea capitalului social pentru înființarea unui SRL se schimbă.