Basescu: Cel putin 7 state ar fi fost impotriva daca s-ar fi ajuns la vot pe Schengen. Ponta: Barfe

61217348

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca Germania nu este singura tara care ar fi votat impotriva aderarii Romaniei la Schengen in Consiliul JAI, mentionand ca sunt cel putin sapte state care s-ar fi opus in cazul unui vot.

"As vrea sa mai clarific un lucru, ca om care stie mecanismele de functionare ale Uniunii Europene. Germania nu este singura care ar fi votat impotriva Romaniei, sunt cel putin sapte state care, daca s-ar fi ajuns la vot, ar fi votat impotriva urmare a raportului MCV. Sapte state pe care le stiu eu, dar este foarte posibil ca, in momentul in care ministrul german de Interne ridica mana, sa fie majoritate impotriva. Stiu foarte bine cum functioneaza consiliile interguvernamentale si interstatale in UE", a spus Basescu.

Premierul Victor Ponta a declarat ca ideea sustinuta de presedintele Traian Basescu reprezinta "o poveste" care nu exista si a aratat ca pozitia statelor UE nu poate fi discutata "dupa barfe", scrie Mediafax.

"Nu exista asa ceva. Nu aveti cum sa stiti nici macar de doua. Cand vorbim de pozitia unor tari ale Uniunii Europene, nu putem sa vorbim asa, dupa barfe la coltul strazii. Eu stiam de o anumita retinere a Germaniei, dar nu am vorbit niciodata in public despre acest lucru pana cand ministrul de Interne german, pe care il apreciaza foarte tare domnul presedinte Basescu, nu si-a spus o pozitie oficiala. Povestea asta cu sapte state...va fi greu de dumirit la cine se refera presedintele si ma bucur ca nu le-a individualizat, ca eram intr-o situatie ridicola. Cand vorbim de lucruri importante pentru Romania, iar ajungem la barfe si la datul la gioale romanesc", a spus Ponta.

El a tinut sa precizeze ca autoritatile romane nu au niciun fel de pozitie din partea niciunui alt stat membru care sa spuna ca ar utiliza dreptul de veto si ca Germania este singura care si-a exprimat aceasta intentie.

 

DOSARUL "SCHENGEN":

- Germania nu vrea Romania in Schengen. Ministrul de Interne: Daca e nevoie folosim dreptul la veto

- Presedintele Traian Basescu a "redesenat" granitele Schengen. "Niciun sacrificiu nu e prea mare"

- Macovei: Lui Ponta si Corlatean nu le pasa de interesul sa aderam in Schengen, ci sa scape de MCV

- MAE si MAI cer statelor ce se opun aderarii la Schengen sa isi argumenteze pozitia la Consiliul JAI

- Udrea: Germania si-a schimbat pozitia in privinta Schengen din cauza raportului MCV

- Ministrul Titus Corlatean: Nu spune nimeni ca nu vom mai fi interesati de spatiul Schengen

- Ponta: Corlatean a vorbit in numele Guvernului; daca Schengen se amana, tema nu va mai fi prioritara

- Reactia presedintelui Basescu dupa declaratia lui Corlatean: "Sa renunte la afirmatii de acest gen"

- Corlatean: Daca ne amana iar pe Schengen, Romania nu mai e interesata; asteptam sa ne invite ei

- Ponta: Romania are semnale ca 1-2 tari vor cere ca aderarea la Schengen sa fie amanata pe octombrie

- Bruxelles-ul propune trecerea la "frontiere inteligente" pentru spatiul Schengen

- Stolojan: Disputele interne pe Schengen nu ajuta; eram deja acceptati daca nu era lovitura de stat

- Premierul danez: "Romania poate conta pe Danemarca pentru admiterea in spatiul Schengen"

- Basescu a facut publica scrisoarea privind Schengen, acuzandu-i de minciuna pe Ponta si Antonescu

- Antonescu: Olanda nu se va constitui intr-un obstacol privind aderarea la Schengen in doua trepte

- Presedintele Senatului din Olanda:Pentru Schengen, justitia din Romania sa respecte regulile europene

- Pretul platit de Romania pentru ca Franta sa sustina aderarea la Schengen: repatrierea tiganilor

- Vizita lui Ponta la Paris vine intr-un moment sensibil. Francezii arata cu degetul spre hotii romani

- Victor Ponta: "Instabilitatea din Bulgaria va afecta decizia privind intrarea Romaniei in Schengen"

- Basescu: Sa renuntam la jocul "O scrisoare in care cerem sa intram in Schengen si sa o semnam toti"

- Emil Boc: Raportul CE pe Justitie pune frane serioase in calea aderarii Romaniei la Spatiul Schengen

- Raportul MCV: Romania, din nou criticata de Comisia Europeana in raportul despre evolutia justitiei

- MAI: Comisarul european Malmstrom a confirmat indeplinirea criteriilor de aderare la Schengen

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61281581
Presedintele Traian Basescu a "redesenat" granitele Schengen. "Niciun sacrificiu nu e prea mare"

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca saluta pozitia exprimata de premierul Ponta privind mandatul reprezentantului Romaniei in sedinta Consiliului JAI din aceasta saptamana pe tema intrarii in Schengen.

61243271
Ponta: Nu vrem sa ajungem in JAI la exercitarea dreptului de veto al Germaniei, schimbam strategia

Victor Ponta a declarat ca intentia Guvernului este de a nu se ajunge la exercitarea de catre Germania a dreptului de veto in Consiliul JAI la discutarea aderarii la Schengen.

61281446
Cristian Preda: PDL Arad contesta CNC din 23 februarie, organizat nestatutar. Blaga sa demisioneze

Europarlamentarul PDL Cristian Preda anunta ca Organizatia judeteana PDL Arad a contestat organizarea nestatutara a CNC al partidului din 23 februarie, care a convocat Conventia Nationala.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.