Basescu afirma ca noile taxe pot speria investitorii. Majorarea accizelor la benzina, "o batjocura"

Traian Basescu

Traian Basescu a declarat, luni, ca politica bugetara promovata de guvernul Ponta poate speria investitorii straini din Romania, iar majorarea accizelor la benzina si motorina reprezinta o "batjocura".

"Dincolo de faptul ca inventarea de noi taxe si impozite genereaza disconfort major pentru proiectarea anului viitor. Cine isi poate face un buget acum pentru anul viitor? Sa nu credeti ca o firma, fie ea si romaneasca, lucreaza ca Guvernul Romaniei.

Nicio firma nu poate sa previzioneze anul 2014 in noiembrie. Pai cand isi fac planurile de afaceri, cand nu stiu cat va fi combustibilul? Asta e cea mai grea lovitura si absolut nejustificat. Daca spun ca o introduc doar pentru autostrazi, eu va spun ca asa cum a plagiat fara rusine si nu a recunoscut, acum Ponta minte fara rusine", a declarat presedintele Traian Basescu la B1 Tv.

Guvernul anticipeaza un plus de venituri din accize de 3,44 miliarde lei (aproape 800 milioane de euro), rezultat din indexarea nivelului actual cu rata medie a inflatiei la septembrie, de 4,77%, si majorarea accizei la benzina si motorina si kerosen cu 7 eurocenti pe litru din 2014 - potrivit unui proiect de ordonanta de modificare a Codului Fiscal obtinut de Mediafax.

Cititi si: Pretul real al unui litru de benzina. Cum se vor simti noua taxa si accizele in facturile romanilor

Citește și
carburant, benzina
Accizele la carburanti vor creste cu 16-21%, iar taxele locale s-ar putea mari cu peste 20% in 2014

"Cand tu vii peste noapte la sfarsit de an si introduci noi taxe, sigur ca multi se gandesc daca are rost sa mai stea, pentru ca nu stii ce va fi anul viitor", a mai spus presedintele Traian Basescu despre o posibila reactie a investitorilor straini in Romania.

"Indexarea pensiilor nu depinde de Ponta, e in lege si trebuiau sa o faca. Singurul cost suplimentar, si e bine ca l-au asumat, e cresterea salariilor pentru medici rezidenti si profesori debutanti. Ne putem permite. Asta nu justifica batjocura cu 7 centi la motorina si benzina, nici taxe pe stalpi si helestee".

Conform unui proiect de ordonanta de urgenta publicat de agentia Mediafax, noile accize pentru benzina si motorina vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2014. Astfel, a fost convenita si o crestere a accizelor cu 7 eurocenti/litru, la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv pentru benzina cu plumb, benzina fara plumb, motorina si kerosen.

Din modul de calcul descris in proiect rezulta ca accizele pentru 2014 vor fi calculate pe baza cursului de schimb din octombrie 2012, adica la nivelul actual se va adauga o cota de aproape 5%.

Suma calculata ca plus de venituri din accize, de 3,44 miliarde lei, cuprinde atat impactul indexarii cu rata inflatiei si majorarii accizelor la combustibili cu 7 eurocenti pe litru, cat si masura de interzicere a comercializarii cu prime a produselor alcoolice si din tutun.

De asemenea, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta, companiile vor plati un impozit pe constructii speciale de 1,5% din valoarea constructiei.

"Impozitul pe constructii se calculeza prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii constructiilor existente in patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidentiata contabil in soldul debitor al conturilor corespunzatoare constructiilor mentionate la art.2, din care se scade valoarea cladirilor, inclusiv valoarea lucrarilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru cladirile inchiriate, luate in concesiune, aflate in administrare ori in folosinta, pentru care se datoreaza impozit pe cladiri, conform Titlului IX – Impozite si taxe locale din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre contribuabil sau proprietar, dupa caz", se arata in proiect.

Impozitul va fi aplicat pentru constructii precum centrale hidroelectrice, statii si posturi de transformare, statii de conexiuni, centrale termoelectrice si nuclearo – electrice, piste si platforme, sonde de titei, gaze si sare, rampe de incarcare – descarcare, cosuri de fum si turnuri de racire, iazuri pentru decantarea sterilului, helestee, iazuri, bazine; ecluze si ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultura, infrastructura transport feroviar, infrastructura drumuri: alei, strazi, autostrazi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulatie, marcaje, etc), linii si cabluri aeriene de telecomunicatii (stalpi, circuite, cabluri, traverse, console), platforme, turnuri si piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobila, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, constructii pentru transportul energiei electrice, canale de irigatii.

Ponta, catre investitori: Romania nu poate fi El Dorado pentru toata lumea, avem cea mai mica taxare

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, in replica la criticile pe care Consiliul Investitorilor Straini le-a facut in privinta noilor taxe pe care intentioneaza sa le introduca Guvernul, ca Romania nu poate fi El Dorado pentru toata lumea.

"O sa ma vad cu dansii, sa-i conving", a replicat Ponta.

El a spus ca taxa pe constructiile speciale, criticata de Consiliul Investitorilor Straini, este aplicata in toata Europa.

"Asa e in toata Europa. Noi nu putem fi aici El Dorado pentru toata lumea. Daca asa se face in toata Europa? E vreo taxa care nu exista in America sau in Europa? Avem cea mai mica taxare, cu exceptia Bulgariei. Iertati-ma, dar noi avem o responsabilitate fata de cetatenii acestei tari. Ce sa fac? Sa le tai pensiile si salariile? Sa inchid spitalele in continuare, cum s-a facut in 2010? Cred ca e gresit", a spus Ponta.

El a precizat ca atat Consiliul Investitorilor Straini, cat si Camera de Comert Romano-Americana au pledat pentru ca Romania sa aiba un acord cu FMI si Comisia Europeana.

"Aceste masuri le-am negociat in primul si in primul rand cu Comisia Europeana si FMI. Banuiesc ca tot Consiliul Investitorilor Straini si AmCham au spus ca e bine sa avem un acord cu Comisia Europeana si FMI. Deci, nu se poate si cu basca si fara basca. E greu", a mai spus premierul.

Introducerea unui impozit pe constructiile speciale din sectoarele energie, telecomunicatii, utilitati, transport si infrastructura va afecta platitorul direct, dar si consumatorul final, si de asemenea, ar putea duce la esecul privatizarilor, apreciaza Consiliul Investitorilor Straini (FIC).

"FIC atrage atentia asupra efectelor negative generate de unele masuri fiscale anuntate de oficialii Ministerului Finatelor Publice in ceea ce priveste introducerea unui impozit asupra constructiilor speciale din sectoarele energie, telecomunicatii, utilitati, transport si infrastructura, dar si din restul sectoarelor care detin astfel de constructii speciale. Suntem ingrijorati in special deoarece nu am fost consultati si deoarece nu a fost prezentatata o analiza de impact a consecintelor acestui impozit, care va afecta nu numai platitorul direct, dar se va rasfrange indirect, prin pret, si asupra consumatorului final al produselor industriilor mentionate", se arata intr-un comunicat al FIC.

Membrii Consiliului semnaleaza ca lipsa de consultare in ceea ce priveste adoptarea unor noi taxe va conduce in mod cert la mentinerea opiniei conform careia mediul fiscal romanesc este dominat de o lipsa acuta de predictibilitate atat de necesara proceselor de planificare investitionala pe termen mediu si lung, generand mai departe o reconsiderare a pozitiei pe piata autohtona din partea investitorilor, in sensul redirectionarii investitiilor prezente si viitoare in jurisdictii care ofera o anumita stabilitate fiscala, cel putin pe termen scurt si mediu.

"Mai mult, semnalele negative in ceea ce priveste instabilitatea fiscala pot afecta intr-un mod nedorit procesele de privatizare si/sau listare la bursa a companiilor de stat, initiate de catre Guvern, prin reducerea beneficiilor obtinute de catre statul roman, blocarea sau chiar esecul proceselor in sine. Dorim sa atragem atentia ca absenta totala a procesului consultativ si posibila implementare in forma actuala a impozitului pe constructii speciale vor genera un efect de bumerang cu impact devastator asupra credibilitatii procesului politic decizional", se spune in comunicat.

Reprezentantii investitorilor considera, totodata, ca impactul bugetar pozitiv de aproximativ 100 milioane euro estimat de autoritati in urma implementarii impozitului pentru constructiile speciale va fi cu mult depasit de povara fiscala reala generata de introducerea acestui impozit asupra companiilor care detin astfel de constructii speciale.

"Desi intelegem nevoia de acoperire a deficitului bugetar, reamintim autoritatilor ca ar trebui sa se concentreze pe intarirea aparatului de control, si in ceea ce priveste colectarea veniturilor la buget din diverse surse sa cada in responsabilitatea contribuabililor care sustin deja bugetul si care vor fi sufocati de impunerea suplimentara anuntata in media de catre autoritati. Aceasta masura de introducere a impozitului asupra constructiilor speciale, corelata cu cresterea accizelor la combustibili si cresterea cu 25% a redeventelor pentru resurse minerale, cu exceptia celor de petrol si gaze, va avea un impact major asupra anumitor sectoare economice direct productive", adauga sursa citata.

FIC este una dintre cele mai importante asociatii de investitori straini din Romania. In prezent, FIC numara 119 de companii multinationale membre ale caror investitii cumulate reprezinta aproape doua treimi din totalul investitiilor straine directe realizate pana in prezent in Romania din 1990.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Pretul real al unui litru de benzina. Cum se vor simti noua taxa si accizele in facturile romanilor
Pretul real al unui litru de benzina. Cum se vor simti noua taxa si accizele in facturile romanilor

Vesti proaste pentru romani. De la 1 ianuarie, carburantii se scumpesc mai mult decat s-a anuntat initial. Asta dupa ce autoritatile au decis sa calculeze taxele din benzina si motorina cu o rata a inflatiei dubla fata de cat ar fi normal.

Accizele la carburanti vor creste cu 16-21%, iar taxele locale s-ar putea mari cu peste 20% in 2014
Accizele la carburanti vor creste cu 16-21%, iar taxele locale s-ar putea mari cu peste 20% in 2014

Accizele la carburanti vor fi majorate de Guvern, incepand cu luna ianuarie a anului viitor, cu 16-21% comparativ cu valorile actuale.

Romanii nu mai au bani de benzina si motorina. Cu cat a scazut consumul fata de anul trecut
Romanii nu mai au bani de benzina si motorina. Cu cat a scazut consumul fata de anul trecut

In primele 9 luni consumul de carburanti a scazut cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aproape 20% dintre soferi alimenteaza de cel mult 10 lei cand ajung cu masina la pompa.

Recomandări
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent