Basescu a povestit cum a incercat sa recupereze datoria Romaniei de la Libia. Raspunsul sfidator al dictatorului Ghaddafi

×
Publicitate

Presedintele Traian Basescu, aflat la summitul UE-Africa din Bruxelles, a fost intrebat de jurnalisti daca a discutat si despre recuperarea datoriilor istorice pe care Romania le are in Libia, de pe vremea dictatorului Muammar Ghaddafi.

Seful statului a declarat ca, la acest summit, nu s-au putut discuta astfel de probleme, insa a povestit momentul in care a vizitat Libia si a fost primit oficial de colonelul Ghaddafi.

De altfel, a mai spus mandru Traian Basescu, el a fost primul presedinte al unui stat care a fost primit oficial de Ghaddafi dupa vreo 20 de ani.

"Aici n-a discutat-o nimeni pentru ca nu asta-i locul. Problema datoriilor este o problema bilaterala. Dumnezeu sa-l ... sau Alah sa-l odihneasca pe Gaddhafi, eu am discutat cu el si va pot spune ca am fost primul sef de stat primit intai in palat si apoi in cort, ca abia seara ne-am vazut in cort. Prima data m-a primit in palat, dupa ce nu mai primise de vreo 20 de ani sef de stat in palat. Si l-am intrebat pe Gaddhafi, a venit si punctul, aveam notat acolo in dosar, datorii ale Libiei la Romania.

Cum la Romania? Eu n-am datorii la Romania. Datoriile mele sunt la Ceausescu. L-ati omorat, eu la el aveam datorii. Asta-i abordarea." - a spus Traian Basescu.

Traian Basescu si Muammar Ghaddafi

Reportaj marca "Romania, te iubesc", in 2011: "Cate milioane de euro mai are de recuperat Romania din Libia"

In 1989, sumele pe care Romania le avea de recuperat din strainatate erau consistente. Acum, lista s-a mai subtiat si nu pentru ca banii au fost recuperati, ci pentru ca unele datorii au fost sterse, preluate de investitori interesati sau pur si simplu s-au pierdut.

Relatia deosebita a lui Ceausescu cu colonelul Ghaddafi a fost fructificata in nenumarate contracte comerciale. Noi am facut in Libia drumuri, zeci de scoli, sute de blocuri, am exportat arme.
Libienii au fost marinimosi si au permis romanilor sa concesioneze un camp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Pana in 1993, statul roman a investit acolo peste 50 de milioane de dolari.

Guvernul Vacaroiu a vandut concesiunea unor spanioli. Tranzactia s-a derulat prin Rompetrol, companie a statului. O parte din plata s-a facut la incheierea tranzactiei, iar restul de bani, 85 de milioane de dolari, urmand sa fie platiti in timp. Rompetrol s-a privatizat, iar cele 85 de milioane nu au ajuns la stat, ci in conturile companiei. Reprezentantii companiei petroliere au fost cat se poate de fermi, nu aveau de gand sa dea statului nici un ban.

Asa ca incompetenta sau interesul celor de la Finante a adaugat noi sume pe lista banilor pierduti de Romania. Mai trebuie precizat doar ca din zacamintele din Murzuk, inainte de criza libiana, s-a scos doar in 2010 petrol de peste 1 miliard si jumatate de dolari. In plus, din Libia au mai ramas de recuperat si alte cateva zeci de milioane de dolari pentru drumurile facute de romani.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Va negocia PNL cu Traian Basescu pentru o sustinere in turul 2 al prezidentialelor? Raspunsul lui Crin Antonescu

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat miercuri posibilitatea ca liberalii sa negocieze cu actualul sef al statului o sustinere pentru turul doi al prezidentialelor.

"Statea in jilt ca Stefan cel Mare". Ponta explica de ce nu a stat cu Basescu la sedinta NATO

 Ponta a declarat ca la sedinta consacrata aniversarii a 10 ani de la aderarea Romaniei la NATO a preferat sa stea in sala si nu la prezidiu, pentru ca se simtea inconfortabil langa Basescu, care statea intr-un jilt "ca Stefan cel Mare".

BEC a respins candidaturile lui Corneliu Vadim Tudor, Mircea Diaconu si Gheorghe Funar la europarlamentare

BEC a respins, miercuri, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare in numele PRM, atat cele depuse de Corneliu Vadim Tudor, cat si cele depuse de Gheorghe Funar.

Recomandări
Cum ar vota acum românii. Marii pierzători după patru luni de criză politică - Sondaj

AUR conduce în preferinţele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20% faţă de următoarele două clasate, PSD şi PNL, care îşi dispută îndeaproape a doua poziţie, potrivit ultimei ediţii a Barometrului INSCOP Research.

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.