Azilele groazei. Șeful DSP Ilfov și-a dat demisia, a anunțat ministrul Sănătății

62316323
Shutterstock

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Ilfov a demisionat luni, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Este prima demisie în acest caz.

Recent, au mai avut loc două demiteri. Premierul Marcel Ciolacu i-a eliberat din funcții pe președintele și vicepreședintele Agenția Națională pentru Persoanele cu Dizabilități pe președinta ANPIS.

El a menţionat că de multe ori la controale sunt verificate hârtii şi nu evidenţe şi a precizat că cel mai important este să se vadă cum sunt îngrijiţi efectiv pacienţii din astfel de centre.

Alexandru Rafila a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că a fost realizată o acţiune de examinare a persoanele care au fost luate din cele trei centre din Ilfov.

“În cursul zilei de 8 iulie am organizat cu sprijinul Spitalului Obregia echipe medicale, le mulţumesc tuturor medicilor implicaţi, care au examinat toţi pacienţii care se găseau în diversele centre de primire a persoanelor fără adăpost din Bucureşti. Au examinat în total 82 de persoane, care au primit asistenţă medicală, li s-a corectat tratamentul, dacă era necesar, au fost trimise către alte unităţi sanitare, pentru că au fost şi persoane cu alte patologii, de exemplu la Institutul de Boli Cerebrovasculare, la Institutul Marius Nasta sau la alte unităţi medicale”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.

El a precizat că aceste persoane au nevoie de o asistenţă medicală serioasă, iar starea lor de sănătate trebuie monitorizată permanent.

“Şi cred că am ajuns cu toţii la o anumită concluzie, dincolo de tragedie, pentru că nu pot să numesc decât tragedie ceea ce am văzut că s-a întâmplat la cele trei centre din judeţul Ilfov. Cred că discutăm despre faptul că aceşti oameni au nevoie de asistenţă medicală serioasă, iar starea lor de sănătate trebuie monitorizată permanent, iar tratamentele trebuie adaptate. În sistemul de sănătate avem o agenţie care monitorizează şi evaluează calitatea serviciilor medicale. Se numeşte ANMCS. Ar trebui să găsim o procedură şi vom face acest lucru, vom propune acest lucru încât şi în aceste centre de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi să fim siguri că asistenţa medicală este asigurată corespunzător”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
El a adăugat că la începutul acestui an DSP Ilfov a verificat cele trei centre, iar abaterile găsite au fost minore.

“Lucrurile în momentul de faţă, din punct de vedere medical, sunt sub control. Şi am verificat împreună cu Inspecţia Sanitară de Stat şi activitatea la nivel naţional. A fost o acţiune tematică desfăşurată anul trecut, dar ne-a interesat exact ce s-a întâmplat în judeţul Ilfov la aceste trei centre care constituie subiectul unei anchete penale. În lunile ianuarie, februarie, aceste trei centre au fost verificate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov. Abaterile constatate au fost minore, se refereau doar la modul de depozitare a aşternutului, se refereau la faptul că unii dintre angajaţi nu aveau cursuri pentru noţiuni de igienă elaborate, adică absolvit”, a precizat Rafila.
El a mai anunţat că directorul DSP Ilfov a demisionat din funcţie.

“Astăzi am avut o discuţie şi o întâlnire cu domnul director al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Ilfov. Dânsul a considerat corect să demisioneze, oricum se afla pe un post interimar, şi noi vom organiza concurs pentru ocuparea postului de director al Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov. Însă vreau să vă spun un lucru care este real şi uite, sunt situaţii din astea de criză în care ajungem de multe ori să constatăm că atunci când facem un control, face fiecare pe bucata lui, adică fiecare instituţie cu bucata lui. De multe ori controlăm hârtii în loc să controlăm evidenţe. Şi cred că lucrul cel mai important este să vedem cum sunt îngrijiţi în mod efectiv pacienţii care se află în astfel de centre. Nu cred că este important dacă există un contract de prestări de servicii medicale cu un astfel de centru, ci cum se desfăşoară acele servicii medicale. Trebuie să existe discuţii cu pacienţii, discuţii cu medicii care oferă acest tip de asistenţă medicală, încât să existe şi o corelaţie între contractele existente şi realitatea serviciilor care sunt oferite acestor pacienţi”, a mai declarat Rafila.

El a afirmat că directorul DSP Ilfov i-a transmis că nu cunoaşte aceste centre.

“Discutam şi cu domnul director la Direcţia de Sănătate Publică din Ilfov şi l-am întrebat dacă cunoaşte aceste instituţii. Mi-a spus că nu le cunoaşte, că personalul s-a deplasat. Eu cred că fiecare şef de instituţie de sănătate, mă refer la sectorul sănătăţii, direcţiile de sănătate publică ar trebui să cunoască personal fiecare dintre instituţiile din judeţul pe care îl coordonează din punct de vedere al sănătăţii publice, adică să cunoască instituţia de îngrijire pentru vârstnici, pentru persoane cu dizabilităţi, pentru copii, să cunoască şcolile, pentru că dacă nu le cunoaştem şi nu înţelegem problemele care există la faţa locului atunci sigur că sunt dificultăţi. Dacă lucrul ăsta e menţionat sau nu e menţionat în fişa postului, e mai puţin important. Cred că fişa postului este un document orientativ, iar activitatea pe care o desfăşurăm cu toţii este cea care contează”, a mai transmis Rafila.

El a fost întrebat care a fost discuţia pe care a avut-o cu şeful DSP Ilfov, care declarase că a anunţat mai multe instituţii pentru a face un control comun la cele trei centre.

“În luna februarie le-a trimis acestor instituţii, nu am putut să aflăm mai multe decât rezultatul controlului făcut de DSP. Nu cunosc rezultatele controlului celorlalte instituţii care au participat la acest control. Asta l-am şi rugat pe domnul director, dacă există un rezultat agregat, un acord de control agregat şi din punctul de vedere al celorlalte instituţii. Dacă vin ASVSA-ul şi ANPC-ul merg şi controlează bucătăria, Inspecţia Sanitară de Stat din DSP controlează condiţiile igienico-sanitare. Lucrurile astea trebuie integrate. Faptul că acum se desfăşoară un control coordonat, integrat, cred că e un lucru bun”, a explicat Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Citește și...
PSD îl compară pe Ilie Bolojan cu Călin Georgescu. ”Un număr imens de oameni sunt trimiși către exterminare”

Daniel Băluță îl compară pe Ilie Bolojan cu fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu și spune că premierul ”nu ia niciun fel de măsură” atunci când ”un număr imens de oameni sunt trimiși către exterminare”. 

Lui Daniel Băluță încă nu-i vine să creadă că PSD a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei. ”Un moment cel puțin bizar”

Preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, a declarat că PSD va spune, luni, stop unui comportament care dezbină oamenii care sunt ”stigmatizaţi, sunt jigniţi şi trimişi către exterminare”.

Apel către Sorin Grindeanu de la fostul său consilier din perioada de la Ministerul Transporturilor: „Nu blocați România”

Cătălin Urtoi, fost consilier la cabinetul lui Sorin Grindeanu în perioada când acesta era ministrul Transporturilor, îi cere liderului PSD să nu blocheze România şi să nu arunce ţara în ”mlaştina” conflictelor politice.

Recomandări
AMR 1 zi până când PSD ar putea arunca România în criză politică. Toate semnalele duc spre un vot pentru abandonarea corabiei

O zi a mai rămas până la referendumul intern din PSD. Social-democrații anunță că îi vor retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Între timp, filiala partidului din Sectorul 4 a organizat o conferință de presă. 

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz și amenință că orice navă „va fi luată drept țintă”. Replica lui Trump

Iran a închis din nou duminică Strâmtoarea strategică Ormuz drept represalii la continuarea blocadei porturilor sale de către SUA, cu trei zile înainte de expirarea armistițiului între cele două țări.

Alegeri în Bulgaria 2026. Mobilizare mai mare la urne față de scrutinul precedent

În Bulgaria sunt alegeri, duminică (19 aprilie), pentru alegerea membrilor Parlamentului. Favorit în sondaje este fostul președinte Rumen Radev.