Cum a ajuns un poet din manualul de Romana sa lupte impotriva bulgarilor. Reportajele de razboi "in stil moldovenesc"

×
Publicitate

 Dan C. Mihailescu prezinta la “Omul care aduce cartea” unul dintre cele mai surprinzatoare volume de memorii din literatura noastra

Va mai amintiti de “Balada unui greier mic” sau de “Vara la tara”? Putini stiu ca autorul acestor poezii, George Topirceanu, a luptat in primul razboi mondial si in 1916, cand i-au aparut faimoasele “Balade vesele si triste”, a cazut prizonier la bulgari. Dupa eliberare, Topirceanu si-a consemnat experientele – uneori comice, alteori de cosmar – intr-un volum de “Memorii de razboi”.

Reeditate acum cu o prefata a istoricului Daniel Cain, aceste amintiri, pe nedrept ignorate, sunt “absolut suprinzatoare”, spune Dan C. Mihailescu. Sunt reportaje pline de umor, dar si de sensibilitate, scrise intr-un stil extrem de modern si pline de episoade memorabile. “Orori povestite intr-o maniera moldoveneasca, hatra, bonoma”: astfel descrie Dan C. Mihailescu impresiile de razboi ale poetului. Mai multe aflati insa din materialul video – sau cumparand cartea.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60579565
"In aceasta tara este un JAF fara egal din banul public". Declaratiile unui strain despre Romania
Dan C. Mihailescu prezinta un volum ce aduna marturii ale calatorilor straini pe meleagurile noastre de acum mai bine de un veac si jumatate.
61630459
Piesa de teatru interzisa pentru ca dezvaluia prea multe. Subiectul: un loc unde s-au petrecut peste 500 de lovituri de stat
 Dan C. Mihailescu prezinta azi un roman care pune intrebari tulburatoare desapre politica si culisele acesteia
61629961
Motivul pentru care in Romania NU exista sefi buni. Ce a descoperit un profesor francez de la Sorbona
Dan C. Mihailescu vorbeste azi despre o carte care ar putea sa va schimbe complet viata, acasa, dar mai ales la locul de munca