Caiacele au redat libertatea de mișcare persoanelor țintuite în scaune cu rotile: „Simt că sunt liber, nu am nicio barieră”

×
Publicitate

Persoanele ţintuite în scaune cu rotile au fost mult mai copleşite de restricţiile din ultimele luni şi preţuiesc orice ocazie de a ieşi în mijlocul naturii şi a face mişcare.

În judeţul Satu Mare, un lac din comuna Medieşu Aurit, este animat de voia bună a celor care, pe apă, pot să se se simtă normali, după cum spun chiar ei, pentru că în caiace au nevoie doar de braţe.

Ionuț face sport de performată de 13 ani și se implică serios în proiecte sociale. Cu ajutorul caiacelor le redă libertatea de mișcare unor tineri care au rămas țintuiți în scaune cu rotile.

Ionuț Stancovici, fondator ONG: „Acum câțiva ani am văzut o filmare foarte frumoasă legată de o persoană în scaun cu rotile, în America, care în război și-a pierdut un picior și în caiac zicea că e singurul loc unde se simte ca și ceilalți, normal, pentru că noi lucrăm în caiac de la șold în sus și atunci am zis că dacă voi reuși să cumpăr caiace și să mă axez pe tabere, sigur mă voi ocupa și de persoane cu dizabilități locomotorii."

Vasile are 37 de ani și de 23 de ani folosește un scaun cu rotile. În adolescență a căzut de la mare înălțime și și-a fracturat coloana, dar a ajuns să facă lucruri greu de crezut: lucrează în domeniul asigurărilor, a practicat mai multe sporturi și își trăiește viața asemeni oricărui alt bărbat de vârsta lui.

Vasile Bota: „Neobișnuit să stau pe acasă, a fost cam greu la început. După cele două luni mi-am reluat activitățile, am ieșit cu caiacul, alergare. Îmi place tare mult apa, de mic mergeam la bunici și eram în apă. Pentru mine apa-i o bucurie. Am practicat tenis de câmp, alergări, aruncarea cu sulița, tenis de masă."

Și Adrian, de 32 de ani, chiar dacă nu mai poate să-și folosească picioarele, lucrează și nu a renunțat la sport.

Adrian Cherecheș: „Ca să duci o viață sănătoasă trebuie să faci mișcare. Simt că sunt liber, pot să merg unde vreau, pot să mă deplasez, nu am nicio barieră. "

Un alt tânăr în vârstă de 30 de ani, care s-a născut fără să poată să-și folosească picioarele, a studiat psihologia, lucrează în domeniul IT și de câțiva ani practică și sporturi extreme.

Bogdan Cioltea: „Pentru mine, mișcarea este foarte importantă, pentru că noi, cei în scaun rulant, avem nevoie de foarte multă mișcare. Iubesc sportul în general și am încercat tot ce se poate și l-am cunoscut pe Ionuț și de atunci facem toate sporturile posibile."

Reprezentanții ONG-ului din Satu Mare au construit pe lacul Lojib un ponton special pentru persoanele cu dizabilități, pentru a putea ajunge mai ușor la caiace. În perioada următoare vor să extindă proiectul și în județele Cluj și Bihor, astfel că și alți tineri cu dizabilități locomotorii să se poată bucura de sporturile nautice.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62139880
Surpriză emoționantă. Pacienții Spitalului de Psihiatrie din Bălăceanca au primit în dar o seră cu răsaduri și plante

Pacienții Spitalului de Psihiatrie din Bălăceanca, Ilfov, au primit în dar o seră cu răsaduri și plante.

62139127
Surpriză neașteptată pentru personalul medical din Sibiu. Au fost copiloți de raliu pentru o zi

Medicii și asistenții medicali din Sibiu au primit o neașteptată gură de oxigen. Au fost invitați să schimbe combinezonul de protecție cu cel de pilot de raliu.

62137574
Surpriza de care a avut parte un pianist care a devenit viral după ce a cântat într-un magazin

În aceste timpuri marcate de primejdii și temeri de tot felul, generozitatea e cu atât mai prețioasă.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.