Accidentare teribilă pentru luptătoarea Cătălina Axente, la JO. A aterizat direct pe ceafă și a fost transportată la spital

62474052

Sportiva Cătălina Axente a fost transportată la spital, după accidentarea suferită la meciul cu americanca Kennedy Alexis Blades, de la categoria 76 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris.

UPDATE: Răzvan Pîrcălabu, preşedintele Federaţie Române de Lupte, a oferit informaţii despre accidentare suferită de Cătălina Axente. El spune că sportiva acuză o durere foarte mare la omoplatul drept.

”Am întârziat un pic pentru că am stat să mă asigur că nu este foarte grav. În primă fază se pare că nu este vorba de nicio fractură la coloană. I s-au făcut primele teste şi semnele motrice sunt sunt ok. Nervii funcţionează. A plecat la spital pentru investigaţii. Întreaga echipă medicală de la COSR este cu Cătălina aşa că nu ne facem griji. Domnii doctori sunt acolo şi asistă la toate investigaţiile. Ea acuză o durere foarte mare în spate la omoplatul drept şi că atunci când respiră se propagă durerea în sus spre cervicală. Va fi bine, staţi liniştiţi. Cătălina este puternică. Ştiam, din calculele noastre şi din experienţă, că americanca este o nucă foarte tare. Bineînţeles nu ne aşteptam la un meci de maniera asta. Cred că o să ajungă în finală, pentru că este foarte bună şi cred că e posibil ca sportiva noastră să fie trasă în recalificări, dar nu se mai pune problema ca Axente să mai continue competiţia”, a declarat Pârcălabu, conform COSR.

Știrea inițială

În repriza a doua a întâlnirii din primul tur de la lupte feminin, 76 kg, Cătălina a suferit o accidentare gravă în zona cervicală.

"Are un traumatism la cervicală, dar îşi mişcă degetele, picioarele... Mergem la spital", a declarat medicul Dan Tănase, conform COSR.

Cele două s-au tatonat minute bune, pe final Blades a reuşit un tur şi Cătălina s-a lovit cu capul de saltea ramânând întinsă. Medicii au urcat de urgenţă şi i-au imobilizat gâtul cu un guler. Sportiva noastră a fost conştientă, dar a părăsit salteaua pe targă.

Baldes s-a calificat în sferturi, după 11-0. Conform protocolului medical, Axente cu traumatism cervical a fost dusă la salvare şi transportată la spital.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62474022
Pe ce loc se află România în clasamentul pe medalii, după 14 zile de competiţie la Jocurile Olimpice. Cine conduce topul

România a coborât pe locul 14 în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce tricolorii au obţinut trei medalii de aur, patru de argint şi una de bronz în 14 zile de competiţie.  

62474017
Parizienii nu par încântați de ideea unei baze de înot pe Sena: „E plină de șobolani, de gunoaie. Nu vreau să mă îmbolnăvesc”

Ne mai desparte doar o zi de închiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Paris, dar Sena continuă să facă valuri.

62474013
Imane Khelif, pugilista acuzată că este bărbat, a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice

Pugilista algeriană Imane Khelif, aflată în centrul unei controverse la Jocurile Olimpice de la Paris, a cucerit medalia de aur la categoria 66 kg, vineri, la Roland Garros, în faţa unui stadion care a susţinut-o.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.