Sociolog: “Multe sondaje sunt umflate în favoarea unor candidați. Cifra de 45% nehotărâți este un fake news total”

×
Publicitate

“Numeroase sondaje apărute în spațiul public sunt “umflate” în favoarea unui candidat sau a altuia. Te uiți în oglindă și spui că ești mai frumos decât ești în realitate”, a declarat, într-un interviu pentru Știrile PRO TV, sociologul Remus Ștefureac.

El a explicat, în interviul realizat de Diana Enache, care este "singura strategie care funcționează", dar și de ce sondajele de opinie nu pot cuprinde intențiile de vot din diaspora.

De asemenea, el a numit “un fake news total” rezultatele unei cercetări recente care arăta că 45 la sută dintre români nu ar ști cu cine să voteze, la alegerile de luna viitoare.

“Această tactică nu îl ajută pe candidat”. Care e singura strategie care funcționează

“Din păcate, multe dintre sondajele publicate nu sunt sondaje, sunt pur și și simplu advertoriale, adică elemente de publicitate politică, electorală pentru un candidat sau altul. (…) Nu toate, dar cele mai multe, asta sunt”, a spus Ștefureac, care conduce inistitutul de sondare a opiniei publice INSCOP Research.

Remus Ștefureac: “E o tactică pe care recunosc că nu înțeleg, pentru că de fapt, nu ajută un candidat. Atunci când un candidat (...) publică niște cifre, să spunem, exagerate, umflate - și face acest lucru poate pentru a ajuta consultanții, pentru a atrage niște fonduri în plus, poate pentru a-l face pe candidat să se simtă bine, ca și cum te trezești dimineață, te uiți în oglindă și spui că ești mai frumos decât ești în realitate, dar tu ești la fel - nu ajută, și nu determină oamenii să se uite și să spună da, domnule, uite, acel candidat e votat de mai mulți. Nu se întâmplă acest lucru, chiar nu se întâmplă.”

Remus Ștefureac spune că “ singura strategie care poate să funcționeze” este aceea de a da publicității cifrele reale, care ar putea mobiliza publicul pentru a-și susține propriul candidat.

Această strategie a fost folosită cu succes de Nicușor Dan la alegerile locale și “poate că încearcă să o facă și acum”, explică el.

Remus Ștefureac: “Dai cifre reale, și poate publicul tău se poate speria puțin, poate e într-o letargie, și se mobilizează pentru a-și susține propriul candidat, dar pe bază de cifre reale, pentru că altfel, să vii să cosmetizezi realitatea prin sondaje, nu miști voturi într-o parte și alta.”

De ce sondajele de opinie nu pot lua în calcul diaspora

Sondajele de opinie nu pot măsura decât intenția de vot în România, nu și în diaspora. “Dacă veți vedea vreodată am văzut un astfel de sondaj, vă rog să îl ignorați”, spune directorul INSCOP.

“Cetățenii trebuie să știe că nu există în acest moment un instrument științific, validat corect, care să poată să estimeze în mod real intenția de vot a cetățenilor din diaspora, care sunt atât de răspândiți, iar fluxul, prezența lor la urne depinde de atât de multe variabile, încât realmente nu putem să estimăm intenția de vot din ziua votului cu o marjă științifică de eroare acceptabilă. Deci, nu, nu avem deocamdată această această posibilitate. Și o spun cu toată răspunderea”, a declarat Ștefureac.

“45% nehotărâți este o informație falsă, un fake news total. Procentul real e 15%”

Remus Ștefureac se așteaptă ca, în alegerile prezidențiale din luna mai, prezența la vot să fie de circa 60%, mai mare decât la scrutinul anulat din noiembrie 2024.

Diana Enache: Dar este un procent mare și de nehotărâți - 45%...

Remus Ștefureac: “Nu, este o informație falsă. Fake news, dezinformare. (...) Este un fake news total. Nu am văzut un procent mai mare de 15% nehotărâți în niciun sondaj pe care l-am efectuat, din ianuarie până în prezent. Deci nu există așa ceva.

Dar 15% nu e puțin. Din acești 15%, dacă 5% se hotărăsc într-o direcție sau alta, în condițiile în care avem trei candidați, Victor Ponta, Nicușor Dan și Crin Antonescu, înșirați pe o diferență de patru-cinci procente, atunci cinci procente de nehotărâți care se duc într-o direcție sau alta pot să influențeze decisiv cursul alegerilor.”

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
România trebuie să fie atentă la ce se întâmplă în Balcani. “Există riscul creșterii influenței rusești prin spatele nostru”

România „trebuie să fie atentă” nu doar la războiul din Ucraina, ci și la evoluțiile din fosta Iugoslavie, unde “există riscul creșterii influenței rusești prin spatele nostru”.

„Europa a primit un șut în fund de la SUA, de care avea nevoie pentru a avansa. Să-i fim recunoscători lui Trump”

Uniunea Europeană a primit de la Statele Unite “un șut în fund de care avea însă nevoie pentru a avansa, în primul rând din punct de vedere militar”, a declarat, într-un interviu pentru Știrile PRO TV, istoricul Theodor Paleologu.

“Acum 20 de ani, Ponta purta tricou cu Che Guevara. Acum și-ar pune și unul cu Zelea Codreanu, numai să ia voturi” | INTERVIU

Victor Ponta este “un cameleon incredibil”, care era “ultra-stângist acum 20 și ceva de ani, când purta un tricou cu Che Guevara, iar acum și-ar pune și un tricou cu Zelea Codreanu, dacă ar fi să obțină niște voturi”.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.