Istoric: Este posibil să vedem curând un lider autoritar în fruntea României. “Se poate întâmpla de pe o zi pe alta"

×
Publicitate

România ar putea ajunge, în viitorul apropiat, sub conducerea unui lider cu tendințe autoritare, iar acest lucru s-ar putea întâmpla “de pe o zi pe alta”.

Avertismentul vine de la istoricul Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, specialist în istoria URSS și a Europei de Est. Într-un interviu acordat lui Cristian Leonte, Popa explică de ce riscul este real și de ce instaurarea unui regim autoritar ar putea avea loc mult mai repede decât ne-am imagina.

Întrebat dacă vede posibil ca la conducerea României să ajungă un lider autoritar, Popa a răspuns că “acest scenariu este posibil” și a explicat că instalarea unui regim antidemocratic s-ar putea face chiar “de pe o zi pe alta”.

Spre deosebire de trecut, a explicat el, evoluțiile politice din prezent se accelerează dramatic, pe fondul unui context internațional instabil.

Regimuri cum sunt cele ale lui Vladimir Putin și Viktor Orban au avut nevoie de ani întregi pentru a devia spre dictatură sau autocrație, spune el, dar schimbările politice din Statele Unite arată că acum transformările de acest gen sunt foarte rapide.

„Ce este particular acestor evoluții este accelerarea. Nu mai avem o construcție treptată a sistemelor autoritare, cum s-a petrecut în Rusia, cum s-a petrecut chiar și în Ungaria. Aici, iată că și regimul Trump ne arată o accelerare semnificativă a evoluțiilor”, a spus Popa.

„Regimurile autoritare se pot instaura de pe o zi pe alta”

Popa explică faptul că, odată ce marile puteri își stabilesc propriile zone de influență și regulile noului sistem internațional devin clare, statele mai mici pot deveni vulnerabile.

Cosmin Popa: „Odată fixate noile reguli ale sistemului internațional, nu mai este nevoie de tatonări, nu mai este nevoie de negocieri, astfel încât terenul autoritarismului să fie consolidat pas cu pas. Odată fixat contextul regional, contextul internațional, regimurile autoritare se pot instaura destul de repede, de pe o zi pe alta”.

Astfel de analize sunt prezente și în rapoarte recente ale unor analiști occidentali, care arată că Europa Centrală și de Est este una dintre regiunile unde regresul democratic este cel mai accentuat în ultimul deceniu.

“Oamenilor ar trebui să le intre foarte bine în cap că democrația este singurul prieten al cetățeanului obișnuit” 

Istoricul subliniază că riscurile instalării unui regim antidemocratic nu sunt doar instituționale, ci și sociale. Regimurile autoritare afectează în primul rând viața cetățenilor obișnuiți – accesul la resurse, respectul față de drepturi și libertăți, dar și posibilitatea de a-și face vocea auzită.

Cosmin Popa: „E un calcul foarte simplu: cred că oamenilor ar trebui să le intre foarte bine în cap că democrația este singurul prieten al cetățeanului obișnuit. Dacă un cetățean obișnuit a avut posibilitatea să trăiască decent, să fie tratat cu un oarecare respect, această posibilitate este realizabilă doar în democrație. În regimurile autoritare, ea nu există”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62598261
Perioada de acum seamănă foarte mult cu sfârșitul celui de-al II-lea Război Mondial. “O prăbușire a fundamentelor politice"

“Perioada pe care o traversăm seamănă foarte mult cu sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. Asistăm la prăbuşirea fundamentelor ideologice şi politice ale relaţiilor internaţionale, iar haosul este indus voluntar în relațiile internaționale.”

62598301
Istoric: „Avem de-a face cu un soi de complot geopolitic americano-rus. Miza este reîmpărțirea Europei în sfere de influență"

Miza negocierilor ruso-americane care se desfășoară acum pare a fi reîmpărțirea Europei în sfere de influență, „într-un soi de complot geopolitic americano-rus”.

62596067
Gabriel Liiceanu: Dacă România nu își curăță trecutul, nu va avea un viitor pe care să se înalțe

România este obligată să își confrunte trecutul marcat de comunism pentru a-și putea construi viitorul, dar acest demers nu se poate face cu o clasă politică moștenită de pe vremea lui Ceaușescu “machiată și cosmetizată altfel”.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.