De ce vrea actorul Dragoș Bucur să se aplice inițiativa ”Fără penali în funcții publice”

×
Publicitate

Actorul și prezentatorul Dragoș Bucur s-a numărat printre cei care au semnat pentru adoptarea inițiativei legislative ”Fără penali în funcții publice”.

Într-un interviu acordat corespondentului Pro TV Vitalie Cojocari, actorul a spus că opinia sa este că cei care sunt în funcții publice și au fost condamnați penal nu ar trebui să mai fie prezenți în viața publică, ca să ia decizii pentru alți oameni.

”Ar trebui vorbit foarte mult despre asta. Eu nu cred că în momentul în care ai fost condamnat penal trebuie să fii exclus din societate. Nu sunt de acord cu lucrurile astea. Pe de altă parte cred că în momentul în care faci o greșeală care te duce într-o situație de genul ăsta trebuie să ți se interzică anumite lucruri și o funcție publică cred că este unul dintre lucrurile care trebuie să ți se interzică. Tu, în momentul în care ajungi într-o funcție publică ajungi să iei niște decizii pentru public, da? Cum poți să faci?

Elimini punctual acei oameni penali, hai să folosim în continuare termenul acesta, care ar putea să influențele în mod negativ publicul? E imposibil. Și atunci cea mai clară poziție este să elimini cu totul această zonă, funcția publică.” - spune Dragoș Bucur.

În opinia sa, politicienii care ajung în astfel de situații și sunt condamnați penal trebuie eliminați din viața publică deoarece infracțiunile pe care le-au comis au fost puse la cale cu bună știință, și nu accidental.

”De ce? Pentru că, din păcate, asta este adevărul, cu câteva excepții, accidente care te duc în situația de a fi condamnat penal, majoritatea celor care ajung condamnați penal ajung pentru că nu au făcut niște greșeli, au făcut niște acte voite. Ori asta îi pune deja în poziția de rău-voitori. Ai o persoană cu rea voință într-o funcție publică, cred că nu se potrivește. Aștept să văd dacă va fi vreodată pusă în practică.” - a mai spus Dragoș Bucur.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut:

„Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

”Dacă n-aș merge la vot mi-ar fi rușine să ies în Piața Victoriei să protestez când ceva nu-mi convine”

 

De altfel, Dragoș Bucur este o persoană cu responsabilități civice, care merge la vot atunci când sunt alegeri. De ce? Pentru că poate! Și pentru că dacă nu s-ar duce la vot .. i-ar fi rușine să mai protesteze în Piața Victoriei.

Vitalie Cojocari: La alegeri mergi?
Dragoș Bucur: ”Da, da.”
Vitalie Cojocari: De ce?
Dragoș Bucur: ”Știu că sună așa, clișeu. Pentru că pot! ”
Vitalie Cojocari: Crezi că schimbi ceva prin votul tău?
Dragoș Bucur: ”Cred că dacă n-aș merge la vot mi-ar fi rușine să ies în Piața Victoriei să protestez atunci când ceva nu-mi convine.”

Vitalie Cojocari: Și ai fost în Piața Victoriei?
Dragoș Bucur: ”Bineînțeles.”

Interviul integral cu Dragoș Bucur poate fi vizionat AICI.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62076790
Ce spune Dragoș Bucur despre boala cu care a fost diagnosticat în 2002. Schimbările făcute

Actorul Dragoș Bucur spune că diabetul, care este o afecțiune mortală, l-a ajutat să scape de alte probleme de sănătate, după ce s-a autoeducat și și-a schimbat radical stilul de viață.

62076458
Interviu cu Dragoș Bucur. ”M-aș muta într-o țară ca Olanda. Românii nu prea zâmbesc”

Actorul Dragoș Bucur a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate corespondentului Pro TV Vitalie Cojocari despre norocul pe care l-a avut când a ajuns la Hollywood, despre familia sa și dezamăgirile legate de viața cu zi cu zi din România.

62037505
Condițiile în care Tudor Chirilă ascultă manele. Reacția sa la scandalul de la Gopo

Tudor Chirilă a explicat, într-un interviu pentru corespondentul Știrile ProTV, Vitalie Cojocari, de ce ascultă uneori manele și spune că oamenii ar trebui să fie mai relaxați legat de acest subiect.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.