„Nu mai reprezintă un pericol”. Decizie în cazul austriacului Josef Fritzl, care a făcut 7 copii cu fiica sechestrată

62420421
Getty

Austriacul Josef Fritzl, condamnat la închisoare pe viaţă pentru sechestrarea şi violarea fiicei sale timp de 24 de ani, a primit joi dreptul de a părăsi unitatea de înaltă securitate în care era închis.

"Instanţa a ajuns la concluzia că el nu mai reprezintă un pericol" după 15 ani petrecuţi în spatele gratiilor, a declarat presei avocata sa, Astrid Wagner, după o audiere cu uşile închise în oraşul Krems, la 80 km nord-vest de Viena, unde bărbatul este încarcerat, relatează AFP.

Judecătorii şi-au bazat decizia pe un raport psihiatric, a spus ea, invocând vârsta avansată (88 de ani) şi începutul unei demenţe.

"Acesta este un prim pas important. El trebuie acum plasat într-un regim convenţional de detenţie şi supus unor examinări regulate", a adăugat avocata, adăugând că clientul ei a fost "foarte emoţionat".

Odată ce transferul va fi încheiat, el va putea apoi să depună o cerere de eliberare condiţionată, potrivit avocatei, care intenţionează să facă acest demers anul viitor.

Un purtător de cuvânt al instanţei a confirmat decizia, care poate fi contestată în continuare de parchet.

Condamnat în martie 2009, acest electrician de meserie fusese arestat cu un an înainte, în urma spitalizării unuia dintre cei şapte copii născuţi din relaţia incestuoasă pe care a avut-o cu fiica sa, Elisabeth Fritzl.

Ea a fost sechestrată şi violată din 1984 până în 2008 într-un subsol al proprietăţii familiei din Amstetten.

În toţi aceşti ani, Josef Fritzl a continuat să locuiască în casă cu soţia sa, Rosemarie, despre care judecătorii au concluzionat că nu a ştiut niciodată nimic, fiind convinsă că fiica ei s-a alăturat unui cult.

În orăşelul aflat la 100 km de Viena unde a avut loc tragedia, autorităţile au astupat "pivniţa groazei" cu beton în 2013, o condiţie necesară pentru vânzarea casei.

Acum în vârstă de 56 de ani, Elisabeth Fritzl şi copiii ei s-au mutat într-o loc nedezvăluit, sub un nou nume, în încercarea de a-şi reconstrui viaţa în anonimat.

Josef Fritzl, care a ameninţat că va gaza întreaga familie dacă vreunul dintre membrii săi scapă, nu şi-a exprimat niciodată vreo remuşcare. Potrivit avocatei, însă, "el se gândeşte la acţiunile sale zi şi noapte".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62420399
O femeie din California a rămas blocată pe o mașină timp de 14 ore, în mijlocul unei ape

Salvare dramatică în nordul Californiei. Ofițerii americani au intervenit să ajute o femeie blocată de 14 ore, cu mașina, în mijlocul unei ape.

62420406
Arma irezistibilă cu care luptă Ucraina și Rusia: Cum au ajuns pisicile în prima linie din război (Foto & Video)

Ucraina punctează din nou în războiul informațional cu Rusia, inundând rețelele de socializare cu imagini ce prezintă prietenia dintre soldați și pisicile de care au grijă.

62420191
Răsturnare de situație în cazul avionului prăbușit la Belgorod. Ce au făcut rușii cu 15 minute înainte de dezastru

Un politician rus de rang înalt a susținut că agenția de informații militare a Ucrainei (GUR) a primit un avertisment cu 15 minute înainte ca avionul II-76 să intre în zona în care Moscova spune că a fost doborât.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.