Zelenski s-a întâlnit cu Biden la Casa Albă. Primele imagini cu cei doi lideri

62312017
AFP

Volodimir Zelenski a ajuns miercuri seară la Casa Albă, a fost primit de președintele Joe Biden și de prima doamnă Jill Biden. Este prima deplasare internațională a președintelui ucrainean de la invadarea ţării sale de către Rusia, pe 24 februarie.

Zelenski le-a strâns mâna președintelui american și primei doamne și s-a fotografiat cu ei în fața presei, înainte de a intra în reședința prezidențială de la Washington D.C.

Cei doi lideri vor avea o întrevedere tete-a-tete, înainte de a sustine o conferinta de presa comuna. "Mulţumesc, în primul rând", i-a spus Zelenski preşedintelui SUA. "Este o mare onoare să mă aflu aici", a declarat el.

Zelenski i-a acordat apoi omologului său titlul de ”Erou al Ucrainei”, care, a declarat el, i-a fost înmmânat de către un un căpitan din armata ucrainerană care luptă în regiunea Donbas.

”Un tip care este cu adevărat, cu adevărat, un erou, un căpitan adevărat. Iar el mi-a cerut să înmânez titlul său preşedintelui Biden”, a declarat Zelenski.

”El este foarte curajos şi a spus că-i dă (titlul său) unui preşedinte foarte curajos. Iar eu vreau să vi-l dau dumneavoastră. Aceasta este o cruce a Meritului Militar”, a declarat Zelenski.

Gestul l-a impresionat pe președintele american. „Ce mare onoare! Nemeritat, dar foarte apreciat”, a reacționat Biden.

Președintele SUA a mai spus că ste o "mare onoare" să primească acest cadou şi că doreşte, la rândul său, să îi ofere militarului ucrainean o medalie americană.

 

 

Biden: SUA vor continua să consolideze sprijinul acordat Ucrainei

Statele Unite vor "continua să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra", a promis Joe Biden.

În Biroul Oval, preşedintele american l-a asigurat, de asemenea, pe omologul său, că sprijină aspiraţia Kievului pentru o "pace justă". Ucrainenii "rămân o sursă de inspiraţie pentru lume".

Zelenski - Biden - 3

La rândul său, preşedintele ucrainean, aflat într-o vizită istorică la Washington, şi-a exprimat "recunoştinţa profundă" pentru sprijinul acordat de Statele Unite, care au oferit Kiev-ului arme în valoare de miliarde de dolari pentru a se apăra în conflictul cu Rusia."Mulţumesc din partea cetăţenilor noştri obişnuiţi cetăţenilor voştri obişnuiţi, americanii", a spus şeful statului ucrainean îmbrăcat, ca de obicei, în pantaloni şi pulover kaki şi purtând ghete.

El i-a comunicat preşedintelui Joe Biden "aprecierea din suflet" pentru rolul "conducător" pe care l-a avut în modul în care comunitatea internaţională a reacţionat la invadarea Ucrainei.

Volodimir Zelenski i-a oferit apoi drept cadou omologului său o medalie încredinţată cu o zi înainte pe front de un soldat ucrainean pe care l-a descris drept un "adevărat erou", explicând că este vorba despre un căpitan care operează un lansator de rachete american HIMARS."Mi-a spus 'Dă-i-o preşedintelui'", i-a spus preşedintele ucrainean lui Joe Biden, înmânându-i acestuia decoraţia prezentată într-o cutie căptuşită cu catifea.

Președintele ucrainean a ajuns în SUA la bordul unui avion militar american, care a decolat din Polonia.

La finalul întâlnirii, cei doi lideri sunt așteptați să facă declarații de presă. Apoi, Zelenski va merge la Capitoliu, unde se va adresa Congresului SUA.

Chiar în timp ce avionul lui Zelenski se pregătea să aterizeze la Washington, Casa Albă a anunțat că SUA vor furniza Ucrainei sistemul lor de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, ca parte a unui ajutor militar în valoare de 1,85 de miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62311148
Argentina ar putea schimba banii după Cupa Mondială. Chipul lui Messi, pe bancnota de 1.000 de pesos

Celebrarea pentru câstigarea Cupei Mondiale de către Argentina nu se oprește. Banca Centrală a Argentinei a luat în considerare tipărirea unei bancnote cu chipul lui Lionel Messi.

 

62311996
Zelenski, după ce a aterizat la Washington: ”Vom discuta despre cooperarea bilaterală dintre Ucraina și Statele Unite”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a aterizat în SUA și a transmis vrea să mulțumească poporului american ”pentru sprijinul lor atât de necesar”, scrie SkyNews.

62311986
Trupul unui bebeluș, aflat în stare de descompunere avansată, descoperit pe plajă. Ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile

Poliţia portuară a anunţat miercuri că a găsit corpul unui bebeluş ”în stare de descompunere avansată” pe coasta de sud a Insulei greceşti Lesbos, una dintre principalele rute de intrare în UE a migranţilor din Turcia vecină, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.