Zeci de cadavre în descompunere, descoperite în camera secretă a unei case funerare din SUA. Familiile primeau cenușă falsă

×
Publicitate

Descoperire șocantă în Colorado. Aproximativ 20 de cadavre, în stare avansată de descompunere, au fost găsite într-o încăpere ascunsă a unei case de pompe funebre. Unele erau acolo de peste un deceniu.  

Mai mult, proprietarul clădirii le-ar fi dat famiilor îndoliate cenușă falsă în locul rămășițelor celor dragi.

Cadavrele au fost descoperite în timpul unei inspecții de rutină. Inițial, oamenii legii au sesizat un miros puternic de putrefacție.

Apoi li s-a părut suspect un perete acoperit cu un panou de carton. În spatele lui, într-o cameră ascunsă, autoritățile au găsit mai multe rămășițe umane în diferite stadii de descompunere.

Sam Delp, Director de divizie, Departamentul de Reglementare din Colorado: „Declarațiile făcute inspectorilor noștri la momentul respectiv au fost că acele cadavre ar avea o vechime chiar și de 15 ani".

Proprietarul ar fi recunoscut că unele trupuri se aflau acolo de peste zece ani, și, în unele cazuri, bărbatul le-ar fi dat rudelor urne cu cenușă care nu aparținea persoanelor decedate.

Armando Saldate, Biroul de Investigații din Colorado: „Este o încălcare gravă a încrederii și o trădare cutremurătoare a familiilor care au avut încredere să-și lase persoanele dragi în acea casă funerară".

O femeie a apelat la serviciile casei funerare pentru incinerarea soțului său decedat. Acum se întreabă dacă a primit cu adevărat cenușa lui.

Sute de cadavre au fost descoperite ascunse de casele funerare din Colorado

Patty Emerson, fostă clientă: „Mi-e greu să înțeleg cum persoanele care gestionează astfel de situații, știind cât de greu emoțional este în astfel de momente pentru familiile îndoliate, să facă intenționat ceva care le-ar putea devasta și mai mult".

Firmei de pompe funebre i-a fost retrasă autorizația de funcționare, însă până acum proprietarul nu a fost pus sub acuzare. Ancheta continuă.

David Lucero, șeriful comitatului Pueblo: „Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către cei care vor fi afectați pe măsură ce continuăm să analizăm această situație”.

Din păcate, cazul nu e unul singular. Din 2019 au mai fost cel puțin 5 astfel de situații. Cea mai mai gravă, în 2023, când aproape 200 de cadavre au fost descoperite depozitate ilegal.

Statul Colorado a avut mult timp una dintre cele mai slabe supravegheri ale caselor de pompe funebre din Statele Unite, fără inspecții de rutină sau cerințe de calificare pentru angajați. De anul trecut, legea s-a schimbat, cu reguli și controale mai stricte.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62561544
Dronele care vor survola ilegal spaţiul aerian al Republicii Moldova vor putea fi distruse
Aeronavele fără pilot care vor trece ilegal frontiera Republicii Moldova vor putea fi distruse, neutralizate sau zborul acestora va fi luat sub control de către forţele aeriene, subordonate Ministerului Apărării al Republicii Moldova.
62565720
Un locuitor din California s-a îmbolnăvit de ciumă după ce a fost mușcat de un purice
Un locuitor din apropierea Lacului Tahoe s-a îmbolnăvit de ciumă, probabil după ce a fost muşcat de un purice în timpul unui sejur la un camping în zonă, anunţă autorităţile sanitare din California, potrivit presei americane.
62569199
India a interzis jocurile de noroc online. Guvernul acuză site-urile ”prădătoare” că au ruinat o treime din populația țării
Parlamentul din India a adoptat o lege care interzice jocurile de noroc online, după publicarea unui raport guvernamental conform căruia o treime dintre locuitorii celei mai populate ţări de pe planetă pierd miliarde de dolari la jocurile online.