Un singur pasager a supraviețuit miraculos catastrofei aviatice din India. „Erau cadavre în jurul meu”

supravietuitor avion
Foto: Hindustan Times

Un supravieţuitor a fost găsit pe scaunul 11A al aeronavei Boeing Dreamliner prăbuşită în India, a anunţat şeful poliţiei din Ahmedabad, deşi anterior anunţase că nimeni dintre cei 242 de oameni de la bord nu pare să fi supravieţuit.

„Poliţia a găsit un supravieţuitor care a stat pe scaunul 11A. El este în spital şi este sub tratament. Nu pot spune încă nimic despre numărul de decese. Numărul morţilor ar putea creşte, deoarece avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială”, a declarat comisarul GS Malik, citat de agenţia de presă ANI.

Supravieţuitorul se numeşte Vishwash Kumar Ramesh, are 40 de ani şi este cetăţean britanic. El se afla în India pentru câteva zile pentru a-şi vizita familia şi se întorcea în Regatul Unit împreună cu fratele său, Ajay Kumar Ramesh (45 de ani), scrie Potrivit Hindustan Times (HT).

„La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic şi apoi avionul s-a prăbuşit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat pentru HT Vishwash, care a suferit „leziuni de impact” pe piept, ochi şi picioare.

Citește și
Polițist
Un polițist ar fi agresat sexual două femei care veniseră să facă plângeri pentru violență domestică

„Erau cadavre în jurul meu”

Zborul Air India cu destinaţia Gatwick - un Boeing 787-8 Dreamliner - cu 242 de persoane, inclusiv membri ai echipajului, a decolat joi la ora locală 13.39 şi s-a prăbuşit în câteva minute, izbucnind în flăcări. Air India a declarat că 169 dintre cei 230 de pasageri erau cetăţeni indieni, 53 cetăţeni britanici, şapte portughezi şi un canadian. Echipajul era format din 12 persoane.

„Când m-am ridicat, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat şi am fugit. Erau bucăţi din avion în jurul meu. Cineva m-a apucat şi m-a urcat într-o ambulanţă şi m-a dus la spital”,  a mai spus Vishwash.

Vishwash a declarat că stă în Londra 20 de ani, iar soţia şi copilul său sunt în acolo.

El a spus că fratele său Ajay era aşezat pe un alt rând în avion. „Am vizitat Diu. A călătorit cu mine şi nu-l mai găsesc. Vă rog să mă ajutaţi să-l găsesc”, a declarat el pentru HT.

În alte părţi ale spitalului unde era internat, familiile şi prietenii pasagerilor aflaţi la bordul avionului Air India îşi căutau rudele.

Printre aceştia se aflau membri ai familiei fostului ministru-şef al statului Gujarat, Vijay Rupani, care se afla şi el în acel zbor. Sailesh Mandliya, care l-a asistat anterior pe Rupani, era la spital în căutarea fostului ministru-şef. „Îl căutăm. Dacă aflaţi ceva, anunţaţi-mă”, a declarat Mandliya pentru HT.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Un polițist ar fi agresat sexual două femei care veniseră să facă plângeri pentru violență domestică
Un polițist ar fi agresat sexual două femei care veniseră să facă plângeri pentru violență domestică

Un fost polițist din Prahova a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală și tentativă de viol, după ce două presupuse victime l-au reclamat.

Directoarea Centrului Educativ Buziaș și-a dat demisia după scandalul minorilor puși să întrețină relații intime între ei
Directoarea Centrului Educativ Buziaș și-a dat demisia după scandalul minorilor puși să întrețină relații intime între ei

Acuzații șocante la Centrul Educativ pentru Minori din Buziaș, județul Timiș. Doi gardieni sunt cercetați după ce ar fi pus mai mulți băieți să întrețină relații sexuale între ei.

O femeie în vârstă de 86 de ani, din București, a fost găsită moartă în casă, cu urme de mușcături de câine pe corp
O femeie în vârstă de 86 de ani, din București, a fost găsită moartă în casă, cu urme de mușcături de câine pe corp

O bătrână de 86 de ani din București a fost găsită moartă în casă, cu urme de mușcături de câine pe corp. Polițiștii criminaliști din Sectorul 5 au început cercetările în acest caz, într-un dosar pentru ucidere din culpă.

Recomandări
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.