„Drept la țintă”. Mesajul cinic al lui Moscovei după noile atacuri asupra civililor din Ucraina. Situație dramatică în Uman

×
Codul embed a fost copiat

Bilanțul atacului cu rachetă de vineri, asupra unui bloc de locuințe din orașul ucrainean Uman, a crescut la cel puțin 23 de morți și zeci de răniți. Este cel mai grav atac aerian al Rusiei asupra unor clădiri civile, din ianuarie încoace.

La Kiev, ministrul ucrainean al Apărării a anunțat că pregătirea contraofensivei e aproape încheiată. Echipamentele donate de Occident au ajuns - în mare parte - la militarii ucraineni.

În orașul Uman, din centrul Ucrainei, echipele de salvare au căutat toată ziua supraviețuitori în ruinele unui bloc de locuințe distrus de o rachetă rusească.

Iulia Norovkova, purtătoarea de cuvânt a echipajelor de salvare de urgență: „Trebuie să finalizăm căutările până la sfârșitul zilei. În acest moment, nu știm câți oameni ar mai putea fi sub resturi. Lucrăm intensiv cu ajutorul voluntarilor. Sunt localnici care ne ajută să săpăm în moloz”.

Numărul celor decedați a crescut de la o oră la alta, în timp ce rudele celor dispăruți sub mormanul de moloz așteptau cu sufletul la gură și lacrimi în ochi rezultatele căutărilor. Câteva zeci de supraviețuitori au avut nevoie de sprijin psihologic ca să poată trece peste tragedie.

Citește și
Svetlana Maniovich
Sancțiuni de ochii lumii. Cum se lăfăie în lux, prin Paris, soția ministrului adjunct al Apărării din Rusia

Localnică: „După prima explozie eram buimacă, dar s-a produs încă una. Geamurile au fost spulberate spre interior, peste noi. Mi-am tras o pătură peste mine și am strigat după soțul meu. Pe geam se vedea ca totul e în flăcări în jur”.

Reporter CNN: „Am stat de vorbă cu oameni, cu vecini care erau aici atunci când racheta lovit, la ora 5 dimineața, oameni care încearcă cu disperare să afle ce s-a întâmplat cu oamenii pe care îi cunosc, cu cei dragi, cu oameni la care țin. Un bărbat a fost printre primii care au venit la fața locului, ne-a povestit că, atunci când a ajuns, putea să audă copii țipând. Spunea că au reușit să scoată o femeie din ruine. Până să ajungă la spital, a murit”.

Moscova: „Drept la țință”

O altă rachetă a căzut în orașul Dnipro, unde a spulberat o casă și un spațiu comercial. O femeie de 31 de ani și fetița ei de 2 ani au murit.

În timp ce rachetele cădeau peste locuințele ucrainene, ministerul Apărării de la Moscova a postat pe rețelele sociale un mesaj pe cât de scurt, pe atât de cinic: "Drept la țintă". Aflat în India, ministrul Serghei Șoigu a dat vina pe Vest pentru războiul din Ucraina.

Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării: „O confirmare clară a politicii criminale (duse de Occident) e conflictul din Ucraina. Scopul său adevărat e să provoace o înfrângere strategică Rusiei, să amenințe China și să-și păstreze monopolul în lume”.

Și Putin, în fața Dumei de Stat de la Moscova, a venit cu acuzații la indigo.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Partenerii noștri sau, am putea spune, foștii parteneri din unele state distrug nebunește cadrul legal (global) și canalele de dialog și încearcă să-și impună opiniile și așa-numitele reguli asupra tuturor. Nu vom respecta regulile lor”.

Pe front, lucrurile nu stau prea bine. Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a recunoscut aseară că unitatea s-ar putea desființa în perioada imediat următoare, din cauza lipsurilor de pe front.

Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: „Dacă vorbim despre nevoia de muniție pe front, în general... Asta vrem. În momentul ăsta ne apropiem de finalul companiei 'Wagner'. Compania 'Wagner' își va înceta existența destul de curând. Vom deveni istorie. E în regulă, se mai întâmplă”.

Ucrainenii se apără cu vechituri

În tabăra cealaltă, trupele ucrainene continuă antrenamentele pentru contraofensivă. Însă niciun exercițiu nu îi poate pregăti pe soldați pentru realitatea de pe front.

Karat, comandant de pluton al Brigăzii 1 "Bureviy": „În luptă ești înspăimântat, totul explodează în jurul tău, camarazii îți mor ori sunt răniți. Este imposibil să te pregătești sufletește pentru așa ceva”.

Până una-alta, în cele mai multe cazuri, ucrainenii tot cu vechituri se apără.

Dymytro, locotenent, Brigada 59 motorizată: „Motorul e luat de la cel mai mare furnizor de echipamente sovietice al Ucrainei: armata rusă. Asta e un T-62, un bunic de 70 de ani pe care l-am capturat de la ruși. Cât așteptăm Leopard-urile de la partenerii nostri occidentali, ne folosim de ăsta, pe care l-am botezat Leopold”.

În Rusia, șase ofițeri de logistică au fost găsiți vinovați după ce au furat peste 360 de tone de kerosen de pe un aeroport din regiunea Irkutsk. Au scăpat cu o amendă de aproximativ 50.000 de ruble, echivalentul a aproximativ 620 de dolari. Furturile de combustibil au fost una dintre marile probleme cu care s-a confruntat armata rusă la începutul invaziei, când multe blindate au fost abandonate după ce au rămas fără combustibil.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Reacția lui Xi Jinping când Volodimir Zelenski i-a spus că Ucraina vrea să recupereze toate teritoriile cucerite de Rusia
Reacția lui Xi Jinping când Volodimir Zelenski i-a spus că Ucraina vrea să recupereze toate teritoriile cucerite de Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit vineri seara noi detalii din recenta sa convorbire telefonică cu preşedintele chinez Xi Jinping, prima conversaţie între cei doi lideri de la invazia rusă în Ucraina, relatează DPA, Unian şi Focus.

Sancțiuni de ochii lumii. Cum se lăfăie în lux, prin Paris, soția ministrului adjunct al Apărării din Rusia
Sancțiuni de ochii lumii. Cum se lăfăie în lux, prin Paris, soția ministrului adjunct al Apărării din Rusia

În timp ce Ucraina rămâne în bătaia rachetelor rusești, soțiile și fiicele demnitarilor și bogătașilor ruși de la Moscova se plimbă la Paris.  

Ucraina amenință cu marea contraofensivă, dar realitatea de pe front e dură. Trupele Kievului tot cu vechituri se apără
Ucraina amenință cu marea contraofensivă, dar realitatea de pe front e dură. Trupele Kievului tot cu vechituri se apără

Cel puțin 19 ucraineni au fost uciși și câteva zeci au fost răniți, după ce Rusia a lansat, joi noapte, un nou val de rachete de croazieră asupra Kievului și a altor orașe.

Recomandări
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat

Noua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului, purtate de PSD, PNL și UDMR, s-a încheiat sâmbătă seară fără a se ajunge la o înțelegere.

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

La Rânca a început deja vacanța de Crăciun. Turiștii au primit pomana porcului, țuică și vin fiert, direct pe pârtie
La Rânca a început deja vacanța de Crăciun. Turiștii au primit pomana porcului, țuică și vin fiert, direct pe pârtie

Pentru unii români a început deja vacanța de Crăciun, iar cei care au ajuns la Rânca, în Gorj, au intrat repede în atmosfera de sărbătoare.