„Cursă contra cronometru” pentru salvarea Veneției de la scufundare. Cum poate fi evitat un astfel de scenariu catastrofal

62123560

Va fi Veneţia înghiţită de valuri în 2100? Pentru a evita acest scenariu catastrofal evocat de oamenii de ştiinţă, Oraşul Dogilor încearcă să sensibilizeze generaţiile tinere cu privire la protecţia lagunei.

„Acqua alta”, o maree deosebit de înaltă, inundă în mod regulat celebra Piaţă San Marco, un fenomen ce îi distrează pe turişti, dar care pune în pericol fundaţiile vechilor palate ale Serenissimei, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, scrie AFP, citată de Agerpres.

UNESCO a ameninţat în 2021 că va include Veneţia pe lista Patrimoniului Mondial în pericol, însă oraşul lacustru a scăpat in extremis datorită interdicţiei impuse marilor nave de croazieră de a pătrunde în centrul lagunei.

Pentru a contribui la protejarea Veneţiei, UNESCO, în colaborare cu grupul de lux Prada, a lansat marţi o iniţiativă ce vizează iniţierea elevilor cu vârste între trei şi şase ani în secretele lagunei.

Insula Torcello, situată la nord de lagună, cu mlaştinile sale sărate ale căror maluri sunt erodate de valurile provocate de ambarcaţiunile cu motor, a fost scena primei lecţii în aer liber a acestui program educaţional numit „Grădina copiilor din lagună”.

Peşti confecţionaţi din hârtie reciclată, mostre de apă de mare, desene care reproduc culorile naturii... micul grup format din aproximativ patruzeci de copii de cinci ani, entuziaşti, a învăţat câte ceva despre lagună.

„Vrem ca aceşti copii să înveţe să observe natura şi laguna, să înveţe să o cunoască, să o iubească şi să o protejeze mai bine”, a declarat pentru AFP Francesca Santoro, coordonatoarea Comisiei Oceanografice Interguvernamentale (IOC) a UNESCO.

Diguri artificiale

Acest proiect educaţional este considerat util de Georg Umgiesser, director de cercetare în cadrul Institutului de Ştiinţe Marine din Veneţia (ISMAR-CNR), deoarece „nu este suficient să arăţi simple grafice care ilustrează creşterea nivelului mării”.

„Sub efectul tasării solului veneţian şi a creşterii apelor, nivelul mediu al mării a crescut cu 30 cm în ultimii 150 de ani şi este de aşteptat să crească cu peste 50 cm până la sfârşitul secolului”, a explicat el pentru AFP.

Piaţa San Marco, situată în zona cea mai de jos a oraşului, este prima inundată, iar „în 2100, jumătate din Veneţia riscă să se afle sub apă”, se teme acest oceanograf german care locuieşte la Veneţia de 40 de ani.

Din octombrie 2020, un sistem de diguri artificiale numit MOSE (Moise, în limba italiană), este acţionat de îndată ce creşterea apelor Mării Adriatice atinge un nivel de alertă de 110 cm.

Acest sistem, dezvoltat în anii 1980, înainte ca încălzirea globală să se accelereze, va fi suficient pentru a preveni înghiţirea Veneţiei?

Potrivit lui Umgiesser, acest mecanism riscă să îşi atingă limitele. „MOSE a fost proiectat să se închidă de maximum 50 de ori pe an. În cazul în care creşterea nivelului mării continuă în acest ritm, începând din 2100 ar trebui să fie declanşată de 300 până la 400 de ori pe an”, a spus el.

Biodiversitatea, în pericol

La acel moment, laguna ar urma să fie efectiv închisă, ceea ce ar împiedica schimbul de apă cu marea, esenţial pentru conservarea biodiversităţii.

Mai rămâne o soluţie, care ar consta în „ridicarea terenului Veneţiei cu 30 până la 50 de centimetri prin injectarea apei de mare în subsolul acesteia”, a explicat Umgiesser. Însă, un astfel de scenariu este încă departe.

Între timp, Jane da Mosto, directoarea organizaţiei non-guvernamentale de mediu We Are Here Venice, mizează pe mlaştinile sărate, ca bariere naturale, pentru a încetini „acqua alta” şi pentru a atenua astfel curenţii.

Refacerea acestor zone umede, decimate de schimbările climatice şi de urbanizare, ar fi, potrivit ei, o soluţie firească pentru a salva Veneţia şi laguna acesteia.

„Mlaştinile sărate acţionează ca nişte bureţi şi pot, prin urmare, să încetinească curenţii, să atenueze energia valurilor şi astfel să reducă nivelul apei”, a explicat pentru AFP specialista în mediu.

„Este o cursă contra cronometru. Trebuie să acţionăm acum. Suntem într-o (situaţie de) urgenţă climatică, dezastrul se întâmplă deja”, a avertizat Jane da Mosto.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62319359
Cutremur cu magnitudine de 5,8 pe scara Richter, în Egipt

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 pe scara Richter a avut loc, miercuri, în estul Mării Mediterane, fiind resimțit în Egipt. 

62312865
Frigul a pus stăpânire pe Asia de Est, iar 124 de oameni au murit de frig în Afganistan. Avertismentul dur al experților

Zeci de milioane de oameni din Asia de Est au înfruntat, miercuri, un val de frig sever, iar temperaturile sub zero grade şi ninsorile abundente au provocat haos în transporturi chiar în timpul sărbătorilor de Anul Nou Chinezesc.

62300308
Cutremur puternic de 5,9 în insula grecească Rodos. Zonele în care a fost resimțit seismul

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 5,9 pe scara Richter a avut loc, miercuri, pe insula grecească Rodos din Marea Egee.  

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.