„Agresorul rus”, denunțat de Georgia, la 15 ani de la blitzkrieg-ul din 2008: „Întreaga lume ştie acest lucru”

×
Publicitate

Georgia l-a denunţat marţi pe "agresorul" rus şi a cerut "încetarea ocupaţiei" celor două regiuni georgiene (Osetia de Sud şi Abhazia), cu ocazia împlinirii a 15 ani de la războiul de cinci zile în august 2008 cu Rusia, potrivit AFP.

"Ştim de mult timp că Rusia a fost un agresor, ştim acest lucru şi întreaga lume ştie acest lucru", a declarat premierul georgian Irakli Garibaşvili jurnaliştilor.

Totodată Garibaşvili l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili pentru provocarea războiului în Osetia de Sud în 2008, care a dus la intervenţia militară rusă şi la recunoaşterea de către Moscova a acestei regiuni separatiste, precum şi a Abhaziei, relatează EFE, citată de Agerpres.

"Evident, această nenorocire, această tragedie, acest război a avut loc sub autorităţile precedente. Ele nu au făcut nimic pentru a preveni acest război", a denunţat el în timpul unei vizite la cimitirul Mujatgverdi din Tbilisi, unde sunt înhumaţi militarii care şi-au pierdut viaţa în timpul acelui conflict.

Garibaşvili a declarat cu ocazia împlinirii marţi a 15 ani de la războiul de cinci zile din august 2008 că militarii georgieni au dat dovadă de "mare eroism şi abnegaţie", dar Georgia a văzut şi "acţiunile ruşinoase ale comandantului suprem" Saakaşvili.

Premierul a amintit în acest sens imagini cu fostul lider georgian mestecându-şi cravata şi altele care îi arată laşitatea, potrivit acestuia.

Şeful guvernului georgian a afirmat anterior marţi, într-un mesaj pe Facebook cu ocazia comemorării a 15 ani de la acele evenimente, că Tbilisi "rămâne ataşat căii paşnice de restabilire a integrităţii teritoriale şi a reunificării ţării".

"Ne animă credinţa de neclintit că o Georgie paşnică, unită, puternică şi dezvoltată este cea mai bună perspectivă pentru georgieni, oseţi, abhazi, pentru toate popoarele care trăiesc pe pământul nostru, şi facem totul pentru ca acest obiectiv să devină realitate cât mai curând posibil', a adăugat el.

La 8 august 2008, trupele georgiene au intrat în Osetia de Sud - teritoriu separatist, cu o populaţie de doar 30.000 de locuitori - cu scopul de a restabili controlul asupra regiunii rebele, argumentând că trebuiau să acţioneze imediat, deoarece Moscova se pregătea să ocupe militar regiunea, potrivit uneia dintre versiunile evenimentelor de atunci.

Rusia a răspuns cu atacuri aeriene împotriva obiectivelor militare georgiene de pe teritoriul ţării din Caucaz şi şi-a desfăşurat trupele în Osetia de Sud într-o operaţiune pe care Kremlinul a denumit-o "impunerea păcii", care a dus la respingerea georgienilor din regiune.

Nemulţumite de rezultat, forţele ruse au pătruns pe teritoriul georgian atât în Osetia de Sud, cât şi în Abhazia secesionistă, deplasându-şi tancurile până în oraşul Gori, la doar 75 de kilometri de Tbilisi, înainte de a se retrage complet din fosta republică sovietică.

Ulterior, Kremlinul a recunoscut independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud, o decizie susţinută şi de Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria, dar care a fost în mare parte condamnată de comunitatea internaţională.

Tbilisi, care a rupt relaţiile diplomatice cu Moscova la momentul respectiv, continuă să nu recunoască independenţa celor două teritorii şi consideră trupele ruse drept forţe de ocupaţie.

Georgia a pierdut 412 persoane în războiul din august 2008, inclusiv 170 de soldaţi şi angajaţi ai Ministerului de Interne, în timp ce Rusia a suferit pierderi de ordinul a 67 de militari în ofensiva sa împotriva armatei georgiene.

Potrivit informaţiilor disponibile, preşedintele de atunci al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a ordonat operaţiunea militară în Osetia de Sud la 7 august 2008, la ora 23:35. O serie de surse indică faptul că la acea oră armata regulată a Rusiei rusă invadase deja Georgia, deşi Moscova susţine că a adus forţele armate în Georgia pe 8 august 2008, notează portalul georgian Netgazeti.ge.

Opoziţia georgiană acuză actualul guvern de derivă autoritară şi simpatii pro-Moscova pe fondul războiului din Ucraina, ceea ce a dus la înrăutăţirea relaţiilor dintre Tbilisi atât cu Kievul, cât şi cu Occidentul.

Mai mult, aceasta susţine că fondatorul partidului aflat la putere Visul georgian, miliardarul Bidzina Ivanişvili, fost premier, ar fi de fapt "conducătorul din umbră" de la Tbilisi şi promotorul intereselor Kremlinului în Georgia, după cum relata recent Deutsche Welle în limba rusă.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Papa Francisc, avertisment legat de pericolele inteligenţei artificiale. Suveranul nu ştie cum să folosească un computer

Papa Francisc a făcut apel, marţi, la o reflecţie globală cu privire la potenţialele pericole ale inteligenţei artificiale (AI).

 

Occidentalii au evaluări din ce în ce mai sumbre despre contraofensiva Ucrainei. "E cel mai dificil moment al războiului"

Oficialii occidentali au evaluări din ce în ce mai "sumbre" cu privire la capacitatea forţelor ucrainene de a recuceri un teritoriu semnificativ, au declarat, pentru CNN, patru oficiali americani şi occidentali de rang înalt.

O femeie însărcinată în luna a opta a fost arestată după o eroare de recunoaștere facială

O femeie însărcinată în luna a opta, afroamericană, a fost arestată după o eroare de recunoaștere facială a poliției din Statele Unite, relatează AFP, citat de news.ro.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.